poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1995 .



Prima și ultima dragoste1
proză [ ]
Prolog

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [armaghedon ]

2010-06-02  |     | 



Dacă n-ar fi existat culorile poate nu ne-am fi închipuiot durerea mov a arsurii, orbirea negurii sau a luminii, nu ne-am fi imaginat niciodată fiorul albastru al înecului, galbenul bolnav al nisipurilor mișcătoare din noi, culoarea veninului, culoarea vieții sau a speranței, a încrederii sau a deznădejdii. Culori. Câte culori! Prea multe culori. Culori care te fac să uiți sau să fi uitat; să plângi sau să te lași plâns; să ucizi sau să te lași ucis.

Aceste culori. Nuanțe de verde, roșu, gri, mov, albastru se răsfirau în undele misterioase ale Mării. Marea amintirilor. Marea, acea Mare veșnic aceiași și totuși atât de schimbătoare se întindea ca un covor creț la picioarele tinerei Andreea Neagu ce părea să fie absentă la toate aceste detalii. Amintiri dureroase i se scurgeau ca valurile Mării ce se retrăgeu de pe faleză parcă sărind din stâncă-n stâncă. Stătea pe mal și privea în unda limpede încercând să le deslușească imaginea ca-n luciul unei oglinzi. Unele fugeau, tulburate, destrămându-se în spuma câte unui val. Se străduia să le adune împreunându-le ca cioburile unui pahar, dar totul era zadarnic, de neîmplinit; altele, statornice, ce îi chema ochiul către ele o făcea să trăiască aevea clipe de mult trecute, unele frumoase, pline de bucurii, de nostalgie și încântare, altele, dimpotrivă încărcate de suferință și durere, iar acestea din urmă erau cele mai multe și mai statornice.

O iubire o distruse. O iubire pe care nu avuse puterea s-o înfrunte. Fusese slabă în fața acestui sentiment atât de nobil și curat - iubirea. Curat? Oare pentru ea fusese curat? În inima ei purtase o iubire curată, sincer, dar această sinceritate fusese înșelată.

Avuse atunci acel moment de slăbiciune din cauza căruia pierduse totul. Fusese sclava iubirii desăvârșite, și ajunse un cadavru viu ce se lupta cu viața și cu moartea. Dorea să trăiască. Dorea să ofere un viitor copilului ei. "Cât mi-am dorit iubire și cât de mult o disprețuiesc acum! Nu pe iubitul meu îl urăsc, ci sentimentul de a iubi, căci acesta este cel ce m-a distrus. Oh, Doamne!"

Visase o iubire sinceră și veșnică. Una dintre acele iubiri care îi face pe oameni să vibreze; una dintre acele iubiri care îi leagă pe îndrăgostiți pe vecie, ajungându-se chiar la suicid, dacă ar fi fost nevoie.

Fără urmă de cochetrărie, fără feminitate, fără aroma sexului, nudă, nătângă, greoaie, împovărată de greutăți premature căzute ca o iarnă peste pomii sufletului dați în floare, împiedicată în gânduri ca în niște haine prea largi și incomode, nefericită, părăsită, fără valoare în ochii ei.

Așa s-a peridat printre lucruri, printre ființe, printre oameni, așa a alunecat aproape un an din viață - fantomă printre cei vii și cele mișcătoare - așa murea în fiecare zi, puțin câte puțin și o ciudată mâncărime îi încălzea trupul, determinând-o să continuie rătăcirea și întreținându-i patima nihilistă.

Îi rămăsese doar surâsul: voalat - rictus de penumbră, petunie violentată. Singurătatea surâsului ei. Spasm retractat al sufletului.

Apoi, pe corabia ființei i s-a instalat frica - o frică devastatoare, ambiguă, animalică, izvorâtă dintr-un instinct de conservare atavic, dominant. O frică ce o făcea conștientă de faptul că, din fostul ei domeniu, mai rămăsese un petic uitat pe care îndărătnica sa ibire îl protejase. Rodul iubirii. Acesta își făcu cunoscută prezența printr-o mișcare spasmică, ținându-i o lecție despre morala demnității și îndemnând-o la luptă. Privi spre pântecul rotunjit și zâmbi, slab, diform, chinuit.

Iubea acest urmaș al celui pe care l-a iubit și încă îl mai iubea în ciuda tuturor necazurilor pe care i le pricinuise această iubire. Dorea ca toată dragostea ce o simțea față de Mihai, s-o reverse însutit asupra acestui rod al iubirii lor, al cărei prezență o simțea în pântecele său.

O adiere de vânt îi răscoli buclele blonde, iar dacă n-ar fi fost însărcinată - ceea ce-i strica vizibil silueta - s-ar fi crezut foarte ușor că este o sirenă ieșită dintre valuri, așa cum stătea în bătaia vântului, privind în larg de pe faleză, amintindu-și toate detaliile vieții sale din ultima vreme ce i se desfășura în minte, uitând chiar și de grandioasa măreție a Mării, dar toate acestea nu o mai puteau afecta...

.  |











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!