poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1241 .



Inceput de poveste...
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [floaredenumauita ]

2011-02-13  |     | 



Inceput de poveste...
Feb 15, 2008 11:21 AM
Șuieratul scurt al dragonului metalic dădu semnalul de plecare. Roțile metalice se puseră în mișcare. Un tânăr pierdut într-o îmbrățiăare se smulge brusc și din trei pași mari, fortați ajunge pe prima scară. În urmă rămân doi ochi umezi. Pentru câteva clipe o rumoare generală domnește în compartiment. O doamnă deranjată că nu găsește un loc protesteaza vehement evocând cu părere de rău vremurile trecute, când se arăta mai mult respect din partea tinerilor. Sensibilizat de spusele doamnei sau poate doar agasat de atâtea reclamații fără ecou, un tânâr se ridică binevoitor. Doamna schitează un fel de zâmbet și necrezând de cuviință să multumeasca se așeză destul de înfiptă pe banchetă. Un aer aproape imposibil de respirat îi moleșește pe toți până la ultima suflare. Chiar și plânsul sacadat și nervos al unui copil se transformă în moțăit. Batiste albe și ziare făcute evantai devin în mâinile călătorilor arme, neputincioase insă in fata căldurii invincibile. Pe câmpuri culturi dogorite imploră parcă un strop de binecuvantare. Dar cerul nu-și arată decat albăstrimea de sticla. Nici o pasăre nu mai cutează să strabată, să străpungă acest vid. Natura este de neînduplecat. O liniște nepământească pare acum că a pus stăpânire peste natura moarta. Pe șerpuirea infinită și leneșă a șinelor metalice ca o năframa străvezie fluturată pentru ochii care cunosc, căldura joacă inșelând privirile. Sustras din această atemporalitate doar dragonul metalic mai poartă cu sine suflul iluziilor și al viselor deșarte, semne ale prezentei omenești. Timpul nu privește insa în urmă ci, nebun ca un cal înspumat în galop care strivește între copitele sale tot ce întâmește în cale, omoară tot ce rasuflă.
...........................................................
Este noapte iar casele , natura, lumea au cazut in adormire si visare. Nici măcar o boare , nici un fâșâit de frunze , nici un zgomot nu tulbură aceasta liniște suprafireascș.Toropeala amiezii, lumea îngrămădindu-se în vagon, chipurile nemulțumite par acum un vis ce se indepartează , se estompează din ce in ce mai mult. Își pierde forma apoi conținutul, se destrama in intunecime. Durerea ce părea că-mi incinge fruntea ca un fier incins pe capul unui trădător, ca o coroana de spini ce face să sângereze pielea alba, trandafirie, a rămas și ea in urmă ca o amintire supărătoare, ca o senzație vagă. Senzație iritantă, frontieră , limită pusă minții mele ea se restrângea din ce in mai mult. Cu fiecare clipă care trecea părea ca sunt din ce in ce mai aproape de punctul culminant al nebuniei, iar in fața acestei noi stări trupul neputincios nu putea să reacționeze. Lipsit de forța de a contracara se retrageă intr-o anestezie locală, parțială și in cele din urma totala. Iar căldura ucigătoare părea că absorbise tot oxigenul din aer, tot ce făcea să tresalte de viață în lumea asta. Fiecare inspirație nu făcea decât să-mi înfierbintească sângele din ce in ce mai mult, să-mi svâcnească tamplele - fiecare svâcnire insoțind o bătaie nervoasă a pulsului- tandem sfâșietor ce-mi jertfea ființa din nou si din nou..iar si iar. Fac un pas -indeajuns cât să ajung în cerdac- și fâșâitul cămășii mă face să tremur cu gândul la profanarea acestei liniști supreme. Privesc spre cer. O întunecime de marmură albastră se desfașoară privirii, iar ca podoabe -pietre mândre, prețioase- încrustează aceasta duritate azurie, închise in sfera lor rece și strâmtă, nepăsătoare, indiferentă privind la perindarea atâtor lumi. Sclipiri amețitoare , idealuri înalte, joc nebun de iele ce pierd mințile celor ce cutează să le viseze. Frânta dureros în două, cu partea sângerândă ascunsă în întunecime luna are o strălucire estompată.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!