poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2123 .



Obsesii
proză [ ]
Ursoaia

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ghineavasile ]

2011-08-24  |     | 



În 2006, la Ed.Rafet din Râmnicu Sărat a văzut lumina zilei volumul I „Borta”, din ciclul „Din umbra munților”, cu un subtitlu „Neamul ursoienilor”, autor Gheorghe Mocanu. Borta ! Un titlu insolit, șocant chiar, incitant la lectură. Se naște o întrebare firească, de ce ‘’Borta’’ ? Conform „DEX” borta este :„(Reg.) Gaură; scorbură; groapă; vizuină. – Din ucr. Bort.” Cartea beneficiază și de “binecuvântarea” a două nume de prestigiu din cultura românească: Fănuș Neagu, “În loc de prefață” și Ion Rotaru, “Postfață”. Ispitit de titlu m-am lăsat plimbat de cuvântul autorului, prin acest ținut din țara Vrancei, care nu vrea să refacă drumul copilăriei singur, dând dovadă de o memorie prodigioasă. Universul satului Ursoaia (Reghiu) de pe valea Milcovului, este structurat pe șapte capitole : „Borta copilăriei”, „Dealul lui Grigore”, „Vasile Cobzarul”, „Ștefan Șchiopul”, „Borta buclucașă”, „Banchetul lui Boroghină”, „Ultima bortă″. Și nu mică mi-a fost mirarea! Un prozator care povestește conștient că obține efectul scontat. Lasă impresia de siguranță. Te conduce cuvântul și nu întâmplarea. Știe să „toarcă” emoția printr-un lexic pe care îl stăpânește și îl dozează cu minuțiozitate pe tot parcursul cărții. Între sentimentul estetic și non estetic, cititorul este conectat la aceeași tensiune. Știe să surprindă și să pună în valoare momentele comice care fac deliciul acestor capitole. Este un magician al cuvântului. Cuvinte normale, banale, culoarea locală, te țin zălogit și finalul îți smulge fără voie un oftat de trecere prea repede a lecturii și în fapt a copilăriei. S-a născut un povestitor!
Să pătrundem în universul satului copilăriei autorului pentru a descoperi pe lângă talent în susținerea firului epic, frumusețea sălbatică a acestui colț de lume, parcă uitat de Dumnezeu. Amintiri din copilărie. Fără voia mea gândul mă poartă la Ion Creangă, cu Humuleștiul lui. Da. Povestitorul de astăzi poate fi comparat cu Ion Creangă, la altă scară, prin coordonatele de timp și spațiu. Fiecare capitol reprezintă, nominalizat, un spațiu, un personaj, reprezentative pentru universul copilăriei. Să încercăm să refacem atmosfera copilăriei prin ochii minții povestitorului. Autorul se dovedește un prozator care știe să folosească particularitatea cititorului, curiozitatea, în avantajul propriu, ieșind în întâmpinare prin scurte explicații de efect care lămuresc și orientează pe cel care abordează cartea și mai ales știe să cultive imginea. De fapt, toate cele cele șapte capitole ale romanului reprezintă imagini lucrate de talentul narativ.
„Borta copilăriei” este satul Ursoaia din Munții Vrancei, unde a văzut lumina zilei,( „Borta. Intru cu plăcere în ea și mă simt în al noulea cer. Mintea o ia razna, trupul fierbe pătruns de căldura amintirilor, iar sufletul, dornic de aventură, caută locurile misterioase pe care tânărul de altă dată le trăia cu ușurință( ...)Borta copilăriei. Borta miraculoasă, sfredelită de Dumnezeu la Facere undeva în creierul munților Vrancei, poartă un nume misterios; Ursoaia. Este satul în care mi-am petrecut copilăria și care a încercat, cum a putut el mai bine, să-mi ofere câteva clipe de viață. Un sătuc așezat la umbra munților, uitat de trecerea timpului, cu frumuseți neatinse, cu oameni săraci, pricepuți în meșteșugirea lemnului și la truda pământului(...)În satul nostru se trăia greu, fără magazin, fără lumină electrică, fără pâinea cea de toate zilele, departe de autorități și fără prim ajutor, fără biserică și izolați de lume”), sat pe care îl descrie văzut cu ochii copilului de odinioară și azi matur, în imagini, dinamic și olfactiv, cu tot ce înseamnă viață, locuitori, animale, obiceiuri tradiționale, portul popular, („Opincile și ițarii, cămașa cusută la lumina lămpii,căciula de miel și brâul cu flori, îmi erau așa de dragi, că uneori mă duceam pe furiș și le îmbrăcam. Și unde încingem câte un burdui, un joc de la noi din sat, de se zdruncina pardoseala casei. Bunica, viețuind aproape de noi, credea că iarăși s-a pornit vreun cutremur în munții Vrancei. Mândre mai erau fetele în catrințele împodobite cu fir auriu, cu poalele albe ieșind de sub ele. Abia puteai să le zărești genunchii ispititori, peste care cădeau broderiile albe ca neaua. Cămășile frumos colorate ascundeau fragede trupuri de copile, abia trecute de cincisprezece ani.”), casa,(„casa noastră era ultima din sat.De la ea începea sălbăticia. De jur-împrejur, copacii stăteau de strajă precum grănicerii la fruntariile țării. O mare de verdeață inunda muntele. Stânca albă, cu vârful ridicat spre cer, stăpânea ținutul. Adesea, aici mă urcam și priveam la oamenii de pe ulițele satului”.), părinți,(„De câteori îmi amintesc de vremea copilăriei, gândul îmi zboarăși la tata, care nu pregeta să-mi facă poftele, așa cum putea din sărăcia care ne bântuia.(...)Mama striga după mine, din când în când, apoi se lăsa păgubașă, iar când se dumirea că o făceam pe surdul, apela la jărdoacă.(...)Mult timp am studiat eu jărdoaca aceea.O ținea deasupra tocului ușii de la bucătărie, sub icoana Sfântului Gheorghe, de parcă l-ar fi citit pe Creangă.Când vroiam să întind mâna spre ea, mi se părea că sfântul din icoană își mișca sulița spre mine.(...)-Lasă-l, femeie, i-o veni lui mintea la cap când s-o face băiat mare! zicea tata, în timp ce mă alinta părintește, pe creștet, între cornițe”.), chipul bunicului,(„Am simțit lipsa bunicului, care îmi mângâia întotdeauna creștetul și-mi spune: „Mănâncă, să te faci băiat mare!”Bucatele aveau gustul amar. Am plâns uitându-mă spre lingura de lemn rezemată de margine castronului. Căușul cocoșat mă privea, îndurerat. Fluierele din păretare și pălăria veche agățată în cui, după ușă, au fost martore la plecarea bunicului.(...) Bunicul luase poziția de drepți în fața lui Dumnezeu. Dădea onorul precum soldații în fața superiorilor!”.), vizita președintelui țării, cu toată pregătirea de primire, („Se stabilise locul pe unde trebuia să treacă suita conducătorilor iubiți. Era o alee din beton care tăia podgoria în două. Ne-au pus să legăm struguri cât mai mulți la fiecare butuc. Ne-au dat ață verde, să nu se observe de la distanță. Am legat mulți ciorchini. Butucii de vie, săraci până la venirea noastră aveau mai multe poame decât frunze. Unul legase la același butuc și struguri albi, și negri, amestecați. (...)Se raportase cea mai mare recoltă de struguri de până atunci”.), contactul cu atmosfera orașului, „târgul Focșanilor”,(„Pe aici nu se dă bună ziua toată ziua! Au oamenii treburi seriose!”(...) „Unul scoase din buzunar o batistă își cufundă nasul în ea apoi suflă cu năgejde. Luasem eu seama unora din sat care apucau nasul între degete, suflau tot cu nădejde, apoi aruncau mîna într-o parte peste marginea drumului. ”Să te ferească sfântul să uiți că ești la oraș!” îmi ziceam în timp ce priveam aglomerația din jur.”), relația cu instituțiile; școala, („Așa au crescut copiii satului! Cu o școală de patru clase, cu învățători de ocazie, nevoiți să plece departe să învețe carte. Cel mai aproape la peste douăzeci de kilometri de mers pe jos, la Reghiu”),biserica, („Satul nostru, uitat în munți, nu avea biserică. Morții erau pușți în sania trasă de boi și duși la peste șapte kilometri, la Andreiașu”.), primii fiori ai dragostei.(„În sat o aveam pe Ilinca lui Boroghină. Stătusem în aceeași bancă din clasa întâi și timp de patru ani nu mă săturasem să o privesc. Chiar dacă era aproape de mine, nu îndrăzneam să-i spun că-mi era dragă. Îi scriam bilețele pe colțuri mici de hârtie și i le puneam în ghiozdan, să le găsească atunci când va ajunge acasă. Intram în pământ de rușine, dacă mă întâmplam de față când descoperea bilețelul.”).
„Dealul lui Grigore” susține imaginea milițianului, găsit de copiii care se jucau pe pod, „Un militar, dar unul adevărat, legat fedeleș cu sârmă ghimpată, sprijinea pilonul de beton cu spatele. Peste gură, o cârpă murdară cu miros de privată, ce avea capetele trecute pe sub urechi, legate sub ceafă îi sugruma cuvintele.” grefată pe o altă imagine, borta sfredelită de arheologi, din care au extras: „O statuetă de lut ars.(…)Statueta avea o privire mândră, brațele deschise, primitoare, sub care se ridica falnic un țăruș lung și tare ca drugul de fier. Arheologii îndepărtau cu pensula fiecare urmă de pământ de pe sculă, scoțând-o în evidență.(…)Nu vedeți că-și schimbă culoarea în contact cu lumina!? zise unul dintre arheologi care părea să fie șeful.(…)O vom băga în pământ. Trebuie păzită până dimineață, să nu sufere modificări care ne-ar putea îngreuna cercetările!(…)Nu se știe cum a dispărut statuia! Era fratele lui tata, Vasile. Milițianul a luat-o razna! Repetă într-una: „Borta!”, „Borta!” Are ochii roșii, umflați de spaimă! Parcă-i nebun! Procurorul îl întreabă ce s-a întâmplat iar el răspunde: „Borta!, și se uită spre pădure! Nu se știe unde-i haina milițianului, a dispărut cu grade cu tot!! Ce s-o fi întâmplat, numai el știe! Babele spun că a fost Necuratul!” și își termină amintirile cu imaginea lui Ursu, „Amărâtul satului. Omul pe care toată lumea îl folosea la treburi, dar nici unul nu-i punea dinainte și castronul cu mîncare. Muncea toată ziua pentru două-trei păhărele cu rachiu, amorțindu-și zilele cu ele. Împletea ștergători din foi de porumb și oricine avea nevoie de o ștregătoare, la ușă, îi ducea un sac cu foi uscate, să să aibă ocupație. Mâncare căpăta numai dacă mergea la biserică, unde fiecare se gândea la Dumnezeu și atunci își aducea aminte de Ursu și de sărăcia lui. Singurul care nu-i dăduse niciodată de pomană era Ilie Boroghină, bogătașul. Cum biserica era departe, iar pe Ursu nu-l apuca prânzul fără să tragă câteva păhărele, ajungea rar pe acolo”, și toată tevatura cu furtul găinilor, sacilor cu porumb și fasole de la vecinii povestitorului încheiată cu miliția și țăranii în mijlocul satului.
„Vasile Cobzarul” este a treia treaptă a devenirii. Amintirile lui sunt imaginile copilăriei, anii lăsați în satul în care își are rădăcinile, acolo unde sufletul lui acum matur se regăsește. Prin scrierea acestei cărți, retrăiește pentru a doua oară copilăria pe care o redă așa cum a văzut-o cu ochii copilului ajutat de talentulul povestitorului iar locul nașterii capătă măreție de simbol. Autorul, cu o bună memorie, cu talent descriptiv, cu spirit de observație, minuțios, reușește să transmită cititorului dramatismul dezlănțuirii naturii, a ploilor, a inundațiilor și central doi bătrânei, Vasile Cobzarul și soția sa Gherghina: „Nu bănuiam că ploaia care începuse cu piatră mare cât oul de bibilică nu se va opri multă vreme. S-au urnit dealurile și drumurile, bucăți de pământ s-au prăvălit peste case, grajdurile animalelor s-au mutat cu doi-trei metri spre pârâu. Acoperișurile șubrede au căzut primele.(...)Venise un zvon despre ’nea Vasile Cobzarul și tanti Gherghina, că ar fi rămas fără casă.I-au primit oamenii din sat și i-au alinat. Am ascultat și eu, într-o seară, povestea lor și am rămas cu inima strânsă, multă vreme, văzând câtă indiferență și nerușinare zăcea în trupurile celor îmbuibați, care cârmuiau pe atunci treburile obștii, ca și-acuma, pe ici pe colo!”.
„Ștefan Șchiopul”, („Femeile nu țineau cont că-i șchiop, se uitau mai mult la mustăcioara lui, pe care pe care și-o aranja în fiecare zi. Era frumos, mai frumos decât mulți, flăcăi din sat. Ce-i drept, nu erau prea mulți, iar fetele dacă ajungeau la o vârstă, sângele o lua razna și trebuia să-și potolească și ele poftele.(...)’Nea Ștefan , chipeș cum era și pus pe șotii, intra ușor la inimile femeilor și o ținea dintr-o glumă într-alta, până gluma se îngroșa și ajungea acolo unde vroia.(...)Cum el avea căruță cu boi și toamna trebuia cărat fânul, iar bărbații erau duși prin șantierele patriei, cine să-l ajute la încărcat, decât gospodinele? Locurile de pe unde aducea fânul erau sălbatice, că rar se întâmpla să mai fie cineva prin preajmă”.), „Borta buclucașă”,(„Într-o zi de mare sărbătoare, a fost chemat la hramul unei biserici din altă parohie unde erau așteptați și alți preoți să slujească. Atunci, ar fi rămas părințelul nostru casă, ascuns în pod, fără să știe preoteasa. Și-a făcut din timp o bortă în bagdadie să poată vedea ce se întâmplă în casa lui. Coana preoteasă știa că biserica spre care plecase părintele era departe de casă și că la zi de mare sărbătoare slujbele erau lungi, până spre seară. Și-ar fi dorit să-l vadă pe neisprăvitul care-i atingea onoarea familiei!”.), „Banchetul lui Boroghină” („Să fi văzut dumneata, cititorule, câte s-au întâmplat în satul meu înainte de sfârșitul lumii, tare te-ai fi minunat!(..)Fierbe Ursoaia de când baba Rada a stârnit vestea cu cometa.Și baba asta, o caută moartea pe acasăși ea umblă prin sat cu tot felul de minciuni!Nu s-a găsit unul mai spălat pe mâini să o mai potolească! interveni ’nea Ștefan Șchiopul(...)singurul om din sat care nu credea în venirea cometei pe pământ.(...)’Nea Ilie Boroghină a șters într-o singură zi toate datoriile de la cazanul de țuică, să nu cumva să-l găsească moartea cu păcate(...) A mers din casă-n casă să vadă lumea cât de generos și bun la suflet mai era”.), „Ultima Bortă(Cometa)”, („Aud Glasul lui ’nea Ștefan Șchiopu, striga de pe ulița satului:-Măi oameni buni, ați înnebunit! Vedeți-vă de treburile voastre, de gospodării și de animale, nu vă luați după baba Rada, că-i nebună și surdă, cine știe ce-a auzit ea la hodoroaga aia!(...)Venise vestea ca toată lumea să vină în Poiana Mare, ca să-i ia Dumnezeu pe toți odată, poate s-o gândi să-i țină tot la un loc acolo sus.(...)Ne-am îmbrăcat, cu toții, în veșmintele de sărbătoare(...)Prima rază de lumină semn că dimineața nu era departe(...) Nu mai erau așa de convinși că va veni cometa și va sfărâma Pământul. (...)Atunci mi-am dat seama cât de importantă era o bortă prin care puteam descoperi lumea așa cum era, fără ca ea să știe că o priveam!(...)Despre Cometă, ce să vă spun, tot baba Rada a lămurit lucrurile. Adică ne-a îmbrobodit iarăși, zicând că ar fi căzut undeva departe de noi, într-un ocean”.), reprezintă nu numai capitolele unei cărți, sunt totodată personaje, imagini-întâmplări caracteristice unui colț de lume, unele dramatice, ca o frescă supranaturală, borta fiind laitmotivul, cheia de boltă a lucrării.
Oameni și faptele lor, viața din Ursoaia privită la microscop. Stilul oral adaugă un plus de farmec povestirii, trecerea de la un capitol la altul se face prin folosirea elementului descriptiv sau propria destăinuire, cu nostalgia sufletului de copil smuls de valurile vieții: „Îmi amintesc cu nostalgie de atâtea momente frumoase, întâmplări care de care mai plăcute sau mai puțin plăcute, dar și acestea din urmă aveau în ele, deopotrivă, și haz și necaz și vorba aia, totul e bine când se termină cu bine!” O lucrare pe care o citești și o recitești cu aceeași plăcere. Un adevărat talent în susținerea coerentă, cursivă și atractivă a firului epic dublat de o sensibilitate deosebită, cu o memorie fidelă și un simț al umorului bine dozat ce poartă un nume: Gheorghe Mocanu.
Vasile Ghinea



.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!