poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 753 .



Femeia din rândul doi
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2012-03-30  |     | 



(Nuvelă cinematografică)

în amintirea scriitorului și traducătorului Ioan COVACI

„Și astăzi intru în casa ta – oaspe viclean,
oaspe vechi,
oaspe cu gânduri ascunse.
Să te păzești!
Mînile mele scapără primejdii.”
Lucian BLAGA

1.

– Realitatea și ficțiunea, în romanul tânărului, dar deja celebrului nostru confrate Luca
Dumbrăveanu se întrepătrund, se completează și se potentează reciproc. Iată care este rețeta reușitei artistice a romanelor sale! – aproape țipă cu voce pițigăiată binecunoscutul critic literar Gheorghiță Tudorescu.
Își întrerupse discursul pentru câteva secunde, cât să-și șteargă cu o batistă de culoare roz fruntea transpirată și chelia de un roșu opărit ce semăna leit cu un fund de maimuță și să bea două înghițituri de apă din paharul înalt în care pluteau două felii de lămâie, după care continuă cu aceeași voce de pițigoi:
– După cum am menționat anterior, reușita artistică și literară a confratelui nostru
constă în drămuirea corectă a raportului dintre ficțiune și realitate, în contopirea lor una într-alta, până ce fiecare dintre ele își pierd propria identitate...
Din nou pauză, batista roz, paharul cu apă...
Luca Dumbrăveanu și-a adus aminte cum Gheorghiță Tudorescu, încă pe când era profesor de română la liceu, obișnuia să-și lipească cu apă, în care amesteca două-trei linguri de zahăr, șuvițele rebele de chelie. Vara, muștele roiau în jurul cheliei sale formând o aureolă de sfânt deasupra capului, iar elevii l-au poreclit «sfântul muștelor».
– Ba mai mult de atât, aș îndrăzni să spun că această minunată capodoperă a tânărului scriitor Luca Dumbrăveanu ne pune pe gânduri și ne face să recunoaștem, fie că vrem, fie că nu vrem că ne aflăm în fața unui autor cu sclipiri de geniu...
Poetul Pablo Ronișoreanu îl atinse cu cotul pe Luca Dumbrăveanu, să privească spre medicul chirurg Anton Paporoteanu care dădea afirmativ din cap după fiecare cuvânt rostit de critic. Părea că vede cum ies cuvintele din gura acestuia, le sorbea cu ochii, le vâna prin aer, le aduna în turme ca nu cumva sa fie irosite în zadar. Iar dacă ar fi observat că cineva neglijează cuvintele născute în chinuri grele, cu sudoare, mai mult ca sigur ar fi strigat, asemenea Marelui Profet: «Nu aruncați mărgăritare în fața porcilor!».
Dumbrăveanu zâmbi și își mută privirea spre rândul doi, unde între directoarea Palatului Cultural, madam Eugenia Cimpoieru și redactorul șef al celui mai important cotidian local, Victor Zurbagiu ședea o femeie îmbrăcată în mov. Era frumoasă și tristă ca o seară de toamnă, cu frunze prin aer plutind. Nu știa cine este, nu o mai văzuse până atunci, dar privind-o simțea cum îi cresc în inimă fiori învăluindu-i sufletul cu o durere dulce-amară. Dintr-o dată simți că o dorește!
Da, o dorea... cu o dorință oarbă, de nestăpânit cum își dorește copilul jucăria din vitrină, fiind în stare să se tăvălescă pe trotuarul din fața magazinului, numai să o primească. Nu simțise asemenea dorință până atunci. Dar ceva îi spunea că de acum încolo nimic nu va mai fi ca înainte...
Tocmai vroia să-l întrebe pe Pablo Ronișoreanu cine este femeia din rândul doi, dar acesta atingându-l din nou cu cotul, șopti:
– Cât i-ai promis de rage mai frumos decât măgărița lui Balaam: «celebru», «talentat»,
«sclipiri de geniu», «reușește», «capodopera», «ne-a dăruit»... te perie frate mai ceva ca la –«Nufărul». Numai să nu-mi spui că ă-ă-ă... că așa și pe dincolo, că nu te cred, poți să mă picuri cu ceară și tot nu te cred.
– A-a-a nu! Nici vorbă... stai liniștit nu am de gând să îți răspund că așa sau pe dincolo,
nici cu ceară nu am de gând să te picur și nici măcar nu am să te întreb cât i-ai dat tu în primăvară, când ți-a prezentat volumul de poezii...
Pablo Ronișoreanu râse cu poftă ducându-și pumnul la gură, prefăcându-se că tușește.

* * *
Toată lumea literară a metropolei cunoștea lăcomia fără de margini pe care o poseda ca
pe un har divin criticul literar, profesorul universitar, omul de litere, Gheorghiță Tudorescu, deoarece niciodată nu prezenta o carte «de-a futu-i pomană», cum îi plăcea lui să spună. Ci numai pentru o «pomană adevărată». De această «pomană» depindea viitorul cărții, chiar și a unui autor consacrat, cum era Luca Dumbrăveanu. Dacă era o «pomană grasă», cartea era prezentată ca o capodoperă strălucitoare, demnă de literatura universală, iar autorul ei un mare talent, ba câteodată cu sclipiri de geniu, comparat cu marii scriitori ai lumii «și cu siguranță își dobândise prin truda și talentul său un colțișor în istoria literaturii române». Dacă se întâmpla o «pomană mai modestă» atunci cartea era prezentată ca o operă bună, sau câteodată foarte bună, iar scriitorul promitea... Pomană slabă nu există!
Dar cu toată lăcomia care-i curgea prin vene, i se citea în ochi și pe față, se simțea în fiacare cuvânt, în ridurile care îi apăreau pe frunte, în strâmbăturile nasului, în felul cum respira și își ștergea chelia, Tudorescu niciodată nu ar fi prezentat cartea unui autor slab – «unui scriitoraș, colea și el la marginea lumii literare», sau a unui debutant.
Nu nenicule, așa nu mergea! Dacă îl vroiai pe Gheorghiță Tudorescu naș literar, atunci era musai să treci mai întâi prin focul purificator al lui Leonte Moisescu sau al lui Horațiu Bureanu, critici literari care își făceau treaba «de-a futui pomana», dar și-o făceau corect «în numele literaturii, a scrisului și sfântului talent!». Abia după ce unul din acești doi truditori ai ogorului literar, sau chiar amândoi, rosteau în scris câteva cuvinte de bine despre tine, în una din cele trei reviste literare de prestigiu la care era abonat Grigoriță Tudorescu și pe care chiar le citea în fiecare dimineață în timp ce își servea cafeaua, abia atunci puteai să îndrăznești să-l inviți pe marele cărturar și fariseu (mai mult fariseu decât cărturar) la botezul «marii tale capodopere» sau a «unei opere de mare valoare», asta depindea de «pomana» pe care o primea. De această pomană depindea într-un fel sau altul «strălucitul viitor al carierei tale literare».
Și chiar de nu l-ai fi vrut naș pe «sfântul muștelor» erai nevoit să-l ai, deoarece altfel nu se putea, era o lege nescrisă a literaturii metropolei și dacă nu o respectai te trezeai dintr-o dată citind în una din cele trei reviste, precum că opera ta, trecută prin focul purificator al celor doi iluștrii critici literari pomeniți mai sus «atât de apreciată și lăudată de o critică subiectivă», nu e chiar așa o mare operă, că avea foarte multe lacune și neajunsuri, că așa și pe dincolo, dar bineînțeles asta se poate trece cu vederea tânărului autor, i se poate ierta, sau se poate pune pe seama lipsei de experiență, că de fapt cu toți avem perioade proaste în care... bla-bla-bla, bla-bla-bla... «dar autorul, totuși, promite și așteptăm cu mare nerăbdare viitoarea lui carte, care cu siguranță va fi un real succes». Următoarea carte, după o «pomană grasă» bineînțeles că era un real succes, altfel riscai să fi aruncat afară din lumea literară «în întunericul veșnic al anonimatului», iar numele să-ți fie șters pe veci din istoria literaturii.
Dar în fond și la urma urmei cărui autor nu-i place să-i fie lăudată opera? Cărui părinte nu-i tresare inima de bucurie când copiii săi sunt vorbiți de bine?... Fie un scriitor consacrat, fie un începător, toți se bucurau când aveau alături numele marelui critic Gheorghiță Tudorescu.

* * *
Aplauze, felicitări, flori, strângeri de mâini, pupături, autografe, șampanie, pișcoturi, prieteni, admiratoare și femeia îmbrăcată în mov...
Dar unde este?...
– Ce surprize ne mai pregătiți domnule Dumbrăveanu? îi vâră reportofonul sub nas o
reporteră de la cotidianul la care Victor Zurbăgeanu era redactor șef.
– Dacă vă spun acum, nu va mai fi surpriză, îi zâmbi fetei.
– Totuși, așa în mare...
– Voi scrie o nuvelă.
– Despre? – insistă fata.
– Nu știu care va fi subiectul nuvelei, nici care va fi titlul, dar în schimb știu cum va fi
personajul.
– Ne puteți descrie în câteva cuvinte eroul nuvelei?
– Da, într-un cuvânt – IDEAL!
Fata l-ar mai fi întrebat ceva, dar Luca o salută respectuos și se pierdu în mulțime,
căutând-o din ochi pe femeia în mov. Nu era nicăieri, probabil plecase demult.
Plecă și el fără să-și ia rămas bun de la invitații săi. Toți se adunaseră în mici grupuri, beau șampanie, discutau și râdeau, ce nevoie mai aveau de el?...

* * *
Putea să meargă și pe jos deoarece nu stătea departe de biblioteca în care avusese loc lansarea romanului său, dar luă un taxi. Se grăbea. Acasă, pe o foaie A4 îl aștepta nou născutul personaj, viitorul erou al nuvelei pe care o va scrie – un personaj ideal!
Coborând din taxi și-a adus aminte de femeia îmbrăcată în mov.
Cine era?...
De ce plecase atât de repede?...
A venit cu madam Cimpoieru, cu Victor Zurbagiu sau se așezase întâmplător între ei?...
Începuseră să-l macine întrebările.

Va urma.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!