Un zâmbet și un buchet de ghiocei. Of da, un zâmbet de copil și un buchet de ghiocei! Atât îmi doresc în astă dimineață, tânjesc să văd copii râzând să-mi umplu sufletul cu atât de multă căldură încât să uit că suntem la începutul lui April și nu am de unde să găsesc buchetul de ghiocei.
Bucuriile de zi cu zi vin din bucăți, bucată din cel din jurul meu răsfrântă în mine astfel părtășia bucuriei tale se întregește în bucuria mea, nu pot fi bucuros pe deplin dacă tu ești trist, prunc mic cu ochii căprii. Bună dimineața de o altă zi. Zi în care mă reîntâlnesc cu cotidiana tristețe cu bacoviana trecere spre plumb nimic din jurul meu nu arată a ceva schimbat. Zăresc de plumb oamenii zoriți de plumb briciuri ce adânc taie brazde pe frunți, pe chipuri ce doar ieri erau de copil. Am vaga părere că medicii cardiologi își vor schimba aparatura cât de curând pentru-că inimile noastre au devenit atât de ridate încât este nevoie de mai multă acuratețe în diagnosticarea maladiilor ce sunt provocate de durerile bucuriilor cu gust amar. Inimi bătrâne de oameni ce fizic sunt tineri. Ce se întâmplă de nu mai zăresc și-mi este atât de dor de un surâs sincer de copil.
„E-o noapte udă, grea, te-neci afară”, ce bine sunt redate drumurile noastre, priviți în jur. Fețe ce parcă nu au râs niciodată, capuri plecate și înfipte între umeri, o pasă-n mâna fremătândă și-un murmur pe buze, parcă toată lumea vorbește surd cu sine. Un urlet ce nu se aude dar se simte zboară prin aer aidoma unei cucuvaie de zi. „Parfume triste, îndoliate…. Vise, ah, vise, aici, au murit….
În haine negre, întunecate,
Eu plâng în parcul de mult părăsit...
Și-a mea serenadă s-a rătăcit
În note grele, și blestemate...”( George Bacovia - Ecou de serenadă)
Da, visele mor, uneori de-odată cu diminețile, alteori de odată cu trezirea la realul cotidian nostru de noi în noi dărâmat. Parfum tare de jaf și pulbere străbate alături de umbrele pustii pe străzi, într-un amalgamat amestec de mosc cu mici și bere.
Dan Orghici