poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1341 .



București – orașul bucuriei de-a mă ști iubit e un oraș trist
proză [ ]
fragment de roman (4)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tulceanul ]

2010-07-26  |     | 



Când plouă prin București, parcă se spală pe ochi toate clădirile mai vechi și ne clipesc din ochii ferestrelor, pe când obrajii lor sunt umeziți, puțin întunecați de igrasie. Pe Calea Victoriei te uiți, Iubito_Una, la timp, la chipuri, la mersuri, la gesturi ; teatrul Act unde-o fi, prin ce gang au pe-acolo și-o minibibliotecă dacă urci la etajul întâi? Mi-aș deschide într-o astfel de clădire deja venerabilă un mic local, o cafenea de tip oriental. Dacă aș fi regizor, pe tine te-ar remarca imediat maeștrii cinematografiei de peste hotare. Însă ai rămâne să joci în filme ca să cucerești publicul acesta la care ții atât de mult, pe mine implicit. Ochii știu să-ți răsfrângă o bucurie născută în interior spre a fi exprimată zi de zi printr-o avalanșă de stări și sentimente, pe care numai puțini oameni le pot simți. Dacă te-ai fi născut în epoca antică… Creștină te naști în era noastră. Bucureștiul este un mijloc al corpului țării, cu origini sănătoase – vorba epurării de clasă pe timpurile noi, ale comunismului sălbatic, nealtoit bine pe-aici. Dacă Bucureștiul este de fapt o cetate încă? Dacă el a fost construit odată, de nu mai știe nimeni, țărâna doar, dintr-un lemn esențial bun foarte, din soare primăvăratic, belșug de vară și munca toamnei? Ce s-a mai lucrat la el !… Prima dată s-au îndrăgostit de el domnii munteni, Vlad Þepeș, Radu-Vodă, Cantacuzinii, Bălenii, Constantin Brâncoveanu, Mavrocordații, Șuții, Ipsilanții, Gheorghe Bibescu, apoi și Al.I. Cuza, Carol I, Ferdinand. Din tot ce s-a ridicat pe Dâmbovița, Argeș, sub salbele lacurilor nordice și pe cursurile puțin îndiguite în chei până acum cincizeci de ani, rezistă pentru mine orice piatră, orice vedere ce poate să-ți devină ție, Iubito_Una, un loc de alergare, de plimbare, de simplu fundal citadin, pe care sprinteneala ta îl scufundă la loc în documentar și film mut, lăsându-l fără cuvinte, pentru că te cheamă concomitent și picăturile gazoanelor, plantele decorative, mirosurile din restaurante să le mai vizitezi. Cât s-o tripla bucuria porților prin care răzbați, cât s-o însuti norocul că ai vrut să mă cunoști! Nu mai văzusem poate din mica mea copilărie parcul Tineretului, dar iată că încă nu l-am văzut cu tine decât din taxi noaptea, pe după unu-două. N-am trecut pe la cimitirul Bellu, unde-i adevărata academie de arte încrustată în piatră, flori, arbori, păsări cântătoare și umbre de stâlpi culturali. Am fost în schimb cu o echipă ecologistă până în mijlocul parcului și lacului Văcărești – cel mai întins și nou format, de prin 1980. Frate-miu, Emil, a primit un mail pe messenger că în mijlocul parcului părăsit și râvnit pentru a fi transformat în terenuri de golf au crescut de șase-șapte ani doi cactuși. Da, cactuși mexicani ori saharieni prin mijlocul Capitalei. Simbol al chircirii vegetalului și al puterii păsărilor de-a purta la mii de kilometri semințe tropicale, fertilitate, germenele rezistenței bucureșteanului ori munteanului la orice altă presare cu Poarta, cu haraciul, cu pescheșul. Ne plimbam într-o zi după interminabilele ploi ale acestui potop de an, pe malurile originalului Văcărești-Pluvial-Park, ocolind corturile troglodiților din care ieșeau puradei să înșface poșete și să iscodească pe cei rătăcitori ca noi. Prelatele lor murdare încremeniseră în canicula celor trei țepe solare de pe cer, dintre cele douăzeci de mii ridicate de Vlad al III-lea spre a-i încuraja și pe acești sărmani transfugi din Sudul și Centrul Asiei să se împământenească și să aibă la nordul unui fluviu european un adevărat cartier pentru (e)misiuni în mileniul al treilea. Ismă, cicoare, flori mov ca de levănțică și stuf, mlaștină, lac nou din apele ploilor, păsări aflate în pasaj ori permanent locatare, amfibieni, faună piscicolă – iată cadrul acestui loc de București ancestral, locul unei anihilări a istoriei, locul stepei, luncii și-al Deltei în miniatură a Bărăganului. Ceaușescu a vrut să facă aici un imens lac, poate chiar un port pe canalul ce-ar fi trebuit să unească salba de lacuri din cartierele nordice ale Capiatlei cu Dunărea. Aici este cea mai joasă parte a orașului, un mic subsol al Bărăganului lăsat în stare neartificializată. Scopul inițial, amenajarea edilitară a lacului Văcărești, îndiguirea sa megalitică, înfăptuită în ultimul deceniu al construirii maoiste de comunism aberant, a adunat ca la o veritabilă chetă a naturii lovite mișelește toate lacrimile cerului imflamat de la noxele industriei, infiltrațiile terenurilor agricole, circulația nesănătoasă pe roți, războaie, autodafeuri, incinerări de conștiințe tinerești.
Iar tu, Iubito_Una mă însoțeai înainte să văd pe desktopul abia reparat al lui frate-miu invitația la expediție și la descoperirea celor doi cactuși care s-au înrădăcinat temeinic în turul pantalonilor jockerilor care vor să facă hipodrom și terenuri de golf aici, într-o sărăcită inimă verde a unei capitale europene. Pasul tău lung, salturile prin iarba udă, bucuria de pe față m-a făcut să te ador ca pe-un martor al prezentului și, concomitent, al naturii eterne. Ne-am plimbat prin cartierul lui Piedone și-al indianului Pană de Vultur... Manitu, Manitu, Manitu, se rogă afaceriștii ca să le cadă plocon de la politicieni și acest imens teren... viran,... cică insalubru. Înainte de-a ieși din zona Parcului Văcărești am aflat de la o femeie între două vârste următoarele:
- Vedeți blocurile acestea, nou construite? Uite-l pe acesta, cu baza aceea de ciment mai mare…
- Da, îl vedem. Vezi, iubito, are jos un brâu de piatră destul de înalt, parcă ar fi contrafortul unei cetăți!
- Ei, să știți că arhitectul și muncitorii nu știau cum să-l mai construiască. Se surpa mereu ceea ce ridicau, pentru că tot terenul acesta a fost până acum câțiva ani ocupat de multe case ale celor plecați pe timpul lui Dej și Ceaușescu în Israel. Beciurile mari lăsate în urma lor le-au creat multe probleme arhitecților.
- Și-atunci cum au reușit să înalțe o clădire de zece etaje? – ai întrebat-o tu, Iubito_Una pe femeia ce ieșise să-și plimbe namila de rotweiler, care făcea pe călăuza ori ghidul cartierului.
- Păi au mai făcut aproape încă un bloc în subsolul acestuia. Măcar jumătate din înălțimea pe care-o vedeți este și pe dedesubt, în structurile de adâncime. Nimeni nu mai vrea să construisacă altă clădire aici.
Am plecat spre șoselele Olteniței și Berceni, ca să găsim o gură de metrou spre Herăstrău. Nu de alta, însă aveam acum o imagine inversă a bucuriei de-a clădi, obligația terminării cu orice preț. Aici era ceva între proiect utopic și răzbunare a naturii, nici cal, nici măgar, o stroțocămilă din halucinațiile beduinilor postrevoluționari. Auzi, hipodrom, renașterea echiației noastre galonate prin perioada interbelică. Puah! Mai mare râsul… Dorințele altor afaceriști de-a concesiona terenuri pe care un Tăunăsescu se băgase ca musca în lapte cu parafe imaginare, false precum fata morgana.
- Iubito, te fac o plimbare prin Herăstrău? Aici n-au ce face băiețașii cu buzunarele doldora de bani și vor să-i arunce pe deasupra corturilor și-a stufului. Măcar dacă ar veni rockerii să concerteze și să se simtă mai fain ca la Vama Veche. Să se toarne mult nisip pe platforma asta imensă de piatră înconjurătoare și ar fi ca o imensă oază sahariană în Centrul Europei. Dacă vom da tonul la asta, mă angajaz să aduc de fiecare dată, când vom avea mașină, portbagajul plin cu nisipul cel mai fin de la Dunăre, Olt și mare.
- Lasă balta băltă și lacul locului în pace. Pe aici se odihnesc ruinele mânăstirii și închisorii medievale Văcărești, nu știai, Iubi Gullit? Uite, femeia aceea mi-a spus că fresce din marea mânăstire Văcărești distrusă de Ceaușești pot fi văzute pe la Snagov, sau palatul Mogoșoaia – nu știa nici ea bine. Hai să vizităm alte lăcașuri sfinte ale Bucureștiului și împrejurimilor sale. Că înspre-această ruină, urmă nefastă, sau treaptă descendentă a comunismului nu mai am chef să cobor niciodată… Parcă se duc de râpă toate-n țara asta, când proștii aruncă o piatră mare în râu, fac tronsoane invizibile de autostrăzi iar armatele altor deștepți nu știu cum să scoată toate bordurile, după exemplul unui fost primar, actual ministru ori sculă e basculă.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!