- Am o eugenie. Vrei?
- Da. Când mergem acasă?
- Peste o oră. Mergem cu o salvare. Stai aici liniștită și mănâncă eugenia până îți fac externarea. Încearcă să te mai piepteni. De ce nu te tunzi? Ai părul încâlcit și te arată slabă rău. Stai aici cuminte. Când termin treaba mergem acasă.
Făceam pașii mici. Amețeam. Mâinile îmi tremurau. Țineam eugenia cu ambele mâini. Mă gândeam la ce-a spus tanti Marioara. O să mă certe mama? Sunt sigură că da. Ce-am să-i spun? Pe hol se aud pași. Voci. Sper să nu intre cineva în camera asta. Îmi vine să plâng. Mă uit iar în oglindă. Ochii sunt tulburi. Am cearcăne. Părul pare un snop de paie adunat pe capul meu. Cred că mă tund și mă vopsesc neagră. Nu-mi place să fiu așa de albă.
- Hai să mergem. Ne așteaptă o salvare jos.
- Da?
- Da. Nu am cu ce să te îmbrac. Te-a adus la spital în chiloți si tricou. Cum să mergi până acasă așa?
- E frig afară?
- Nu e frig fată. Io ziceam că n-ai cum să bântui prin oraș în chiloți și tricou. O să zică lumea că ești nebună. Hai, hai să mergem că așteaptă șoferul.
- Și halatul ăsta? E de la spital.
- Lasă-l pe tine că-l aduc io înapoi mâine. Hai odată.

Mama aștepta în fața blocului. Era plânsă.
- Sărut mâna, mamă!
- Ce-ai făcut Elena? Ã? Ce-ai făcut? Asta îmi trebuia mie acum? Rușinea asta?
- Ia las-o în pace, fă, Florico. Tu crezi că de morală are ea nevoie acum? Nu vezi că tremură? E slăbită. Ai grijă de ea și vorbește-i frumos că abia am scăpat-o de azil.
-Aoileu! Vai de mine! Acolo o trimitea? Și-a făcut-o cu mâna ei, Marioară. Ce-am făcut io să merit asta?
- Doar la tine te gândești, Floare. Numai la tine. Hai să intrăm în casă că se uită lumea la noi ca la urs.
Nu puteam să spun o propoziție. Voiam să o cert pe mama. Îmi venea să plâng, dar înghițeam des că poate trece.
În casă, mama mă privea lung.
- Asta e, maică. Acum spune-mi și mie de ce ai vrut să te omori.
- Nu vreau.
- Uite, Marioară, cum răspunde. Ție îți place?
- Și bine îți face, Floareo. În loc să-i stai alături, o judeci.
- Da' cu ce-am judecat-o eu? O întreb, că-s mă-sa. Nu trebuie să știu de ce a vrut să se omoare?
- Nu așa. Și nu mai repeta mereu că a vrut să se omoare. Acum să o lași câteva zile liniștită și abia după aia o întrebi.
- E-te na! Crezi tu că am liniște să tac? Nu. Eu trebuie să știu. Oricum mă duc la ușa lor și întreb golanu' ăla ce i-a făcut la fata mea. Că-i un golan, asta e. Și proasta asta s-a dus după el.
- M-am dus după el de gura ta.
Tanti Marioara se ridică și se duce spre ușă.
- Plec acasă. Vă las să vă lămuriți. Dă-i ceva să mănânce că nu are nimic în stomac. Și lasă fata în pace.
- Mulțumesc, Marioară, că ai avut grijă de ea!
- E,i asta e acum. Cum să nu am? Doamne ferește de așa ceva!
Am rămas doar eu cu mama. După ce a plecat Marioara, părea mai calmă.
- Vrei ceva de mâncare?
- Vreau.
- Ce să-ți dau?
- Ce ai?
- Am ardei umpluți și ciorbă de perișoare.
- Vreau.
- Ce vrei? Ciorbă sau ardei?
- Vreau și ciorbă și ardei.
Mi-a pus în farfurie ciorba de perișoare. Parcă avea cel mai bun gust din lume. Mâncam încet, să simt gustul. Mama stătea cu coatele pe masă și mă privea mută. Am mâncat și doi ardei umpluți. Mama nu a scos un cuvânt. A strâns farfuriile calmă apoi s-a îmbrăcat de plecare.
- Mă duc până la ei.
- Nu te duce. De ce să te duci?
- Să nu creadă că tu ești singură pă lume și că nu-i judecă nimeni. Sunt niște proști. Merg să-mi apăr fata, indiferent ce a făcut ea.
- Bine. Să nu stai mult.
- Nu stau, nu.
Am plecat pe balcon să fumez. În cap simțeam gândurile de-a valma.
Pentru că frigul domină albul, pentru că cerul domină pământul, pentru că sufletul domină inima și pentru că deșertul domină căile, am întins zâmbetul peste lașitate, peste lucruri și ochii au privit la nimic până când lumina s-a așezat pe umerii mei în locul păcatelor. Priviți ce simplu e. Priviți cuvântul de acum rămâne în retină un simplu cuvânt pe care mâine îl uiți.