poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1074 .



Puțini își mai aduc aminte
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihai-athanasie ]

2011-12-31  |     | 



“Stimați cititori, vă puteți închipui că acum aproximativ o sută de ani omenirea era sclavă a aunui așa-zis joc? Greu de crezut, nu? Dacă nu credeți, vizitați muzeele de istorie. Printre alte antichități, ca autoturismul ( ?! ), telvizorul ( ?! ), etc., veți vedea o sferă cusută din petice hexagonale de piele, albe și negre, un obiect ciudat, care pe vremea aceea se numea “minge”. Sfera susnumită era folosită într-o luptă oarbă desfășurată pe o suprafață în formă de dreptunghi, pe care creștea o plantă acum dispărută, numtă “iarbă”. Luptătorii aceia se numeau “fotbaliști”, iarr scopul effortuluii lo erra să conducă sfera, adcă “mingea”, într-un fel de colivie numită “poartă”. Strămoșii noștri numeaau asta “Joc de fotbal”, dar din câte putem citiîn documentele vremii, nu era vorba de o joacă, ci de un fel de război între comuități. Se pare că la începuturile sale, 222jocul” acesta se limita la străzi și cartiere, dar cu timpul s-a extins până la dimensiunile unor războaie mondiale, care aveau loc o dată la patru ani. Cei care câștigau războiul se numeau campioni mondiali, iar răsplata lor era un trofeu bizar, nimit “cupă”, deși nu putea fi folosit la prepararea sau consumarea băuturilor.
Greșeala strămoșilor noștri a fost că nu au menținut aceste lupte doar în dreptunghiul de iarbă. În jurul acestuia erau construite un fel de schele imense, numite “tribune”, unde se așezau “microbiștii”, adică martorii la lupte. De multe ori, între microbiști izbucneau confruntări, care provocau victime. Nesocotința microbiștilor mergea și mai departe. Ei abandonau alte procupări mai utile și își puneau toate resursele în slujba fotbalului.
Din fericire, această perioadă de rătăcire din istorie s-a terminat de mult. În anii care au urmat după căderea fotbaluilui, omenirea a cunoscut un progres însemnat, ai cărui martori suntem și noi, azi.
(Articol apărut în ziarul “Contemporaneitatea”
din 28 iunie 2145)

- Iar ai întârziat! Unde-ai putut să-ți pierzi timpul pân-acum? strigă, furioasă, doamna Anne Tinu, întâmpinându-și soțul puțin cam afumat.
- Hâc! …Nu ți-am spus că mă duc la meci? A jucat Drapelu’, spuse, spășit, domnul Călin Relu Tinu.
Drapelul Albastru era echipa fanion a orașului. Fondată de câtiva zeci de ani, ea avea un palmares destul de frumos. Nu izbutise niciodată să câștige campionatul național, dar terminase de mai multe ori pe podium, ba chiar câștigase o Cupa Balcanica și câteva turnee internaționale, ce-i drept, de mai mică însemnătate. Drapelu’, cum își răsfățau suporterii echipa, participase de două, trei ori și la cupele europene; chiar dacă nu-și adjudecase niciodată o astfel de cupă, se putea totuși lăuda cu unele rezultate spectaculoase. Din păcate, făcuse și câteva sezoane în diviziile inferioare…
- Fi-ți-ar fotbalul afurisit! continuă soția. Mult o să mă mai chinui cu tine?…
- Hâc!…
- Dacă aș avea o putere! se lamentă Anne. Aș face orice ca să desființez nenorocirea asta!
- Hâc!...noroc… că n-ai! Hâc!…putere.
- Nu fii atât de sigur! îl amenință ea.
Astfel de discuții aveau loc în casa familiei Tinu ori de câte ori juca echipa lui favorită. Dacă Drapelul Albastru câștiga meciul, Călin Relu sărbătorea evenimentul, împreună cu prietenii. Dacă…invers, aceiași înfocați suporteri își înecau amarul la același bar de la parterul unui bloc vecin. Iar seara, scandalul era nelipsit. Anne Tinu era sătulă…
De aceea ceru și obținu tot felul de sfaturi de la alte neveste care se înfruntau cu același flagel. Cineva o îndemnă să apeleze la forțele oculte. A doua zi se duse la o vrăjitoare.
Þiganca o ascultă, mirată.
- Stai, cucuoană, că nu poci să pricep. Păi cum, mânca-ți-aș, mătălică îți pare rău că se duce la meci? Altele vin să le dezleg bărbații de iubite, iar mătălică…
- Nu mai pot! În fiecare duminică el…fă ceva!
- Îi fac! Îi fac, și de nu ți-o place, să nu-mi dai nici un ban!
Anne, oarecum liniștită că pasase răspunderea, plecă acasă. Iar duminica următoare, Drapelul Albastru reuși o performanță rară : câștigă cu o diferență mare de scor. Până seara târziu, microbiștii defilară, fericiți, prin centrul orașului.Călin Tinu nu lipsea din procsiune. Spectacolul pe care îl avu acasă, unde a ajuns mult după miezul nopții, nu reuși să-i strice buna dispoziție.
Luni, Anne Tinu făcu o nouă expediție în cartierul țigănesc.
- Mi-ai promis că-l dezlegi! strigă ea la vrăjitoare.
- Vălelică, cucuoană! se apără țiganca.Păi mătălică vrei așa, cum ai bate din palme? Ai o țâricuță de răbdare!
Doamna Tinu avu răbdare. Până la următoarea etapă de campionat, când Drapelu’ câștigă din nou la scor. Și din nou țiganca se apără, cerând răbdare.

În săptămânile următoare, echipa orașului câștigă toate meciurile . Ziarele specializate în sport se întreceau în a aduce elogii antrenorilor și jucătorilor “albaștri”, iar orașul era la picioarele lor. Numărul microbiștilor se mărea necontenit, tinzând să egaleze populația orașului.
Anne Tinu se resemnă : soțul ei era incorijibil. Ba, mai mult, uneori își stăpânea cu greu dorința de a merge și ea la stadion, să vadă “minunea albastră”, așa cum titrau ziarele. Iar de vrăjitoarea tuciurie uită complet.
La sfârșitul campionatului, echipa se plasă pe locul secund în clasament.
Păcat că se trezise atât de târziu.
Dar aveau să vină alte campionate, noi cupe și competiții europene.
Primul meci, primul scor astronomic, chiar în fața campioanei en titre. La meci își gasiră, cu greu, loc în tribună și câțiva suporteri ai echipei vizitatoare, dar până la pauză, aceștia aplaudară cu frenezie reușitele gazdelor.
La prima întâlnire din Cupa UEFA, stadionul, plin, era înconjurat de zeci de mii de oameni care ar fi dorit un bilet de intrare. La sfârșitul meciului, încheiat în avantajul “albaștrilor”, conducerea clubului promise că în celmai scurt timp va demara construcția unui nou stadion, mult mai încăpător. Și se ținu de cuvant, mai ales că și suporterii sprijiniră, financiar, proiectul.
Sezonul fotbalistic se desfășură fără sincope. Drapelul Albastru primi șapte goluri, marcă o sută patruzeci și unu, câștigă toate meciurile și își înscrise în palmares Campionatul, Cupa României și Cupa UEFA.
Ce păcat, însă, că la meciurle echipei naționale, jucătorii albaștri făceau simplă figurație, provocând disperarea selecționerului. Cum oare niște jucători irezistibili la echipa lor de club nu erau în stare să stea în calea adversarilor la meciurile naționalei?
Nu aceeași problemă o aveau locuitorii orașului. Ce le păsa lor de echipa națională? Aia era pentru amărâții din alte orașe, acolo unde nu existau dream- teamuri ca a lor. Ei își iubeau “albaștrii” și organizau, de dragul lor, adevărate festivaluri săptămânale.
Sezonul care urmă fu și mai bun. Drapelul Albastru cuceri întâi Supercupa Europei. După care, în vară, au poposit în vitrina clubului o nouă Cupă a României, Cupa Ligii Campionilor și trofeul Campionatului Național.Presa din toată lumea a descris în culorile cele mai vii evoluția echipei albastre, inventând noi epitete pentru a o lăuda și elogia.
Într-o zi, însă, a început dezastrul.
În tribuna stadionului din Tokio care găzduia Finala Cupei Intercontinentale, un suporter al campioanei Americii de Sud (care mânca bătaie cu opt la zero) scăpă o vorbă regretabilă :
- Ce rost mai are să mergem la meci, când se știe dinainte cine va câștiga?
Probabil că mulți reflectară la această întrebare, pentru că spectatorii de
fotbal se împuținară la fiecare meci, cu toate că Drapelul Albastru obținea noi și noi victorii la diferențe de scor tot mai mari.
Într-o duminică, Anne Tinu era să leșine când îl văzu pe Călin intrând,
furios, pe ușă, deși ceasul arăta că mai e de jucat o repriză. Domnul Tinu își aruncă pălăria și umbrela pe un scaun, spunând, plin de năduf :
- E deja 6 – 0. Ce rost avea să mai stau?
Exemplul lui fu urmat, în curând, de toată lumea, iar Drapelul Albastru a
ajuns să joace în fața unor imense tribune goale. Dar continuă să câștige tot. De multe ori, echipele adverse nici nu mai catadicseau să se prezinte la joc ; cu toate că antrenorii albaștri introduseseră jucători tineri, ba chiar și copii, tabela de marcaj arăta cifre din ce în ce mai mari.
După ce lăudaseră, ziarele începură o campanie împotriva echipei, ba chiar
și a fotbalului, pe care îl descriseră drept cea mai mare farsă posibilă, o rușine pentru omenire. Interesul general pentru fotbal scăzu dramatic, îngrijorător.
Peste tot în lume, sponsorii s-au retras brusc din acest sport și curând
cluburile, ajunse în colaps financiar, începură să dispară. Drapelul Albastru se desființă și el, după ce rămăsese singur pe scena fotbalistică.

Într-o zi, pe când se întorcea de la serviciu, doamna Anne Tinu fu oprită pe stradă de către o țigancă bătrână.
- Auoălică, cucuoană, nu mă mai cunoști? Păi eu îs Þița!
Anne scormoni zadarnic în memorie.
- Þița! Vrăjitoarea! Nu mai știi când ai venit să-l descânt pe omu’
mătălică să se lase de fotbal?
- Aha, acuma știu.Și ce vrei?
- Cum ce?! Vreau să mă plătești, cucuană!
- Dar de ce să-ți plătesc? Că el tot a mers la meci, până aproape de desființarea fotbalului. Bine c-am scăpat!
- Păi da, cucuană! Da’ mătălică cine crezi că a făcut toate? Eu! Când am
văzut că omu’ mătălică nu poate fi vrăjit, am descântatechipa, să câștige mereu. Ai văzut că am făcut bine?

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Mihai-Athanasie Petrescu
5.03.2001

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!