poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 717 .



Femeia din rândul doi (III)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2012-04-04  |     | 



El o chemase, ea venise. Venise la prima lui chemare, amantă supusă să-i fie, cum nu a fost vreodată. Venise să i se dăruiască lui, poetului bărbat, bărbatului frumos, frumosului nebun al marilor iubiri, care a făcut-o pentru prima oară în viață, să se simtă femeie, să cunoască plăcerea fără ca el să o atingă.
Simțise cum privirea lui îi mângâia părul, fruntea, obrajii, bărbia, gâtul… pe urmă simți cum alunecă pe spate, pe piept, poposește pe sfârcurile sânilor întărite de plăcere, pe burtă în jurul buricului, simțea cum o mângâie, și simții… acolo față de toată lumea.
Nimeni nu observase nimic, toți erau preocupați de discursul criticului literar Gheorghiță Tudorescu.
Deschise ochii și privi speriată în jur, pe urmă îi închise la loc satisfăcută și mulțumită că nu gemuse de plăcere, sau mai rău, nu leșinase. Își privi soțul și simți un sentiment de vinovăție față de el.

* * *
Frumoasa Cornelia nu-și înșelase niciodată soțul, nici nu se gândise vreodată la asta, îi era credincioasă și supusă ca o sclavă stăpânului său, desfăcându-și coapsele ori de câte ori acesta i-o cerea, simțind o durere amestecată cu o vagă plăcere, credea că așa trebuie să fie, că așa simt toate femeile, mai mult durere decât plăcere, de aceea le compătimea pe bietele prostituate care trebuiau să facă sex de câteva ori pe noapte și nu înțelegea niciodată de ce în secvențele erotice din filmele pe care le-a vizionat, femeile gemeau de plăcere?...
Dar Anton Paporoteanu, renumitul medic chirurg și poet pe deasupra, nu-i apreciase niciodată această credincioșie și supușenie, credea că tot ce-i al ei i se cuvine lui și că rolul ei ca și al celorlalți semeni era să-l servească pe el. Îl interesa doar poezia, dar nu poezia în general, ci doar cea scrisă de el, deoarece dintre toți confrații săi contemporani, el era singurul care înțelegea poezia și o crea. Crea o poezie adâncă, psihologică, o poezie pe care abia generațiile viitoare o vor putea înțelege în adevărata ei profunzime. Bineînțeles, aceasta era părerea lui despre propria-i persoană și despre poezia sa. Scotea mii de exemplare, în zeci de ediții de lux, a volumelor sale, reeditându-le ori de câte ori pe masa de operație a secției de chirurgie sta întins câte un pacient cu posibilități de sponsorizare a unui act de binefacere pentru generațiile viitoare. Cărțile le dona bibliotecilor și așezămintelor de cultură, ca să fie la îndemâna celor ce vor ști să-i aprecieze opera la adevărata ei valoare.
Era un chirurg foarte bun, nu ducea lipsă de pacienți bogați și în ciuda poeziei sale de o mediocritate ieșită din comun era un nume în literatură, membru al uniunii scriitorilor, laureat al câtorva premii literare naționale și internaționale, tradus în câteva limbi europene și nelipsit de pe paginile marilor reviste literare. Era celebru, pe drept în chirurgie și pe nedrept în literatură. Timpul și-l împărțea între masa de operație și masa de scris, neglijându-și total frumoasa soție, care suporta cu stoicism toate capriciile bărbatului care nu numai că își salva semenii, dar își jertfea timpul și banii pentru generația ce îi va ridica monumente și va denumi străzi cu numele său, asigurându-i astfel nemurirea.
Frumoasa Cornelia suferea în tăcere, nu se plânsese niciodată nimănui și ce ar fi putut să spună dacă s-ar fi plâns cuiva?... Că o enerva la culme chelia lui lucioasă, guițările de porc pe care le scotea când ajungea la orgasm, vânturile pe care le trăgea fără nicio jenă, sforăiturile interminabile ce întreceau zgomotul unui motor de tractor, ochelarii lui cu lentile duble, felul în care își lega cravata, genta jerpelită la care nu vroia să renunțe, șoșonii pe care îi trăgea peste pantofi ori de câte ori ploua?... Pe cine interesa viața ei, viața lor conjugală?...
Mulți și-ar fi dorit să aibă o femeie frumoasă ca ea. Își putea găsi un amant oricând, dar nu-și dorea asta niciodată, până la experiența pe care o trăise ieri la lansarea cărții lui Luca Dumbrăveanu, unde Pablo Ronișoreanu...
Până atunci respinsese toate avansurile primite, și i se făceau destul de des, ba odată, când un medic stagiar merse prea departe, încercând să-i pună mâna pe fese, îi spuse lui Paporoteanu care după ce a râs cu mare poftă, a aranjat mutarea stagiarului la un dispensar rural «unde și-a înțărcat mutu’ iapa». Nu îi făcea plăcere nici atunci când bărbații o priveau lacom. Din cauza soțului său, începuse să urască bărbatul, de aceea rămase surprinsă când simți că privirea poetului nu o deranja ba dimpotrivă...

4.

Se plimba prin pădurea de la marginea orașului, încercând să-și liniștească interiorul zbuciumat. Dacă cineva, privindu-l ar fi dorit să-l descrie cu siguranță ar fi spus: Iată un om liniștit, cu sufletul împăcat și mulțumit de sine însuși!
Așa a fost până ieri, dar de când o zărise pe femeia în mov și trecuse prin visele prin care trecuse, sufletul său numai liniștit nu era.
Dacă oamenii ar putea să-și vadă unul altuia sufletele, ar fugi îngroziți care încotro, s-ar ocoli, și nici «bună ziua» nu și-ar da, zâmbi trist, gândindu-se cum ar putea el să descrie sufletul. «Și sufletul? Un abur care trăiește și el și se tot plimbă.», spunea Marin Preda în Moromeții, dar nu este deloc așa, nu este așa pentru că acest abur care se tot plimbă, câteodată doare, și doare rău, te macină, te zbuciumă îți alungă somnul sau îți provoacă coșmaruri, te distruge, te doboară, din cauza acestui abur mulți își pun capăt zilelor, sfârșesc prin ospicii și pușcării, iar cei care trec peste durerea aburului plimbător, oameni tari, ajung la un moment dat să nu-i mai simtă durerea, sau îl pierd de tot. Descrierea sufletului, sau definiția lui despre suflet, s-ar fi apropiat de cea a marelui Goga: «Sufletul e urna în care închidem cenușa patimilor noastre».
Multe din personajele sale trecuseră prin starea asta, pe care el fără să o fi simțit vreodată până atunci, o descrisese de nenumărate ori în cele mai mici amănunte, căci suferința și dragostea, sau mai bine spus suferința din dragoste era cel mai bun ingredient pentru subiectul unei creații literare, pe care o savurau cu mare plăcere cititorii de toate vârstele.
«Cred că ați suferit mult din dragoste?», îl întrebase odată o cucoană durdulie la o întâlnire cu cititorii.
«Da doamnă, și sper să mai sufăr mult, deoarece suferința purifică sufletul.» Femeii îi plăcuse răspunsul primit, se îmbujoră în obraji și plecă mulțumită.
Numai că suferința descrisă pe hârtie deși izvorăște din sufletul creatorului, este incomparabil de ușoară cu adevărata suferință. Suferința personajelor diferă de suferința autorului, deși autorul suferă alături de personaj și iubește alături de el. Dar de multe ori autorul suferă din cauza personajului, deoarece se întâmplă ca acesta să se revolte, să o ia razna, abătându-se de la drumul pregătit de autor, uneori face asta ca să evite calvarul pregătit, alteori dimpotrivă, se duce pe acest drum cu toate ca i-a fost pregătit altceva, iar alteori pur și simplu nu vrea să mai facă nimic, se încăpățânează și atunci...
Da, autorul când nu știe ce să mai facă cu un personaj îl ucide. Asta fac toți autorii, își ucid personajele în cele mai stranii și tragice feluri. Suferă pentru ele, plâng dar cu toate acestea le ucid.
«L-am iubit, l-am iubit foarte mult, am plâns la moartea lui», spune Turgheniev, când e nevoit să-l ucidă într-un chip dramatic pe Evgheni Bazarov.
«Imaginați-vă ce mi-a făcut Tatiana Larina… Se mărită!», exclamă, supărat pe eroina sa Pușkin.
Poate nu ar fi atât de greu să ucizi un personaj pe hârtie, dacă el nu ar exista în…
«Eu nu trăiesc pe hârtie ci în mintea ta, asta e marea ta problemă!»
DA! un mare DA... Aceasta era marea lui problem㠖 personajul său rebel și necunoscuta îmbrăcată în mov. Și chiar de își va putea ucide personajul, rămâne necunoscuta, pe care i se părea că o zărește stând pe fiecare bancă, la fiecare cotitură a aleii, după fiecare pom...
«Când alergi după o femeie necunoscută, e ca și cum ai alerga după o nălucă.»
Poate ar fi mai bine să o uite, să intre în prima cârciumă, să se îmbete și apoi să nu-și mai aducă aminte de ea niciodată. Dar era prea târziu, știa că nu o va putea uita, a înțeles asta încă de dimineață, aducându-și aminte de visul în care ea... Atunci trebuia să o ucidă în mintea lui, împreună cu personajul său abia născut, acum e prea târziu, acum e imposibil!

Va urma.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!