poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Īnscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Prozć Scenariu Eseu Presa Articol Comunitćži Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Romānesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaŗi autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionćri: 2192 .



Principele la teatru
prozć [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mironflorin ]

2012-03-20  |   

Traducere poezie - Traduceri poezii si alte texteAcest text este o traducere.  | 



Florian Wendelmayer īşi ocupase locul īn orchestră, cu fluierul la buze, şi īl scrută pe capelmaistru ce tocmai bătuse īn pupitru cu bagheta de două ori. Se făcu linişte īn īntreaga sală. Īncepu uvertura. Florian Wendelmayer sufla īn flaut ca-n toate zilele din ultimii şaptesprezece ani. Nu mai urmărea notele, interpretaseră de o sută de ori aceeaşi partitură, o ştia pe dinafară. Īşi īndeplinea rolul ca un automat. Nici nu mai catadicsea să asculte. Stătea īn acel scaun, la acel pupitru de peste şaptesprezece ani. Alături de el stătuseră şi interpretaseră deja trei colegi. Unul murise, iar ceilalţi doi aveau noii poziţii īn alte teatre. Līngă el şedea acum un tīnăr care oferea, īn plus, şi meditaţii. Florian le pierduse pe ale sale. Gīndurile sale tocmai aici zăboveau īn timpul overturii şi pregetă dacă ar trebui să-şi reīnnoiască anunţul īn ziarul săptămīnal, poate are să dea iarăşi lecţii...
Pentru suflători urmă deocamdată o pauză mai lungă. Patruzeci şi două de măsuri le e dat să amuţească, iar Florian privea peste rampa orchestrei īnspre sala plină, mīndră şi luminoasă. Pe cei mai mulţi īi cunoştea. Nu era un oraş mare şi veneau mereu aceiaşi. Deodată īntreaga sala fu cuprinsă de o uşoară agitaţie, iar lumea īşi mută privirile īnspre loja curţii unde apăru principele īnsoţit de adjutantul său. Acesta īşi potrivi jilţul fără cel mai mic zgomot; de politeţe nu se dezbăra niciodată.
Cele patruzeci şi două de măsuri se isprăviseră, iar suflătorile năvăliră din nou. Era la sfīrşitul uverturii. Instrumentele cīntau la unison, tare, zgomotos. Īn fine, s-au auzit trei acorduri largi īnsoţite de bătăi de tobe şi se ridică cortina. Era pusă īn scenă o comedie veche, a cărei premieră Florian o văzuse acum zece ani. Cei mai mulţi muzicieni s-au grăbit să iasă afară. Era o seară călduroasă de primăvară şi aveau de gīnd să se plimbe īnapoia teatrului ori să se aşeze pe banca zugrăvită īn verde, aflată afară. Stăteau la taclale şi fumau ţigări.
Florian, īnsă, rămăsese īn teatru, la locul său. Ce să facă afară? De dragul cītorva minute? Era fastidios şi de prisos. Fixă flautul pe pupitru şi privi scena. Oh, da, piesa asta veche! Ciudate i se mai păreau rīsetele oamenilor. Mereu şi mereu aceleaşi gaguri, şi iarăşi acelaşi răpăit de aplauze, de hohote de rīs, de vorbe. Florian īşi dorea deja să se termine totul. Apoi ar putea să se ducă la bodegă să-şi bea paharul de bere şi pe urmă să o ia spre casă să se vīre-n pat. Era atīt de epuizat, se simţea bătrīn.
De cīţi ani şi ani nu zăcuse īn scaunul acela; de-abia dacă īşi amintea că lucrurile stătuseră şi altfel. Şi totuşi ce om fusese odată! A compus, lied-uri, simfonii; vreme de cinsprezece, douăzeci de ani lied-urile sale fuseseră chiar interpretate īn multe concerte. Acum īnsă a isprăvit-o cu melodiile! Iubirea lui pentru muzică pierise puţin cīte puţin. Acum nu mai rămăsese decīt zgomotul şi gălăgia, tot iureşul acela insuportabil de viori şi flaute care-i fermeca pe semenii săi. Dar de suflat trebuia să sufle īn continuare, din asta trăia. Ah, cīt şi-a mai iubit arta! Nu-şi terminase şcoala, nu studiase nimic. Colindase pădurile cu ziua, melodiile īi curgeau prin trup, n-avea decīt să le asculte. Nu le īnsemna decīt pe cīteva. Nu era posibil să zăgăzuiască tot acest belşug. Adierea vīntului, freamătul copacilor, timbrul paşilor săi se preschimbau īn muzică.
De mult se curmaseră toate acestea, şi cu ele durerea, mistuită de multă, multă vreme. Acum nu făcea decīt să sufle şi să-şi īmplinească datoria, existenţa i se scurgea liniştită şi jalnică.
Teatrul răsuna de rīsete. Pīnă şi Florian surīdea – surīdea pentru a o suta oară la aceleaşi gaguri prosteşti. Era aproape de sfīrşitul actului. Uşa joasă a orchestrei se deschisese, iar muzicieni apărură din nou. Pentru a nu se lovi de tocul uşii toţi trebuiau să se aplece execeptīndu-l pe micul contrabasist care mergea dīrz cu capul īnainte. Intrase şi capelmaistrul, luă loc pe un scaun mai īnalt şi apucă bagheta pentru a porni muzica imediat ce cortina avea să cadă. Cortina se coborī īn aplauze furtunoase. Deodată năvăli şi orchestra; rīsetele şi taclele se confundau īn zona spectatorilor. Nivelul zgomotelor era astăzi neobişnuit de ridicat, ori cel puţin asta era impresia lui Florian Wendelmayer. Era, de asemenea, mai cald ca de obicei, şi ameţi cīteva clipe cīnd asupra tonului trebui să stăruie niţel mai multă vreme. Se īntīmplă iarăşi... ce straniu, mīinile īi erau atīt de grele. Continuă să sufle. Īl copleşi o nouă senzaţie de vertij. Īn teatru se lăsă īntunericul... se īmpletici... s-au stins luminile. Flautul īi alunecă dintre mīini. Ce gălăgie! Teatrul se prăbuşea ! Florian ar fi vrut să se ridice, să se salveze, - nu mai īntrezărea nimic. Picioarele īi deveniseră grele. Nu se mai putea urni. Şi apoi se prăbuşi din scaun peste pupitru, iar scaunul căzu pe spate. Se auzi o bubuitură surdă. Muzicanţii s-au īntors să vadă. Vecinul lui Florian se ridică īnspăimīntat. Publicul remarcă neliniştea, se ridică de pe fotolii. Principele se aplecă din lojă peste balustradă, dar capelmaistru, cu fruntea īmbrobodită de sudoare, ridică şi coborī bagheta şi spuse aproape īntru totul deşluşit :
- Cīntaţi mai departe !
- Ce e ? Ce e ? īntrebau oamenii, iar directoarea se năpusti de pe scenă pe uşa orchestrei. Lumea deja se dumirise. Unui flautist i se făcuse rău. Capelmaistru bătea īn continuarea măsura, dar cīntarea īncetase deja. Toate privirile erau aţintite īnspre uşa orchestrei. Īntr-acolo şedeau la vedere doi angajaţi ai teatrului ce păşiră printre toboşari şi trombonişti către locul unde zăcea Florian Wendelmayer. L-au pus pe picioare, el deschisese pe jumătate ochii, buza de jos atīrnīndu-i fleaşcă. L-au luat de braţe, l-au sprijinit de umerii lor, l-au prins pe la spate şi l-au tīrīt afară. Din zona spectatorilor se putea crede că iese de unul singur. “Ce e? Ce s-a īntīmplat?” şopteau cei din public. « Nu s-a īntīmplat nimic, chiar nimic, unui muzician i s-a făcut rău, dar deja-i pe picioare. » De abia dacă se īnchisese uşa că din cele două bătăi executate de capelmaistru orchestra reīncepu să cīnte. Celălalt flautist ridicase scaunul lui Florian şi potrivise flautul colegului, īnsă spectatorii nu erau īncă gata să se liniştească. Īnapoia uşii orchestrei se afla directoarea.
- Tocmai azi, strigă ea, tocmai azi atīta tevatură cīnd luminăţia sa este aici! Ăla n-a putut s-o ia din loc singur?
Cei doi bărbaţi īl aşezaseră pe flautist īn coridorul īngust, ce dădea īnspre stradă, şi se opriră locului liniştiţi.
- L-a lovit damblaua, spuse unul. Directoarea īl fixă pe muribund. Pīnă acum nu se auzise decīt murmurul publicului. Acum īnsă apăruseră cīţiva domni să īntrebe, să se informeze foarte īngrijoraţi:
- Ah, reacţionă doamna directoare, nu e nimic. A deschis deja ochii. Măsurile necesare au fost deja luate. Doctorul a fost anunţat?
- S- a dus Müller după el, spuse un muncitor.
Veniră şi oameni de pe stradă. Directoarea era descumpănită.
- Vă rog să nu faceţi cine ştie ce din asta, nu s-a īntīmplat nimic. Pe domniile voastre vă rog să faceţi loc. Unde mai e şi doctorul ăsta ?
Tocmai atunci apăru. Īi făcură loc.
- Da ce-i asta ? spuse el, doară bolnavii nu se pun la podea, asta-i incredibil! Aduceţi targa, repejor!
- Aduceţi targa! repetă directoarea.
Doctorul se aplecă peste flautist şi-i īncercă pulsul. Īn īncăpere domnea liniştea, iar din sală plutea īnăuntru un murmur surd.
- Vă rog lumină, spuse doctorul, nu văd nimic.
Un domn luă lampa cu ulei de pe perete. O luminiţă palidă căzu pe chipul lui Florian Wendelmayer. Doctorul īl studie cu atenţie, continuīnd să-i simtă pulsul.
- Omul ăsta-i mort, strigă el. Cītă vreme toţi stăteau īnspăimīntaţi, intrase un lacheu.
- Luminăţia sa binevoieşte a īntreba de starea muzicianului suferind.
- Vă rog să-i transmiteţi cu stimă luminăţiei sale mulţumiri, răspunse directoarea, cu o voce īntrucītva apăsată, muzicianului īi este deja mult mai bine. Lacheul plecă. Directoarea mulţumi oamenilor pentru interesul prietenos şi īi rugă cu cea mai mare politeţe să părăsească gangul īngust care oricum este atīt de stingheritor. Domnii din public erau răvăşiţi. Era atīt de straniu acum că trebuiau să se reīntoarcă īn sală la o piesă comică şi găsiră īn asta īncă un sprijin pentru ideea că viaţa e un lucru atīt de ciudat şi de plin de contraste. Şi se īndepărtară īncetişor. Uşile īnspre stradă erau larg deschise. Plimbăreţii care băgaseră de seamă de neliniştea şi agitaţia din coridor rămaseră locului. Aerul blīnd al serii de primăvară pătrunsese īnăuntru. Directoare se īntoarse īnspre cei veniţi din public:
- Nu e nevoie să se ştie īn teatru de toate astea, nu-i aşa? opină ea
Nu, nu, n-au să zică nimic.
- Are familie ? īntrebă doctorul.
- Nu, fu răspunsul directoarei, doară e Wendelmayer.
- A, da, Wendelmayer, spuse doctorul cu o expresie pe deplin liniştită, de parcă ar fi vrut să spună : cei ca Wendelmayer n-au decīt să moară liniştiţi, nu face nimic. Apoi se ridică şi aşeză īnapoi pe perete lampa cu ulei. Veniseră doi muncitori, afară fusese pregătită targa şi-l ridicară pe mort pentru a-l aşeza.
Īn teatru se făcu linişte. Se auzea muzica. Lumea aştepta īnceputul celui de-al doilea act. Domnii care īl priviseră īn faţă pe mort erau rezervaţi şi demni, iar dacă cineva īi īntreba de starea muzicianului, răspundeau cu seriozitate şi liniştitor. Tocmai se ridica cortina cīnd se deschise uşa de la loja principelui şi lumea văzu intrīnd un lacheu. Principele se īntoarse īn direcţia acestuia:
- Muzicianul se simte bine, alteţă, spuse curteanul.
Principele privi iarăşi īnspre publicul care se īntorsese spre el ca un singur cap. Crezu că citeşte pe acesta o īntrebare şi īncuviinţă prietenos răspunsul. Printr-un zīmbet liniştitor īi īmpărtăşi poporului său credincios că flautistul Florian Wendelmayer e cīt se poate de sănătos.

.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei ŗi culturii. Scrie ŗi savureazć articole, eseuri, prozć, poezie clasicć ŗi concursuri. shim
shim
poezii  CćUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricćror materiale din site fćrć permisiunea noastrć este strict interzisć.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politicć de publicare ŗi confidenžialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!