poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1702 .



Planeta Pisicilor Leneșe
proză [ ]
Poveste pentru copii, trimisă la Concursul Național "Ion Creangă" - Iași

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Casiopeea2008 ]

2011-04-18  |     | 



Copii, nu ați auzit de Planeta Pisicilor Leneșe? Nici Figaro, cel mai leneș motan, nu ar fi auzit dacă, într-o zi… Dar, înainte de a afla întâmplarea, haideți să vă povestesc cine este Figaro!
Ei bine, Figaro este pisicul pe care Emilia l-a primit în dar, de ziua ei, într-un coșuleț cât o coajă de portocală. Prin blănița albă și pufoasă, abia se vedea strălucirea a două mărgeluțe care priveau nedumerite în jur. Ghemotocul cu codiță a fost imediat așezat pe o perniță, mângâiat și alintat. Dar, cum prea mult alint dăunează educației, Figaro a devenit, în scurt timp, leneș și neascultător. Nu avea niciun vis, nicio dorință. Toată ziua dormea, tolănit pe pernă. Nu-și spăla blănița, așa cum fac alte pisicuțe. Noroc că îi mai făcea Emilia băiță, din când în când. Dar ce miorlăituri erau atunci!... Nu voia nici în ruptul capului să se lase îmbăiat. „Ajutor! Mi-aaaau udat blănița!” – țipa, de-l auzeau toate pisicile din vecini.
Voi știți, copii, că dintotdeauna, pisicile prind șoricei. Este între șoareci și pisici o dușmănie veche, de când șoarecii au ros zapisul în care… Dar aceasta este altă poveste… Așadar, vi-l imaginați pe Figaro vânând un șoricel, iar, înainte de a-l mânca, jucându-se cu el, cum fac alte pisici? Nici vorbă! Pentru el ar fi fost un efort prea mare. Și apoi, era așa bine să stea degeaba, să i se pună mâncare în farfurie, aproape de botic, să nu fie nevoit să coboare de pe perniță, pentru a mânca!...
Cine a spus că năravul din fire nu are lecuire, s-a înșelat. Veți vedea că, uneori, are.
Într-o zi, cu mari eforturi, Emilia reușise să-i spele blana și acum stătea tolănit pe canapea, bosumflat că a fost spălat. Cu fundița roșie legată la gât, era ușor să-l confunzi cu jucăriile de pluș, care se aflau peste tot în cameră. Atâta doar că Figaro mai căsca uneori, își arcuia corpul, dar imediat se culca la loc. Era cât pe ce să adoarmă și acum, dar niște miorlăieli ciudate l-au făcut să tresară. A deschis ochii și a rămas surprins, văzând că nu mai era în camera Emiliei, ci într-un loc straniu. Semăna cu o sală a unui castel, așa cum văzuse într-o carte de povești a fetiței. Chiar se afla într-un castel… nu există dubii. Covorul roșu, pe care stătea, ducea spre un tron imens, pe care erau sculptați șoricei. Pe tron stătea o pisică bătrână, care era clar că se bucura de respect printre celelalte.
- Cine ești? l-a luat aceasta la întrebări.
- Sunt Figaro, pisicul Emiliei, răspunse el, uluit.
- Ce blăniță strălucitoare ai! Se vede că ești un pisoi foarte harnic și ai mare grijă de felul în care arăți.
- Daaaaa! minți Figaro, că doar nu era să se facă de rușine și să spună că tocmai i-a făcut stăpâna lui baie. Îmi spăl blănița cu lăbuța, de trei ori pe zi.
- Ia spune – continuă să-l descoase pisica – șoareci prinzi?
- Oho! Mi-aaaau prins frica toți șoarecii de pe strada mea. Ba chiar mi s-a dus vestea în tot orașul. Confrații mei m-au poreclit Spaima Șoarecilor. Cum îi văd, cum le vin de hac!
Bietul pisoi credea că a stârnit admirația auditoriului, cu minciunile sale. Nici nu bănuia ce urma să i se întâmple. La un semn al Reginei, toată pisicimea se dădu la o parte, făcând loc unui convoi de șoareci. Pășind cadențat, ca la paradă, aceștia înaintară și, deloc prietenoși, îl încercuiră pe bietul motănel care nu mai știa ce să creadă.
- Ia uite țe calaghios e cu fundița ațeea! chițăi un pui de șoricel, arătând spre Figaro.
- Așadar tu ești Spaima Șoarecilor! se răsti la el un șoarece care părea a fi liderul. Viteazule, ai nimerit pe Planeta Pisicilor Leneșe. Aici pisicile nu-și pierd timpul spălându-și blănița. Aici timpul se pierde, pur și simplu, stând degeaba. Și nici nu vei vedea o pisică mâncând un șoricel.
- Știți - încercă Figaro să explice - eu nu prind șoricei, mă lăudam doar… Și nici nu mă spăl, sunt curat pentru că mă spală stăpâna mea.
- Daaaa, te credem! spuse, cu ironie, pisica de pe tron, care urmărise cu atenție toată scena. Așadar, după ce că ești harnic, mai ești și mincinos. Ești o rușine pentru noi, pisicile, de aceea, îi rog pe distinșii noștri prieteni, șoricei, să hotărască pedeapsa care ți se cuvine.
Șoarecii s-au adunat în cerc și au început să chițăie în șoaptă. După o scurtă deliberare, unul dintre ei spuse:
- În numele șoricimii de pe această planetă, am hotărât să te pedepsim după legea noastră!
Nici nu apucă bietul Figaro să se dezmeticească după cele auzite, că se și repezi la el un pluton de rozătoare, încercând să-i smulgă blănița, mustățile, ghearele, codița…
- Opriți-vă! Nu sunt un motan harnic! V-am mințit! striga, cu disperare, motanul.
Dar cine să-l mai creadă? Șoriceii își continuară ofensiva iar Figaro țipa ca din gură de șarpe. Sau, mai bine zis… ca din gheare de șoareci.
- Blănița mea! Nu vreau să rămân fără blăniță! Ajutor! Mi-aaaau smuls o mustață! Mi-aaaau rupt codița! Mi-aaaau…
Deodată, simți o atingere caldă și îndrăzni să ridice privirea. Pe canapea, Emilia îl mângâia pe cap. Nu mai era în castel, pisicile și șoarecii dispăruseră, ca printr-o vrajă. Înțelese că avusese un coșmar,dar totul părea atât de real…
Sări ca ars de pe canapea și ieși în curte. Nu se întoarse în casă, până nu reuși să prindă un șoricel. Cam greu, pentru că nu mai făcuse niciodată așa ceva, dar totul este posibil când ai voință. Când se întoarse în casă, începu să-și spele blana cu lăbuța.
Figaro era acum de nerecunoscut. Din motanul acela leneș, fără dorințe, devenise energic, harnic și curat. Uite-așa, dragi copii, visele, fie ele și coșmaruri, prind bine atunci când nu ai visuri…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!