poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1055 .



Femeia din rândul doi (II)
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2012-04-01  |     | 



S-a trezit obosit. Întreaga-i noapte fusese o zvârcolire chinuitoare, obositoare, un zbucium dureros între vise care mai de care mai ciudate amestecate cu frânturi de realitate în care personajul viitoarei sale nuvele, abia creionat se revolta împotriva lui și striga:
«Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa, tu de ce nu m-ai creat după chipul și asemănarea ta? De ce nu m-ai creat cu slăbiciunile și viciile tale, cu acea fărâmă de frumusețe și cu marea-ți neputință? De ce nu m-ai înzestrat cu sentimente de iubire, ură, vină?... Atunci poate te-aș fi iubit, cum își iubește un fiu părintele, te-aș fi adorat cum își adoră o creatură creatorul, sau poate te-aș fi urât cum își urăște un rob stăpânul. Dar tu m-ai creat ideal, fără nici o slăbiciune, fără nici o patimă, fără nici o dorință... M-ai creat perfect. Frumos și puternic, m-ai creat exact cum ți-ai fi dorit tu să fi...»
«Ești doar un personaj ireal, ce-ți pasă?», încerca să-l potolească.
«Sunt ceea ce vrei tu să fiu. M-ai creat să nu-mi poată rezista nicio femeie, să nu mă poată învinge niciun bărbat, pentru că sunt puternic și frumos, frumos și puternic dar mai ales pentru că nu iubesc și nici nu urăsc pe nimeni, sunt rece și nemuritor, nu cunosc bucuria nici tristețea, nici măcar durerea n-o cunosc pentru că nu sufăr de nimic și nu am suflet.»
«Nu este adevărat! Nimic nu este adevărat din ceea ce spui, toate personajele iubesc, urăsc, suferă, se îndrăgostesc...»
«Așa voi face și eu, mă voi îndrăgosti de aceeași femeie de care ești îndrăgostit tu, o voi iubi și o voi avea înaintea ta. Da, o voi avea înaintea ta pe femeia în mov din rândul doi, iar ție îți va rămâne doar suferința și durerea care te va ucide...»
«Ești doar un personaj ireal, pe care când vreau pot să-l ucid, pot rupe manuscrisul în bucăți, sau îl pot arunca în foc și, adio!»
«Poți rupe manuscrisul în mii de bucăți, îl poți arde în mii de focuri, eu nu trăiesc pe hârtie ci în mintea ta, asta e marea ta problemă!»
Pe urmă veni ea, femeia îmbrăcată în mov, frumoasă și tristă, își dezbrăcă rochia în fața lui și goală i se dărui personajului său, care o penetră cu violență masculină. Privea neputincios la trupurile lor încolăcite, asculta gemetele lor, le urmărea zvâcnirile în timpul orgasmului, dar nu putea face nimic, parcă era paralizat.

* * *
Cu toate că a fost doar un vis, visul acesta îl tulburase peste măsură. Primul lucru care-i trecuse prin minte a fost să rupă manuscrisul și să-l ardă, să ucidă personajul creat, să se descotorosească de el pentru totdeauna.
«Eu nu trăiesc pe hârtie ci în mintea ta, asta e marea ta problemă!», își aminti de cuvintele personajului său.
Sunt doar puțin obosit și nimic mai mult, șopti turnându-și puțin coniac. Ce naiba,
doar nu pot fi gelos pe o femeie necunoscută și pe un personaj ireal care au făcut dragoste în visul meu.
Acest gând îl înveseli puțin, dar totuși rămase cu un gust amar în suflet, simțea ceva din durerea și tristețea lui Dumnezeu, când primul om – coroana creației sale s-a revoltat împotriva-i..
Sunt doar puțin obosit și nimic mai mult, repetă Luca instalându-se comod în fotoliul
din piele albă.
După câteva înghițituri de coniac, simți cum o căldură plăcută îi cuprinde întreg corpul și îi veni să râdă, cum de a putut fi gelos pe o femeie necunoscută...
«Când alergi după o femeie necunoscută, e ca și cum ai alerga după o nălucă», își aduse aminte de vorbele lui Pablo Ronișoreranu, poetul veșnic îndrăgostit.
Ar trebui să-l sune, sigur o cunoaște, deoarece cunoaște toate femeile legate într-un fel sau altul de viața literară și artistică a metropolei.

* * *
Nu, nu ține minte să fi văzut vreo femeie în mov între madam Cimpoieru și Zurbăgeanu, dar
se poate să nu fi luat-o în seamă, deoarece tot timpul o sorbea din ochi pe frumoasa Cornelia, nevasta medicului chirurg Paporoteanu.
«Îmi place femeia asta și gata! Ce să fac?» parcă se dezvinovățea «Cred că de data asta e ceva trainic...»
De câte ori auzise fraza asta?...
O rostea ori de câte ori se îndrăgostea. Dar cu cât i se părea lui Pablo că legătura va fi mai trainică, cu atât era mai trecătoare. Nu aveau secrete unul față de celălalt, se înțelegeau bine, asta poate și datorită faptului că îmbrățișaseră genuri literare diferite. Fiecare avea editorii, cititorii și admiratorii săi, nu aveau ce împărți, de aceea se bucurau sincer unul de reușita celuilalt.
Pablo se îndrăgostea foarte ușor și foarte des.
Iubea arzând ca o flacără nestinsă, dar multe dintre femeile pe care le-a iubit nici măcar nu au aflat vreodată că au fost iubite cu adevărat, că au reușit cu frumusețea, trupul, sau poate pur și simplu cu comportamentul lor să întrețină fie și pentru câteva clipe focul dragostei în inima unui poet și că poate lor se datorau cele mai frumoase poeme din creația literară a veșnic îndrăgostitului Pablo Ronișoreranu. Nu toate femeile de care se îndrăgostea erau frumoase și asta pentru că că Pablo privea femeia cu ochiul poetului și reușea să vadă ceea ce unui muritor de rând nu-i fusese dat să vadă, dar mai ales să înțeleagă… El reușea să vadă sufletul frumos al femeii, deoarece femeia are cel mai frumos suflet, mai frumos chiar decât sufletul îngerilor, al heruvimilor și al serafimilor, pentru că femeia este dătătoare de viață, născătoare de prunci, pentru că femeia este MAMĂ și mai frumoasă decât femeia, numai femeia poate fi.
La început nu-i venea să creadă că Pablo Ronișoreanu nu o observase pe frumoasa femeie îmbrăcată în mov și îl bănui că s-a îndrăgostit și el de ea. Știind cât durează dragostea poetului pentru o femeie nu ar fi fost nicio problemă, ar fi așteptat, deoarece erau zile în care acesta se îndrăgostea de două, ba chiar de trei ori.
Înlătură imediat orice bănuială, când acesta îi spuse că o să-i ceară fotografului Dragoș Ionescu să-i arate fotografiile făcute la lansare, Dragoș lucra pentru cotidianul lui Victor Zurbăgeanu, și bineînțeles că făcuse câteva clișee cu el, dar mai ales cu madam Cimpoieru care era de-a dreptul fericită ori de câte ori își vedea chipul pe pagina unui ziar sau reviste.
– Deci cu alte cuvinte, dacă frumoasa în mov a stat între ei, adică între madam
Cimpoieru și Victor Zurbăgeanu, treaba e rezolvată, îl asigură Pablo și îi promise că îl va suna imediat după ce vede fotografiile.

* * *
În așteptarea telefonului ce urma să dezlege misterul femeii în mov din rândul doi, Luca Dumbrăveanu își îmbrăcă halatul și făcu câțiva pași prin cameră pentru a-și dezmorți picioarele. Se opri în fața măsuței de scris, avea una și în dormitor, și privi la cele câteva foi ale manuscrisului viitoarei sale nuvele, între aceste coli pe care cu câteva minute înainte era cât pe ce să le rupă, se odihnea personajul său, idealul său personaj, pe care îl iubea asemeni lui Turgheniev, îl purtase cu dragoste în închipuirea sa, cum își poartă în pântece mama copilul, dar după ce îl născuse pe hârtie nu mai știa ce să facă cu el...
«Eu nu trăiesc pe hârtie ci în mintea ta, asta e marea ta problemă!», își aduse aminte și își mai turnă puțin coniac.
«Poate, nu ar fi rău să mă îmbăt.»
În rarele cazuri când se îmbăta, după ce își revenea din mahmureală se simțea curat, purificat și cu sufletul dezpovărat, ca și cum ar fi trecut printr-un foc purificator.
«Dar dacă Pablo nu o cunoaște?... Dacă nu o cunoaște nimeni, poate nici nu este din oraș?... Poate a trecut întâmplător pe acolo și văzând afișul a intrat, pur și simplu să-și omoare timpul până la trenul care a dus-o departe?... Poate i-a citit cărțile, îl cunoaștea după nume și dorea să-l vadă?...»
Alungă gândul că s-ar putea să nu o mai revadă, deoarece dorea să o revadă, dorea mult, foarte mult...
Își reluă plimbarea prin dormitor, care i se păru deodată străin și trist ca un peron de gară, prin care nu mai trecea nici un tren. Din când în când, privea spre telefonul ce se odihnea tăcut pe măsuța lui, ca o țestoasă pe țărmul mării.

* * *
Fotograful Dragoș Ionescu plecase în zori de acasă, urma să participe la o expoziție colectivă de fotografie într-un orășel din sud, dar se va întoarce diseară, așa că va trebui să aibă răbdare până a doua zi, sau să o uite, cum îi era mai la îndemână, glumi Pablo, totodată îl anunțase să nu-l deranjeze până diseară, deoarece frumoasa Cornelia a acceptat invitația de a-i vizita dormitorul. O zi întreagă va fi a lui. Bineînțeles că el ar fi preferat o noapte, dar noaptea ea aparținea soțului său chirurgului poet Anton Paporoteanu.
Vestea nu-i plăcu deloc. Probabil astăzi se va îmbăta... Sau nu, mai bine va merge să se plimbe prin pădurea de la marginea orașului.
Nimic nu te poate liniști mai mult decât foșnetul frunzelor de toamnă, covor de amintiri așternut sub picioare....

Va urma.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!