poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1161 .



Martirii lui Eros (III)-fragment
proză [ ]
La Veronica acasa

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bucovu ]

2010-02-01  |     | 



-Măine e joi, Eminescule, lasă totul baltă șî pregătește-te de vizită!-îi atrase atenția Miron Pompiliu care trecuse pe la bibliotecă pe la el să vadă ce mai face. Îl găsise îngropat în tomuri de cărți, citind, adnotând, însemnând…
După plecarea lui Miron, Mihai se hotărî să plece acasă mai devreme pentru a-și pregăti ținuta. Ieși în aerul rece al zilei și, deși timpul era urât, Iașii i se părură fermecători în culorile ruginii ale toamnei: castanii foșneau lin în bătaia vântului,strada era plină de lume de tot felul care forfotea în sus și-n jos, dealul Copoului animat de tinere perechi care căutau singurătatea codrului, apoi mustăriile cu mirosul lor de pastramă și mititei care-și deschiseseră larg porțile și îmbiau trecătorii cu mirosurile lor apetisante. La nea Simică, câțiva țigani cântau de mama focului din vioara și din tambal:
S-ā dus mândra mea departe,
Lele, lele și Marie,
La Suceava la cetate,
Lele și Marie…
Eminescu se opri în drum să-i asculte, îi plăceau atât de mult cântecele populare, încât ar fi stat zile-ntregi să-i asculte. Dar acum n-avea timp, trebuia să meargă acasă să se ocupe de manuscrisul pe care-l pregătea să fie citit la serata Veronicăi. Mai ales că-i promisese că-i va citi o prelucrare ā basmului fermecător pe care i-l povestise la Viena.
Cu manuscrisul în buzunar, coborî strada și o luă pe Aleea Asachi, spre locuița rectorului Micle. Cunoștea așa de mult acest drum, încât îl putea parcurge cu ochii închiși, venise doar de atâtea ori și cu treabă și fără treabă, singur, sau cu secretarul Universității, numai s-o vadă pe Veronica. Acum era invitat oficial, pregătise poemul acela prelucrat după Călin Nebunul și dorea să facă o impresie bună. Keșkemet, alias Miron Pompiliu, așa cum era poreclit, îl lăsase baltă și plecase la o întălnire în oraș. Fără el, Eminescu se simțea stingher. Veronica prin el îi comunica poetului toate secretele lor. Ultima veste adusă de Miron lui Mihai i-o spusese imitănd-o cu vocea ei subțire de soprană, mai mult maimuțărindu-se: ,,Să-i spui lui Mihai să nu se mai exteriorizeze așa, lumea are ochi să vadă și ceea ce nu se vede, de fapt e un copil, băiatul acesta, e de ajuns să se roșească un pic ca să se trădeze…” ,,Negreșit îi voi spune, Veronico!”-îi făcuse Miron șmecherește cu ochiul, cu mâna pe buze în semn de discreție. Deci, se întreba poetul, să joace un rol, un rol de neghiob, să afișeze răceală, distanță, față de femeia iubită… Asta nu înțelegea el acum! La Viena era altfel, erau el și ea, și erau atât de apropiați…
Ajunse la poartă și sună. Casa și grădina păreau pustii; poetul se supără și trânti mânerul soneriei mai tare. Din boscheții grădinii se mișcă o umbră care se contura a fi chipul Veronicăi.
-Cine este?- întrebă ea, jucând teatru; doar îl așteptase de-atâta timp pe afară. Era vocea ei de soprană, melodioasă ca o cantinelă.
-Eu, Tolla!- îi șoptește poetul, conspirativ, ce, nu te așteptai să vin așa devreme?
-Ba da, domnule Gajus, dar m-ai luat prin surprindere…
Pusese pe ea o rochie albastră de seară să-și amintească de serile atât de fericite ale Vienei. Mihai îi sărută mâna și păși în urma ei în salonul literar.
-Pe Miron unde l-ai lăsat?
-Mi-a spus că are o întâlnire…
-Numai de prostii se ține băiatul acesta! De câte ori i-am luat apărarea în fata lui Stefan…
In salon era lume de tot felul, damele mai la o parte, domnii în centru: ofițeri, politicieni, universitari de-ai lui Micle, profesori de liceu, funționari. La intrarea poetului în sală se auzi un murmur și toți puseră ochii pe el.
-Vă recomand pe domnul Mihai Eminescu, poetul consacrat al Junimii!- anunță Veronica, plină de emoții, sosirea lui Mihai.
Mihai rușinat, se înclină și-și ocupă locul lui mai dosnic, ferit de ochii iscoditori ai audienței. Unii îl cunoșteau de la ședințele de sâmbăta ale Junmii din casa lui Maiorescu sau Pogor. Citise acolo niște versuri stranii despre Egipet și o nuvelă tot la fel de stranie cu un Sărman Dionisos care se termina aiurea… Pogor, care era și el de fată, îl auzise citind, chiar în casa lui Inger și demon și Floare albastră, publicate și-n Convorbiri. Atunci Don Ramiro, într-un delirant entuziasm strigase tare: ,,Se publicăăăă”
Cucoanele auziseră despre el că e un june fermecător și acum figura lui le confirmară așteptările. Se dusese vestea că fetele de liceu îl adulau și-i scriau scrisori de admirație, citindu-i versurile care circulau din mână-n mână pe sub bănci, ferindu-se de profesori ursuzi care le interziseseră acest lucru. Eminescu însuși rămăsese copleșit de numărul mare de admiratoare și multora le refuzase favorurile. Acum, fără Pompiliu, se simțea stingher. Absent la discuțiile din jur, Mihai privea salonul Veronicăi, două tablouri mari pe peretele din față cu rame din palisandru, vegheau tăcute ca două icoane adunarea. Erau Veronica Micle cu Ștefan, profesorul. Ce alăturări bizare poate să facă și soarta asta, gândea poetul, ce contraste caraghioase! Veronica privea undeva în față cu ochii ei pătrunzători, buzele strânse arătau reținere și decență în fața aparatului, părul strâns ușor în cozile-i bogate îi cădea drept pe piept. Era o fotografie făcută cam la optsprezece ani, comandată special pentru înrămare. Rectorul, ca toți ardelenii, avea o ținută sobră, prvire tăioasă, scrutătoare, fața smeadă, pomădată, cu o mustață mare și-o barbă de patriarh, date în cărunțeală. Figura lui, lângă portretul Veronicăi, semăna ā fi ā unui bunic pe lângă nepoata sa. Și deodată îi veni în minte strania întrebare: ,,De ce și-ā bătut joc acest bătrânel de sufletul unei copile?” Îl întrerupse din reflecțiile lui Marioara, femeia din casă, care venise să servească cafele. Eminescu întinse măna și servi pe tăcute.
Veronica se instalase la pian și, după câteva acorduri, începu să cânte o fugă de Bach, cu gândul că-i va merge la inimă lui Mihai. Femeia părea că se contopise cu pianul, mâinile în decolteuri, fugeau pe clape, alergând parcă după acele sunete divine, când mai repede, când mai încet… La terminare toată adunarea aplaudă, entuziasmată. Apăru și Ștefan Micle care binecuvântă adunarea cu câteva vorbe de duh ardelenești. Majoritatea se ridicaseră în picioare, acordându-i respectul cuvenit. După căteva schimburi amicale cu prietenii, se retrase cu un grup de profesori în altă cameră pentru ā pune la cale destinele Universității.
Tânărul bibliotecar, sorbindu-și cafeaua, sub privirile protocolare ale rectorului, deveni pentru câteva clipe mai reținut. Privi pe fereastră, se lăsase noaptea și cerul se învolburase cu niște nori alburii peste Dealul Ciricului. Începuse să plouă, se-auzeau picăturile aduse de vânt, izbind geamurile.
-Se schimbă timpul!-constată o admiratoare ā Veronicăi.
-Și noi, care speram să mai mergem câteva zile pe la Târgu-Neamț! Anul acesta n-am fost deloc pe la Mânăstiri… Și Veronica schimbă câteva priviri cu Mihai, parcă i s-ar fi adresat lui.
Apoi toată adunarea trecu la discuții literare. Veronica citi cu vocea ei suavă câteva poezii ale lui Eminescu din Convorbiri Literare. Erau creațiile lui recente pe care le publicase cu câteva săptămâni in urmă. Adunarea fu uimită de poezia Epigonii.
-Poetul Epigonilor, fiind printre noi, îl felicităm și-i urăm mulți ani și cât mai multe poezii frumoase…- termină Veronica micul spici.
Între timp sosise și Miron Pompiliu ca o curcă plouată și se așeză lângă poet.
-Domnul Miron e veșnic în căutare…, zise Veronica, aluzie la nestatornicia secretarului care era veșnic în căutare de femei. Și-acum să ne citească și domnul Eminescu ceva!-continuă femeia, adresându-se poetului. Mihai se scuză politicos:
-Mi-e greu să refuz onorata adunare, dar pentru azi n-am nimic demn de ā fi dat publicității!
Veronica se supără, mai ales că povestise prietenelor că Mihai va citi o creație inspirată din folclor. Ce era cu el? Ce se întâmplase?- se întreba femeia iritată.
Adunarea nemaiavând obiect, oameni începură să plece unul căte unul. Ștefan Micle își chemă secretarul să-i dea instrucțiuni pentru întocmirea orarului pentru săptămâna viitoare.
Pentru căteva clipe Eminescu rămase singur în tovărășia Veronicăi. Era pentru prima dată când se întâlnea cu ea față în față după Viena. Se așezară pe o sofa în hol și schimbară câteva priviri reci.
-De ce n-ai vrut să citești Mihai?-îl întrebă ea nervoasă.
-N-am vrut să citesc pentru că deveneam un caraghios în ochii aceia de gură cască.
-Nici nu știi cât rău mi-ai pricinuit!
-Nu-i nici-un bai, ți-o voi citi ție când vom fi singuri!
-Tu nu vezi ce greu e să fim singuri? Poate că, dacă se schimbă timpul, ne vom întălni pe la mânăstiri…
Mihai îi făcu un compliment straniu:
-De dragul ochilor tăi, nu te voi refuza!
-Tot cum te știu eu ai rămas…
Mihai o strănse de mână.
-Cum o să mă schimb eu?
Ieși Miron și convorbirea se întrerupse. Mihai îi sărută mâna și o privi drept în ochi. Apoi plecă cu Miron prin picăturile de ploaie la balamucul lor ca doi crai ai Iașilor…

Ion Ionescu-Bucovu


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!