poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1369 .



Crononauții, VI
proză [ Științifico-Fantastică ]
nuvelă științifico-fantastică

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Sydonay ]

2011-09-10  |     | 



După ce pregătirea teoretică luă sfârșit, Lamyr fu înștiințat că de abia acum urma să aibă loc partea cea mai importantă, esențială, a pregătirii lui sacerdotale, anume partea practică, constând în purificarea psiho-emoțională. Lamyr remarcă similitudinea dintre pregătirea lui și eforturile mistico-ascetice ale yoghinilor orientali ai planetei sale natale, unde, în cadrul școlii vedice ortodoxe Samkhya-Yoga, exista o delimitare destul de clară între canonul teoretic al școlii Samkhya și practica ascetică a componentei Yoga, aceasta din urmă fiind, mai mult, o psihologie și o metafizică aplicată. Sau demonstrația unei teorii, abilitarea ei la rangul de teoremă.
Pentru Lamyr, ca pământean cu material genetic amestecat, doar în parte wuan, acest demers urma să fie pe cât de important, pe atât de dificil. Emoțiile îi jucaseră feste, cel puțin asta era ceea ce îi tot repetau noii lui concetățeni, bulversându-i întreg eșafodajul de opinii despre sine însuși. Iar asta pentru că, până să fie răpit și adoptat de către wuani, Lamyr se obișnuise să creadă despre el însuși că este un individ calm și calculat, poate mult prea rece pentru seminția lui. Într-adevăr, gândi el, neputând să nu pufnească, semenii lui inițiali, terrienii, îl consideraseră dintotdeauna ca fiind un individ extrem de stăpânit, genul de persoană indiferentă față de sentimentele personale și, cu atât mai mult, față de sentimentele celor din jurul lui, și, implicit, capabilă să materializeze proiectele cele mai insensibile. Cu alte cuvinte, genul de conțopist sau de demnitar care s-ar fi simțit în mediul lui în lumea necruțătoare și glacială a afacerilor sau în politica de cel mai inalt nivel, atât de strâns de legată de primul domeniu, și pe lumea lui, de altfel. Faptul că lucrase în afaceri nu era o pură întâmplare. Psihologia pământeană l-a clasificat ca fiind cerebral sau sangvin, însă taxonomia paleo-științifică și care, pe deasupra, mai și utiliza sisteme de referință și etaloane diferite, devenea complet inoperantă în cadrul paradigmei wuane. Pentru supușii lui Ishtar el era un hiper-emoțional, un hibrid barbar dorit doar pentru experimentare socio-psihologică și genetică și care acum, printr-un concurs de împrejurări, devenise dezirabil pentru un scop extrem de înalt, unul atât de înalt încât ar fi putut să-i primejduiască viața ori ar fi demonstrat totala lui incompatibilitate.
Sedu îl invită în camera lui, la fel ca în fiecare unitate temporală standard de când îi începuse prepararea, și îi indică să se așeze pe podea.
“Se pare că totul debutează ca o ședință de psihoterapie”chicoti Lamyr.
“Așează-te cât mai confortabil!”îi recomandă acesta. “Cred că ar fi mai bine să adopți una din mudrele sau asanele despre care tot vorbești atunci când faci comparații între culturile noastre! Poziția cea mai comodă este cea mai corectă!”
“Pentru mine yoga nu a fost decât un hobby! Nu știu dacă sunt în stare să adopt ca la carte vreuna dintre posturile despre care am vorbit!”
“Nici nu trebuie, esențial este să te simți cât mai detașat!”accentuă Sedu. “Ishtar îmi tot repetă despre darul tău, congenerii tăi i-ar fi spus siddhi sau vibhuti. Personal, nu-mi pari interesant decat ca un experiment de laborator sau social. Însă Ishtar îmi tot spune că ai ceva care te poate, cumva, ridica la rangul nostru! Măcar pentru această posibilitate de a nivela diferențele, chiar dacă ea nu aduce după sine nimic pozitiv acum, în acest moment, Imperatoarea te consideră unic. Însă eu nu am descoperit încă acel factor propulsor despre care ea tot mi-a vorbit, pe de altă parte, Ishtar a avut acces la toate înregistrările video-acustice implicându-te pe tine și la toate acțiunile pe care le-ai săvârșit de când ai venit în capitală. Într-un fel, afirmațiile Imperatoarei nu au cum să nu fie corecte, măcar judecând prin analogie. Ar trebui să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă, într-un moment oarecare, ar apărea un wuan capabil să reflecte perfect activitatea neuronală a Imperatoarei și, pe deasupra, să analizeze și să arhiveze posibilitățile factuale asociate acestui ciclu cosmic într-un mod la fel de eficient ca și ea. Toată lumea ar afirma că respectivul este subiectul unui salt ontic, că el constituie o mostră vie de evoluție specifică, având în vedere că Imperatoarea aparține, de fapt, altei specii! Poate că asta a și văzut Ishtar în buchetul tău psiho-emoțional atunci când te-a scanat, vizualizându-ți tulpinile și enflorescențele noetice! Însă, în ceea ce mă privește, un terrian ameliorat nu are cum să fie cea mai bună opțiune pentru funcția de Mare Oficiant, la fel cum o formă de călătorie inter-planetară mai rapidă nu este, în esență, un progres științific real cât timp depinde, la rândul ei, de existența unui suport tehnologic. Poate că Ishtar vrea să-ți stimuleze potențialul la maximum, oricum, nebănuite sunt metodele suveranei noastre!”rosti Sedu, în vreme ce țintea cu privirea un punct situat în podeaua iatacului său, ca și cum ar fi vrut să o privească pe Ishtar prin suprafața mată de aliaj metalic.
”Mă simt asemeni lui Tammuz atunci când a descins în Infernul asiro-babilonian!”glumi Lamyr.
”Poate că nu te flatezi chiar atât de mult, și Tammuz fusese o simplă ființă umană, un păstor, însă începând din momentul în care Imperatoarea a decis să te numească Marele ei Preot viața ta a devenit intim legată de a ei. De altfel, nici nu se mai poate discuta de o viață a ta proprie în afara noii tale condiții profesionale! Dar să nu mai irosim vremea, așează-te în poziția pe care o consideri ca fiindu-ți cea mai potrivită!”îl zori Sedu, așezându-se la rândul său pe jos.
Lamyr se conformă, așteptând următoarea directivă din partea mentorului său.
”Încearcă să-ți golești mintea de orice conținut, focalizează-te asupra unui obiect, unul cât mai ușor de vizualizat mental și de conceptualizat, cum ar fi o sferă albă, goală și statică! Ai început să faci acest lucru?” Lamyr încuviință din cap că da.
“Acum încearcă să te gândești alternativ la forma acestei sfere, momente în care te vei limita în a o vizualiza, ca și cum ai privi o mandala, apoi la numele ei, momente în care îi vei repeta mental numele, fără însă a vizualiza literele sau caracterele de orice tip care o desemnează, ca într-o mantra, și, ulterior, gândește-te la semnificația sferei, momente în care te vei gândi la sensurile acestui cuvânt! Ai grijă să nu interferezi cele trei momente, nu lăsa imaginile senzoriale, inclusiv grafemele, să irumpă în domeniul semantic, nu permite gândurilor și materializărilor lor lexicale să penetreze în domeniul simțurilor, nu îngădui gândurilor și formelor fizice să ajungă în domeniul scrierii. Când ajungi la conceptualizarea ideii de sferă este vital să nu permiți intruziunea niciunui gând care să aibă coloratură senzorială, modurile alternative de a scrie “sfer㔠făcând și ele parte din această categorie. Hidrogenul are un singur proton, iar diferența dintre imaginea sferică a unui proton reprezentând hidrogenul și sfera care ar putea constitui simbolul universal al hidrogenului este ca și inexistentă, chiar și conceptul acestui element riscă să te gliseze prematur către momentele anterioare ale concentrării. Tocmai de aceea gândește-te la sfera ca sferă, la o sferă goală, care nu este nimic altceva decât ceea ce este, cea mai simplă proiecție tri-dimensională, lipsită de orice conținut și de orice determinații extrinseci faptului de a fi sferă. În acest caz, chiar și conținutul acestui obiect mental devine o determinație extrinseca, însă pe tine nu te interesează conținuturile ei fizice, ci doar conținutul ei metafizic, care este dincolo de geometria ei fizică, dincolo de posibila ei evoluție în timp care, dacă ar exista, i-ar modifica natura de sferă. Pe tine nu trebuie să te intereseze decât sensurile sferei, și nu sensurile lingvistice, întrucât cuvântul este un intermediar, și nici cele geometrice sau filosofice, întrucât acestea țin de corporalitatea sferei, și te întorc la imaginea senzorială. Tu trebuie să-ți fixezi mintea asupra semnificației sferei, să încerci să înțelegi instanțierea perfecțiunii în spațiul cu trei dimensiuni pe care o realizează acest corp geometric. La început te vei gândi la înțelesurile ei conferite de o știință sau alta, developând semantic ceea ce cuvântul care stă pentru ea îți sugerează, ca un lexicograf. Însă scopul tău este să-ți despovărezi mintea de sensurile fizice ale obiectului tău de referință, să străpungi cu mintea dincolo de mandala, să ajungi în tăcerea non-conceptuală situată dincoace de mantra formată prin repetarea numelei său. Sfera este ideală pentru scopul propus, iar când toate caracteristicile fizice, fie ele senzoriale, fie ele științifice, ale sferei se vor fi topit în textura minții tale, atunci, din urzeala configurațiilor tale mentale, va ieși la suprafața conștiinței sfera pură, amorfă, lipsită de orice atribute, și acela va fi momentul în care mintea ta se va focaliza asupra ideii de perfecțiune subsecventă în conceptul empiric de sferă. Însă nu te vei gândi la perfecțiune substituind astfel un sens cu un altul, ci la vidul categorial al unui concept gol de orice conținut fizic. Mintea ta se va stabiliza în nimicul sferei ca sferă, pentru că dacă privezi ideea de sferă de orice sens al ei, derivat din cuvântul ei sau din corporalitatea ei, nu-ți va mai rămâne decât o idee goală, iar o idee goală nu poate să fie gândită. Atunci va fi momentul în care nu te vei mai gândi la nimic și vei da sferei un bobârnac, încât ea, asemeni unui ou țesut din hățișul gândurilor tale, se va rostogoli în afara pânzei psiho-senzoriale pe care ți-ai construit-o pe baza experienței tale!”
“Iar atunci”adăugă Sedu pentru sine “ar trebui să intri în rezonanță cu Ea, cea care te așteaptă în afara pânzei, manipulând și urmărind liniile temporale pe care strălucesc faptele!”
Lamyr urmă procedura dictată de Sedu. Capacitățile sale de concentrare îi crescuseră simțitor de când devenise cetățean imperial și i se amelioraseră încă și mai mult în ultima perioadă, atingând un apex nebănuit. Faptul că i se comunicase că urma să i se încredințeze suprema demnitate posibilă pentru un locuitor al Imperiului Wuan, deși nu era pregătit pentru aceasta și, pe deasupra, se expunea unui risc letal, la care se adăuga consecința implicită a caracterului ireversibil al numirii sale ca Mare Oficiant, nu făcuse decât să îi sporească dispoziția, Lamyr reușind să se mobilizeze la maximum în această perioadă. Avea un spirit de luptător, și el însuși fusese uimit de adaptabilitatea lui deosebită. Probabil că Sedu rostise adevărul atunci când i se confesase spunându-i că avea o strălucire deosebită, care nu trecuse neobservată de Imperatoare.
Lamyr își scutură de pe faldurile minții lui, care tindea să devină tot mai unitară și mai focalizată, aceste gânduri parazitare, de fundal, începând să pulseze mental în trei timpi, în conformitate cu ritmul trifazic al samyamei propuse de Sedu. După un timp mintea sa se goli de conținuturile colaterale, sfera se estompă gradual, devenind incoloră, apoi o simplă schiță, pentru ca în cele din urmă să se reducă la un ectip, la un simplu contur al minții, asemeni unui mulaj dintr-un spațiu umplut doar de vidul cosmic, având astfel noograma completă a cavității spațio-temporale create de un corp ceresc pe baza gravitației. Însă, dacă faci abstracție de corp și îi decupezi mental materialitatea, nu-ți va mai rămâne decât adâncitura formată de excizarea lui dintr-un spațiu plin. În natură, acest exercițiu mental îl face pentru noi forța gravitației, care curbează continuum-ul spațiu-timp în zona ocupată de un corp ceresc. Cuvântul “sfer㔠fu supus și el aceleiași purificări destructurante și se descompuse dincolo de rădăcina lui lexicală, până când nu mai rămăsese decât un fundal gol, nescris, sau o suprafață plană pe care se scrisese cu cerneală simpatică. Lipsit de suporturile sale venite din experiență, sensul cuvântului se estompă și el, iar “sfera” începu să nu mai însemne nimic, iar când mintea patină către formă sau cuvânt, nemaigăsind nimic care să-i susțină zăbovirea, aceasta se stabiliză treptat în sens. Probabil că acest proces dură ceva timp, însă Lamyr nu mai era în măsură să se gândească la aceasta, și nici măcar să realizeze că procesul cunoștea o desfășurare în timp. Astfel, după o perioadă determinabilă doar de către Sedu, sau poate nici măcar de către el, mintea lui Lamyr, drept efect al unei serii de glisări nefructuoase către celelalte două elemente ale meditației, staționă într-un mod natural în faza gândirii conceptului. Cele trei momente deveniseră indistincte, așa cum cele trei dimensiuni de suprafață ale spațiului se modelează într-un tot organic în momentul în care percepția asupra lumii exterioare a unei ființe încetează complet. Odată rezidând în faza conceptului, mintea lui Lamyr începu să funcționeze în adâncimea, și nu la suprafața obiectului de meditație. Deși “sfera” devenise irecognoscibilă, atât empiric, cât și teoretic, Lamyr începu să foreze mental în vidul ininteligibil al sferei și îi înțelese adevărată semnificație, cea dincolo de cuvinte și de forme fizice, dincoace de sensurile bazate pe primele două, anume semnificația de a nu fi nimic sau de a nu fi nimic altceva decât vid, însă un vid atotcuprinzător, ubicuu și inglobant, așa cum este gelatina pentru materialele de cultură din laboratoarele genetice. Acum știa, fără însă să și poată exprima asta, că sfera nu fusese decât un simplu pretext, o paradigmă, fie ea una cardinală, pentru înțelesul real al obiectului meditației, al lumii ca întreg, ea însăși nefiind altceva decât un obiect al meditației. Ceea ce este în profunzimile transcendentale ale minților noastre, însă situat, cumva, dincoace chiar față de mintea însăși, dincoace de orice sine sau eu, este comun și structural întregii realități. Atunci gândurile sale goale de conținut, însă iradiate de procesul gândirii fără concepte, atinseseră ceva, o prezență lipsită de caracteristicile unei manifestări fizice, dar covârșitoare prin energia care o degaja, o energie atât de mare încât sfida lipsa ei de materialitate și părea capabilă să se substituie oricărui gen de prezență fizică. Lamyr conștientiză faptul că gândea din nou, deși nu mai folosea cuvinte sau imagini. Gândea pentru că raționa, analiza, compara, sintetiza, deducea și intuia lucruri în legătură cu prezența copleșitoare pe care o simțise în această fază a meditației, și pe care avea impresia că o descoperise undeva în abisurile ființei sale, și nu în exterior, oricât de teribilă ar fi fost această entitate sau acest cumul de energii transcendentale. Se simțea una cu lumea în care se afla, perfect integrat în structura și în evoluția ei în timp, așa cum un fluture este încastrat pe vecie în chihlimbarul rășinii unui arbore secular. Știa ce i se întâmplase, însă nu folosi nici un cuvânt și nu-și proiectă nicio imagine pentru a desemna ceea ce experimenta. Înțelegea fenomenul, dar nu-și asumă riscul de a fi fericit deoarece la tensiunea la care fusese conectat orice deviere ar fi putut să îi fie fatală, iar el intuia în mod natural că emoțiile nu făceau parte din caracteristicile acestui impuls de energie imanent, care îi conținea întreaga ființă. Intuia că pentru a-și păstra contactul cu această revelare primordială de forță trebuia să se mențină stabil la același grad de concentrare al minții. Și o făcu până când energia, care-i devenise stare a minții, verbaliză ea însăși, dincoace și dincolo de voința lui, cuvântul-concept care o desemna.
“Ishtar!”rosti Lamyr, ieșind imediat din transă.
“Felicitări!”spuse Sedu. “Se pare că ai fost admis după prima încercare! Ceea ce se intenționase inițial să fie un prim antrenament s-a transformat într-o reușită deplină, precoce și eficientă! Se pare, până la urmă, că Ishtar a știut mai bine care este potențialul tău! Deși ai avut un moment care ți-ar fi putut să-ți fie fatal, când chiar am detectat o mișcare extrem de discretă a buzelor tale, ai reușit să te controlezi în continuare și ai așteptat ca transa să fie suspendată de către Ishtar personal, ca gest oficial de validare a ta în noua funcție! Iar acum, cred că ne confruntăm din nou cu unul dintre acele momente în care Imperiul are doi Mari Oficianți!”adăuga el, îndreptându-se spre ușă.”Mi-a făcut plăcere să te cunosc!”își aruncă Sedu vorbele în grabă și părăsi camera până ca Lamyr să apuce să mai spună ceva.
Lamyr rămase năuc, nu ar fi bănuit că existau atâtea asemănări între meditațiile speciei sale și procesul de ajustare psiho-emoțională al psihicului Marelui Oficiant. Iar dacă tocmai fusese beneficiarul unei iluminări, asemănătoare celor despre care povesteau înțelepții Orientului lumii sale de origine, atunci cum se explica faptul că în însăși inima stării sale beatifice reușise, totuși, să identifice o prezență personală a cărei localizare anatopică și anacronică avea să îi continue starea transcendentală, și nu să i-o suspende? Dacă chiar experimentase vidul unei stări pre-nirvanice, atunci cum se explica co-prezența dintre doi subiecți personali? Aceasta să fie, oare, dovada infinității perfecționabilității minții, un soi de variantă aplicată, trăită personal, a paradoxului planurilor ontologice?
Lamyr fu nevoit să-și încheie gândurile, ecranul computerului de birou pulsa ritmic, asemeni minții sale din urmă cu câteva sub-unități temporale standard, deși avea senzația că timpul devenise vetust și volatil în acele momente, anunțându-l că Imperatoarea dorea să-l vadă personal. Pășind în afara chiliei, nu fu surprins să vadă patru membre ale Gardei Imperiale deja așteptându-l spre a-l conduce din nou spre Sala Tronului.

“Sunt încântată să te revăd din nou, Lamyr! Mâine vei fi consacrat ca Mare Oficiant, de îndată ce acuplarea sacră cu Sedu se va fi încheiat!!i se adresă suverana de la înălțimea tronului ei insular.
”Bine v-am găsit, Majestate!”bâgui el.
“Știu ce vrei să mă întrebi, probabil ca nu mai înțelegi nimic din tot ceea ce credeai că știi despre lume, nici despre fizica ei, și nici despre spiritualitatea ei! Dacă te-ai fi născut într-una dintre perioadele anterioare ale planetei tale ai fi avut șansa să devii un ascet extrem de apreciat, unul convins că a atins perfecțiunea încă din timpul vieții! Așa, aflându-te la locul și în momentul potrivit, ai oportunitatea de afla adevărul științific și de a fi parte dintr-un proiect universal grandios. Poți să spui ca eu, cât și frecvența spațio-temporală la care mă aflu eu, corespund divinului. Cel puțin asta va fi tentată să creadă orice ființă aflată între barierele hexa-dimensionale ale actualului ciclu cosmic. Și chiar dacă cineva ar fi, teoretic, capabil să treacă de foliile acestea ale realității, el sau ea va fi nevoit sau va fi nevoită să acceseze nivelul căruia îi aparțin eu, asimilându-l divinității. Iar dacă eu nu voi interacționa cu acest aspirant ipotetic, atunci îi voi putea creea acestuia iluzia caracterului impersonal al acestui stadiu, și, implicit, îi voi oferi garanția tacită a succesului său deplin. Iată cum tăcerea se transformă într-o armă de instrumentare a cenzurii transcendente, iar ființele raționale de pe cuprinsul Imperiului înzestrate cu afinități eremitice nu au nicio șansă de a excede limitele lumii în care ne aflăm!”
”În trecutul lumii de pe care vin eu monarhii erau zeii încarnați ai popoarelor conduse de către aceștia, cred că acesta este, de fapt, intenția fundamentală a oricărei tehnologii religioase!”răspunse Lamyr.
“Ai înțeles perfect, începând de acum putem să intrăm în rezonanță în orice moment, însă ar fi de preferat să nu o mai facem cât timp există o interferență, oricât de funcțională ar fi aceasta! S-ar putea ca fluctuațiile minții lui Sedu să-ți producă impresia comunicării directe cu mine și să vă pierd pe amândoi! Până când mariajul sacru se va fi consfințit va trebui să aștepți, ulterior îți voi da instrucțiuni complete privitoare la sarcina ta de pe Pritivi! Poți să pleci, vei fi anunțat când îmi vei fi din nou util!”îl expedie suverana, plonjând în bazinul care înconjura tronul din diamant.
Lamyr se despărți de Ishtar printr-o reverență profundă. Fusese, categoric, cea mai bizară și cea mai dificilă dintre zilele petrecute ca cetățean imperial.

“Unde oare ne aflăm!”vociferă nedumerit Oxtey. Cei doi se aflau într-un ținut deșertic, total diferit de universal planetar oceanic în care văzuseră lumina soarelui ultima dată. ”Parcă am fi fost teleportați într-un alt cadru, de unde vrei să știu eu!”concluzionă Jykkw. Nu cred să fi cartografiat vreun perimetru deșertic pe Pritivi, deși este posibil să ne fi înșelat, cât timp există și acolo suprafețe de uscat foarte vaste!”
”Dar unde, în numele găurii negre din centrul capului tău de mamalian”, adaugă Jykkw, “ne aflăm aici, fără naveta intra-planetară, și fără niciun fel de companie, oricât de ciudată ar putea să fie ea?”
”Cred ca s-au ținut de cuvânt și ne-au trimis la studii aprofundate!”pufni Oxtey. “Se pare că au mijloacele tehnologice de a face acest lucru!”
Jykkw privi de jur-împrejur, un spațiu arid, aproape complet deșertic, se întindea pe o rază de cel puțin câteva unități spațiale standard. Un soare galben, diferit de cel vizibil de pe bolta satelitului, orna cerul de un albastru străveziu, scăldând în radiația sa omniprezentă atmosfera, bancurile de nisip și pământul crevasat, unde nu ar fi putut trăi decât șerpi sau nevertebrate. Hotărât lucru, iadul lichid din care veniseră fusese înlocuit cu unul continental și solar, cu un pământ pârjolit și sterp, și un orizont flexibil dincolo de curbura sa. Atmosfera încinsă îi creeă impresia de mobilitate pe linia orizontului, în punctul unde soarele își emana energia termică asupra solului, în pulsații neregulate. Era o lume întreagă de developat, dar totuși nimic care să merite să fie văzut sau trăit. Însă nu aveau de ales.
“Computerul portabil mi s-a stricat!”spuse Oxtey.
“Al meu este pulverizat în buzunarul combinezonului!”rânji Jykkw.
”Cum o să ne mai orientăm acum?”
”De unde să știu, însă trebuie să plecăm de aici, avem nevoie de hrană și de apă, și, nu în ultimul rând, când timp sunt încă treaz și conștient, vreau să aflu în ce văgăună a Universului am fost expulzați după întâlnirea cu masele alea de smoală!”
După câteva unități temporale standard de mers peisajul se modifică puțin, însă soarele ajunse în centrul bolții cerești, indicând amiaza, și, implicit, momentul de maximă intensitate a razelor solare. Bancurile de nisip fură înlocuite de porțiuni de pământ tare și fisurat. Din loc în loc, arbuști și tufe din specii necunoscute le răsăreau în drum, confirmându-le faptul că se aflau într-un loc favorabil vieții, cel puțin celei în formele sale mai simple, constând în plante și nevertebrate. Un patruped verde, cu coadă lungă și membrele lipite de trunchiul turtit, asemănător unei șopârle sau hatterii, le indică că biosfera era chiar mai generoasă decât s-ar fi putut crede la o prima ocheadă. Un miros înțepător de ars îi anunță olfactiv că undeva se aprinsese un foc, ceea ce însemna că fie avusese loc o incendiere naturală a vegetației, fie că ființe inteligențe îl făcuseră posibil. Puritatea mirosului, asemănător celui degajat de frunzele arse, le alungă suspiciunea că el ar fi putut să fie rezultatul unei activități industriale necontrolate. După ce soarele coborî câteva grade pe boltă aveau să primescă confirmarea vizuală a cauzei inteligente a producerii focului. Un grup de case din piatră se întindea la capătul unui drum șerpuitor printre buruienile, tufele și gropile locului. Se aflau, mai mult ca sigur, pe o lume primitivă. Un teren agricol se putea distinge în dreapta așezării, și câteva animale ciudate, erbovire uriașe cu șase picioare, gâtul lung și pielea maro-violacee, se deplasau agale pe terenul în parte înverzit, lăsând poteci rectilinii în urma lor datorită unor dispozitive din lemn agățate de spate. Ființe bipede, cu aspect umanoid, le ghidau, scoțând sunete guturale. Dispozitivele de scrijelit pământul le făceau să arate caraghios, ca și cum ar fi fost niște animale de companie grotești, deși cei doi crononauți erau siguri că scopul acestora era departe de fi fost unul ludic.
”Am ajuns în centrul unei civilizații agricole, din câte se pare!”pufni Jykkw.
Oxtey se mulțumi să dea din cap aprobator, privind cu dispreț la activitatea campestră din fața lor.
Înaintară cu precauție, fiindu-le teamă să nu fie observați de localnici, dar, în același timp, fiind conștienți de necesitatea de a-și procura alimente pe o cale sau alta. Probabil că acela era momentul în care cunoștințele lor de luptă corp la corp își vor demonstra utilitatea practică, cei doi cadeți având până atunci prilejul doar de a și le exersa în contexte academice, departe de tensiunea decisivă a luptelor reale. Trecură pe lângă rămășițele unui gard, în ulucii căruia erau înfipte câteva cranii umane, probabil aparținând aceleiași specii, deoarece diversitatea specifică nu părea să fie una dintre caracteristicile lumilor primitive.
Oxtey își îngădui un rictus de dispreț, gândindu-se la adevăratele carnagii la care asistase, în urma cărora civilizații întregi fuseseră carbonizate, folosindu-se însă mijloace mult mai eficiente și mai directe. Cei doi ajunseră la marginea satului, unde remarcară un tânăr care stătea pe pământul dur ca cristalul, ținând un obiect cilindric, din lemn, în mâna dreaptă. Obiectul prezenta câteva orificii circulare scobite de-a lungul său și era găurit la extremități. Mai mult ca sigur că era gol și că era folosit ca mijloc de comunicare la distanță. Un motiv în plus să-l neutralizeze cât mai repede, până ca băștinașul să apuce să dea alarma. Tânărul le aruncă o privire uluită, vizibil surprins de hainele purtate de cei doi venetici, combinezoane homeostatice, perfect etanșe și executate dintr-o singură bucată, asemănătoare unui strat dermic suplimentar și, totodată, extrem de subțiri și de flexibile, îngăduind orice mișcare de care ar fi fost capabilă musculatura și osatura purtătorilor lui. Nici fizionomia celor doi străini nu părea să fie una familiară părților locului, trăsăturile ascuțite ale feței, tenul alb și ochii de un albastru pictural, ovali și îngustați la colțuri, îi făceau să arate ca niște ființe apărute dintr-o altă lume, ceea ce și erau. Singura diferență era aceea că nici călătorii inter-planetari și diacronici nu știau unde ajunseseră, fapt total nedemn pentru niște făpturi care nu puteau să fie percepute altfel, obiectiv vorbind, decât ca fiind mai civilizate.
Băiatul începu să strige cuvinte neinteligibile într-o limbă abrazivă, asemănătoare fonetic wuanei primitive, se ridică în picioare și, privindu-i înmărmurit, începu să se distanțeze cu spatele de ei în timp ce-și ducea mâna dreaptă la buze, parcă vrând să le spună să tacă. Crononauții îl priviră în parte amuzați, în parte îngrijorați de posibilele consecințe ale reacției prototipale pe care se pare că erau tentați să o aibă localnicii la vederea lor, în calitate de ființe alogene. Băiatul își ducea compulsiv mâna dreaptă la gură, rostind tot mai des propoziții care păreau să fie identice, și uitându-se în sus, ca și cum le-ar fi dedus locul de proveniență.
“Toți venim de acolo, dragul meu, numai că nu toți suntem conștienți de asta, unii dintre noi avem o viziune plană asupra lumii și credem cine știe ce alte bazaconii despre Universul în care ne-am născut spre o sluji pe Ishtar!”chicoti Jykkw, dându-și seama de faptul că tânărul era inofensiv, și că va trebui să amâne, cel puțin pentru o scurtă perioadă, momentul primei confruntări cu adevărat belicoase cu băștinașii.
În mod aparent inexplicabil, tânărul se prosternă la pământ și începu să sărute solul dogorit de astrul diurn, executând câteva mătănii extrem de reverențioase, ca și cum tocmai ar fi dat binețe unei cohorte de deități chtonice. Cuvintele articulate de limba încâlcită a junelui aveau însă să-i lămurească în privința reacției lui de mirean al pământului patern, căzut pradă unui acces de criză psihotică.
”Ishtar, Ishtar!”îi devenise vocalizarea unică. Iar băiatul nu mai făcea nimic altceva decât să repete mecanic numele Imperatoarei, uitându-se când la cer, când la chipurile celor doi străini.
”Nu pot să cred!”exclamă Oxtey. “Se pare că am ajuns pe una dintre coloniile primitive ale Imperiului. Chiar dacă ne aflăm în alt timp decât prezentul, se pare că cei de aici o consideră pe Imperatoare ca fiindu-le zeiță, și încă în cel mai riguros sens al cuvântului!”
”Probabil ca nici nu se înșeală prea mult, judecând după caracteristicile lor fizice, doar în parte mamaliene! Au ceva din aspectul hibrizilor, cred că viața inteligentă a fost diseminată de curând pe astrul asta, nu pot însă să spun dacă acest lucru s-a întâmplat sau se va întâmpla!”îl aprobă Jykkw.
“Cred că ar trebui să ne folosim de pioșenia acestui indigen și să-l luăm cu noi pe post de șef de campanie electorală! În scurt timp întreaga așezare va fi la picioarele noastre, în calitatea noastră de emisari ai zeiței creatoare, stăpâna cerului sau a pământului, asta urmează să vedem după ce vom vorbi cu bătrânii, cel mai probabil!”se bine-dispuse Oxtey, încântat de noile perspective pe care apetența pentru arat a tânărului din fața lor li le deschidea. Flăcăul le făcu semn să îl urmeze, arătându-le insistent către satul ale cărui case se întindeau la o aruncătură de băț înaintea lor. Crononauții acceptară tacit, deloc încântați de perspectiva unei socializări cu localnicii, însă, pe de altă parte, nu mai puțin conștienți de necesitatea de a se alimenta și rehidrata cu apă proaspătă, întrucât cea reciclată de combinezoanele lor, pe baza transpirației, era total insipidă și nesățioasă. Se îndreptară agale spre șirul de construcții jalnice, vizualizând un peisaj dezolant, cel puțin așa parându-li-se lor, în calitate de cetățeni cosmopoliți ai Imperiului, obișnuiți cu aglomerațiile urbane pestrițe, multi-rasiale, cu spațio-porturile ticsite de vehicule inter-planetare și, în general, cu dominanta ambientală a unui cadru ultra-tehnologizat și antropizat. Pomi desfrunziți, cu trunchiurile jupuite, gropi brăzdate de crevase, tufișuri răsfirate cu frunzele de un verde palid, pomi fructiferi cu ramurile goale sau ornate cu roade în parte stricate, în parte necoapte. Întregul peisaj sugera ostilitate și pauperitate. Era o zonă stearpă, ca și pământul pe care-l călcau, iar vântul fierbinte le usca fețele și le încețoșa privirile. Puțin mai în față remarcară ruinele unui vehicul rudimentar din lemn, o remorcă în care ar fi încăput șanse indivizi, cu două dintre roți rupte și pe jumătate îngropată într-un maldăr de fân roșiatic, ars de razele nemiloase ale soarelui. Mai mult ca singur că remorca funcționa pe bază de tracțiune animală, iar vehiculele cu locomoție proprie nu fusesera încă inventate pe scoarța acestei lumi pierdută în negura istoriei. Ajunseseră în fața unei locuințe cu pereții din argilă și cu acoperișul din șipci de lemn acoperite cu fân. În spatele ei alergau câteva păsări cu penajul strident și ciocurile lungi și portocalii, iar pe latura din stânga a clădirii văzură o îngrăditură din lemn unde un mamifer cu corpul acoperit de păr sârmos și colți în dreptul botului se bălăcea într-o mocirlă informă, deasupra căreia roiau sute de insecte zburătoare. Un miros de fecale și de vegetație putredă dădea amprenta olfactivă a locului. Băiatul se repezi în casa modestă vociferând cu entuziasmul unui mirean care tocmai a identificat un argument palpabil pentru religia lui și se întoarse înapoi însoțit de un cuplu zdrențăros, un bărbat și o femeie. Cei doi se uitau lung la Oxtey și la Jykkw, în vreme ce băiatul își continua perorația, articulând fraze scurte și nemelodioase, specifice limbii locului, rostind în câteva rânduri numele lui Ishtar, lucru care le provocă acestora o emoție vie. Ochii li se umeziră și li se aprinseră ca unor animale de pradă pe timp de noapte, iar mesajul pe care porțile sufletului ale acestor nefericiți locuitori ai unei lumi primitive îl transmiteau era unul al respectului și al submisivității necondiționate. Bărbatul îndrăzni să li se adreseze în idiomul lui incomprehensibil, întrebându-i ceva în legătură cu Ishtar, însă, se părea că numele propriu care o desemna pe Imperatoare era unicul cuvânt pe care civilizațiile lor îl utilizau în comun, și pe acesta în sensuri diferite. Pe deasupra, pentru ca babilonia să fie completă, această unică vocabulă o preluaseră chiar de la wuani, deși cei doi crononauți nu erau în măsură să spună când se întâmplase acest eveniment lingvistic cu implicații religioase. Oricum, chiar și în condițiile unei neînțelegeri verbale totale, numele Imperatoarei funcționase asemeni unei parole, orice intervenție locuționară ulterioară dovedindu-se, până la urmă, redundantă. Poate că așa era mai bine, având în vedere decalajul cultural dintre civilizațiile lor. În scurt timp, spațiul din fața casei de la marginea satului avea să se aglomereze de oameni, întreaga suflare locală bulucindu-se ca să-i vadă pe cei doi emisari ai Zeiței. Localnicii se precipitau să se ploconească în fața crononauților, atingându-i însă cu sfiala cu care ar fi atins niște relicve sfinte, ceea ce poate că și erau, având în vedere posibila diferență temporală dintre perioada de origine a expediției și locul în spațiu-timp al acestui moment, un fel de frescă incredibilă pentru cadeții imperiali. Toți rosteau obsesiv și solemn numele lui Ishtar, ca spre a le da binețe, după care-și transformau salutul în omagiu, iar omagiul în litanie. Ishtar devenise cuvântul de ordine în cadrul acestui meleu uman crescând. La un moment dat, un bărbat mai masiv, cu plete lungi și cafenii, și o cingătoare de care îi atârna un satâr dintr-un aliaj metalic, care părea că deține o oarecare înrâurire asupra masei habotnice de umanoizi, le făcu semn consătenilor lui să îi poftească pe trimișii divini într-o casă ceva mai mare, situată în centrul așezării. Intrând, fură invitați să se așeze la o masă lungă, făcută dintr-un lemn solid, și îmbiați să se înfrupte din toate bunătățile pe care izbutiseră să li le pună în fața ochilor. Li se întinseră preparate din carne, servite pe farfurii din lemn. Vesela vegetală conținea diverse categorii de fripturi, care, se părea, constituiau felul de mâncare de bază al acestor umanoizi. Pulpele fragede ale unei specii aviene, îmbibate în sosuri și presărate cu condimente cu mirosuri stridente, hălci mustind de grăsime și de sosuri cleioase, în care pluteau pojghițe de piele, aparținând unor mamifere mari, probabil din aceeași specie cu cele pe care le văzuseră înjugate pe ogoarele limitrofe satului cu ceva vreme în urmă, garnisite cu legume fierte, salate de legume și de zarzavaturi având culori extrem de intense, pline de zeamă, recipiente din metal parțial oxidat sau din lemn mucegăit umplute cu lichide viu colorate, deasupra cărora zburau grupuri compacte de insecte. Inițial, cei doi refuzară invitațiile insistente la masă, însă, având în vedere starea fiziologică destul de precară în care se găseau, cei doi conveniră din priviri să accepte ospitalitatea localnicilor. Refuzară doar vinurile, cunoscând efectele negative pe care le aveau asupra minții, fapt înțeles cu mare greutate de băștinași, care-și începuseră cina festivă sorbind cu nesaț din pocalele cu lichide fermentate.
Jykkw mușca din carnea fibroasă cu un apetit aproape animalic, observând un fenomen psiho-digestiv deosebit de interesant, anume, pe măsură ce mânca pofta îi creștea progresiv. Plăcerea mentală de a-și mesteca hrana, pe care o experimentase pentru prima și ultima oară în copilărie, pe durata unui testări a instinctelor sale atavice la care-l supuseseră pedagogii wuani, i se redeștepta intactă în comportament, ca și cum această i-ar fi fost un obicei cotidian. Simțea cum plăcerea viscerală îi crește, începând de la delectarea papilelor gustative, continuând cu euforia hipnotică a mirosului de carne arsă și însângerată, care mai conservă încă ceva din vitalitatea animalului recent sacrificat, și culminând cu beția organică de care era acaparat atunci când simțea bucățile de carne semidigerate alunecându-i pe esofag, iar apoi ajungând în sacul digestiv, loc unde numai o afecțiune gastrică i-ar mai fi permis localizarea lor exactă. Masă carnală trezi latura primară a ființei lui, animalul care zace în fiecare dintre ființele devenite civilizate. Un motiv în plus ca să înțeleagă de ce semenii lui renunțaseră de milenii la acest tip de alimentație. Consecvent, și comportamentul suferea anumite modificări, iar acestea nu se limitau la cele determinate de posibilul disconfort abdominal. Oxtey fusese ceva mai rezervat în privința mesei, fapt pentru care Jykkw îl felicită. Oxtey dădu din umeri, neînțelegând de ce colegul lui era atât de emoțional în această privință. Însă Jykkw viza aspectele psihologice, fiind fascinat să constate că genele sauriene care îi modelaseră corpul și mintea își deconspirau tiparele comportamentale specifice. Jykkw era un wuan pur, iar întreg organismul său simți acest adevăr biologic acum, fapt care i se mai întâmplase doar în anumite momente ale descinderii lor pe Pritivi, întâi, atunci când întâlniseră vietățile înnaripate care îi atacaseră într-un mod iresponsabil, ulterior, la întâlnirea nici acum înțeleasă cu Genitorii. Însă atunci cunoscuse alte stări mentale, o stăpânire rece și calculată de care nu crezuse că o să dea dovadă vreodată, și o irascibilitate agresivă, mai puternică chiar decât teama determinată de instinctul de conservare. De data asta însă, trăise emoțiile și senzațiile prădătorului care se ospăta din prada sa, un sentiment mult mai fundamental, mai primitiv, dar și mai periculos. Din propria lui experiență, cât și pe baza cunoștințelor lui de xeno-psihologie, știa că toate stările minții au tendința să se reproducă, și așa cum o stare elevată a conștiinței, culminând cu cea a suprimării ei prin meditație, poate genera mult mai ușor o stare mentală identică cât timp are drept element de referință o stare anterioară de acest tip, la fel, și o stare atavică a conștiinței are tendința de a forma propriile ei spirale psiho-dinamice, antrenând mintea în experiențe psiho-emoționale similare. Altfel spus, precedentul creează premisa inițială a apariției unor obiceiuri, iar precedentele cele mai intense chiar devin obiceiuri, pentru ca apoi repetarea obiceiurilor să creeze caracterele. Într-un fel, chiar se temea că acest eveniment monden va redeștepta bestia dormantă din hăurile psihicului său, însă, pe de altă parte, împrejurările deosebite reclamau atitudini pe măsură. Jykkw era conștient că era posibil să nu se mai întoarcă niciodată în capitală, să nu se mai întoarcă vreodată în timpul lor.
Gândurile îi fură întrerupte de un grup de bărbați care pătrunseră în cameră. Judecând după sudoarea care le curgea șiroaie pe fețe și pe piepturile dezgolite, se părea că aceștia veniseră din vreun cătun învecinat doar pentru a-i vedea pe cei doi, deveniți o atracție religioasă. Grupul se opri la câțiva pași în fața lor, iar oamenii zâmbeau radios rostind numele divin. Oxtey se înecă cu o bucată de carne ațoasă, realizând că era posibil ca tocmai să fi înghițit testiculele erbivorului gigantic atât de apreciat prin părțile locului. Din spatele perdelei care delimita intrarea în casă se îți făptura fusiformă a unei tinere femei. Amândoi vizitatorii fură frapați de frumusețea nelumească, și, într-adevăr, femeia aceea nu era din lumea lor, a apariției subite din fața lor. Pletele blonde îi cădeau pe umerii goi, iar fața ovală, cu un ten alb precum laptele, ochii verzi precum fructele uleioase pe care le serveau chiar acum, ca desert, și buzele cărnoase și rozacee veneau să îi completeze aspectul mirific, de replică profană a Zeiței căreia toți i se subordonau, fie formal și anomic, precum acești umanoizi, fie rațional și deliberat, așa cum procedau ei. Jykkw îi aruncă o privire cu tâlc lui Oxtey. “Nu poți să faci asta!” păreau să spună ochii hibridului.
”Poate că a venit timpul să se scrie istoria!”i se adresă el lui Oxtey, provocator. “Nu știu dacă-ți dai seama de nexus-ul factual la care am ajuns! Dacă vreau, cu introducerile doctrinare și explicațiile teologice de rigoare, aș putea să o fecundez pe această jună băștinașă în noaptea asta, ba chiar să o fac astfel încât întreaga suflare omenească să-mi mulțumească pentru buna-voință acum, și, eventual, în unitățile temporale standard care vor urma! Aș putea să dau viață sistemului religios al oamenilor acestora, trimițându-le, cu puțină șansă, drept cadou un emisar divin permanent!”
”Lasă glumele nepotrivite!”se ofuscă Oxtey, mai degrabă gelos decât supărat. “Și cum crezi că vei reuși să susții practic cultul lui Ishtar pe meleagurile astea atât de sterpe?”
“E adevărat, probabilitatea este destul de scăzută, însă gândește-te ce s-ar întâmpla dacă le-am lăsa sălbaticilor ăstora măcar un succesor cu un grad de puritate genetică mai mare! Dacă am altoi simienii ăștia cu ceva acizi nucleici saurieni!”
”Ești nebun, însă nu pot să te acuz după tot prin ceea ce am trecut! În definitiv, nu știu dacă acțiunea ta ar fi pe placul Genitorilor, iar asta nu face decât să mă bucure, ca zeitate subsecventă ce mă găsesc!”
”Nu pot să-mi dau seama ce urmăresc Genitorii cu noi, dar nu cred că noaptea asta va face parte din planul altcuiva! Iar dacă se va întâmpla să contribui decisiv la cursul istoriei unei planete, atunci cu atât mai bine!”
”Educația este esențială pentru majoritatea indivizilor.”începu Oxtey să analizeze situația.”Iar medicina acestor umanoizi este extrem de rudimentară, ceea ce înseamnă că mortalitatea trebuie să fie mult mai ridicată. Nici nu ai cum să știi dacă un eventual descendent de-al tău va fi radical deosebit de restul viitorilor lui concetățeni, sau dacă va trăi îndeajuns de mult încât să aibă ocazia să se remarce!”
”Se va remarca pentru că va fi fiul nostru, nu este așa, draga mea?”se hlizi Jykkw, prinzând-o pe femeie de brațe și urcând-o pe picioarele lui. “Iar dacă va fi fată, atunci îi vom spune Ishtar!”
Săteanca închise ochii cu evlavie și rosti, la rândul ei, numele sacru.
”Mințile interacționează la modul ideal, obișnuia să spună Ishtar, Imperatoarea!”
”Ishtar, Sarratum!”repetara toți cei de față, înțelegând, cu inteligența lor intuitivă, c㠓Imperatoarea” era un cuvânt legat de atributele lui Ishtar.
“Însă fiecare dintre noi trăiește în lumea sa, iar interacțiunile reale sunt inexistente, pentru că lumea este inexistentă! Atunci este Ishtar suverana lumii morților?”
”Ishtar Sarrat Irkalli?” repetă mulțimea ca într-o transă hipnotică. Jykkw avu, încă o dată, ocazia să verifice eficacitatea cuvântului rostit, forța perlocutionară a sunetelor intenționale, efectele fizice pe care pot să le aibă acestea asupra lumii exterioare.
”Minu sumsu isu- Ce nume ai?”i se adresă el femeii pe care o ținea pe picioarele sale acoperite de combinezonul homeostatic, ca pe o copilă.
”Ishtar!”zâmbi ea, ca și cum s-ar fi așteptat ca vorbele șoptite ale veneticului să conțină numele magic.
“Sinnis wardatu ina salmat qaqqadi!”- “Tânără femeie aparținând omenirii!"i se adresă Jykkw, utilizând în continuare unul dintre idiomurile ancestrale, care constituia limba religioasă a Imperiului și în momentul actual.
Chipul fetei înflori asemeni unei corole deschise de lumina vitală a soarelui.
”Sinnis wardatu ina-nna!”se bâlbâi ea, îmbujorată, repetând cele auzite.
”namlugallu- tânără din lumea civilizată!”o completă Jykkw, vizibil amuzat de gafa fonetică a tinerei, care vocalizase unul dintre numele alternative ale Imperatoarei.
“Hotărât lucru, noaptea aceasta îmi este sortită mie!”exclamă el.”Am început să cred în coincidențe! Și voi crede până la sfârșit!”







.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!