poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2934 .



Prietenul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alfred_Lichtenstein ]

2010-09-29  |     |  Înscris în bibliotecă de miron stefan



Iubesc zilele moarte. Nu au nicio strălucire, sunt fără culoare și pline de dor. Casele stau asemeni unui decor înaintea norilor cenușii, oamenii se mișcă ca-ntr-un film: cînd apare seara ei nu se mișcă altfel decît în zori. Toate lucrurile sunt mai apăsătoare. Și camera-mi arată de parcă în ea ar fi murit cineva.
Oricînd sunt zilele astfel, crește, fără voie, în mine o dorință irațională de a munci. Îndeplinesc treburile zilnice de parcă ceea ce fac ar fi vreo mesă divină. Iar pe mine, cînd le fac, mă pierd. Aproape așa cum s-au pierdut visătorii. Dar uneori îmi dau seama că m-am făcut neînsuflețit și rigid pe dinăuntru.
Asta mă face treaz și nu mă mai pot dedica muncii. Mă duc la fereastră unde am gînduri minunate. Altminteri le-am doar noaptea.
Mă simt străin față de toate. Mă înghesuiesc de parcă nu m-ar cunoaște: străzile și oamenii și ușile de la case și o mie de mișcări. Oriunde privesc devin confuz.
Mica mea moarte mă chinuie, totuși au fost multe morți și cu mult mai mari. Și că sunt singur. Și că pretutindeni amenință ceva neînțeles. Și că nu mă regăsesc. Și toate celelalte nefericiri pentru care nu există doctor și care nu trebuie împărtășite. Fiecare trebuie să li se supună singur și în felul său. Să vorbești despre ele e ridicol, dar mulți se prăpădesc din pricina lor. Mă înspîimîntă că sunt atît de străin de mine și de sfîrșit. Pînă vin amintirile. Nechemate. Dar dragi. De undeva. Mă amorțesc.
Rîd atunci cînd găsesc plînsul copilului pentru moartea mamei care a fost groaznică și de care n-ai ce spune și de toate celelalte bunătăți sîngeroase. Eu rîd cînd ochii prietenului meu prind deodată viață, aflate în umbre de mătase, care strălucesc, parcă, printr-un văl, și-și dau la iveală secretele. Nimeni nu mi-a spus-o și aveți să-mi spuneți că sunt nebun... dar eu știu că moartea lui i-a stat tot timpul în ochi așa cum la altul e în plămîni sau în măduva spinării.
Ochii săi erau sărmani, pierduți și fără leac de suferinzi, încît oamenii rîdeau cînd îi priveau. Se rușina de ochii săi, de parcă ar fi trădat niște aventuri păcătoase și îi ascundea după pleoape gălbui. Dar le simțea privirea lungă cînd intra acolo, unde apărea neașteptat. Sau așezîndu-se unde nu era înțeles de la sine. Privea exagerat asemeni unui petiționar. Strănută și duse mîna la gură, își trase obrajii înauntru sau împingea înafară pe unul cu limba. Era stînjenit. Nefericit. I-ar fi plăcut să fie singur... în întuneric.
Copiii înclinau capul cînd privirea i se așeza pe ochii lor. Și se înroșeau. Și se hlizeau rușinat și prostesc. Femeile chicoteau și priveau parcă nevinovat, se loveau unele pe altele pe coapse sau pe umerii goi și-și sărutau bărbații ofiliți. Nopțile, ele rămîneau treze și reflectau fierbinte. Dar fetele tinere îl evitau.

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!