poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3826 .



Abaddon, Exterminatorul
proză [ ]
Fragment

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Ernesto_Sabato ]

2010-01-14  |     |  Înscris în bibliotecă de Necula Florin Danut



UN ȘOARECE CU ARIPI

Fără a ști ce trebuie să facă (pentru ce să strige? Pentru ca lumea să vină și să-l omoare cu parii, scîrbită?), Sabato a observat cum picioarele lui se transformau în gheare de liliac. Nu simțea nici un fel de durere, nici măcar gîdilatul la care s-ar fi putut aștepta din cauza încrețirii și uscării pielei, în schimb îl încerca o scîrbă fără margini, pe măsură ce această transformare înainta văzînd cu ochii: mai întîi tălpile picioarelor, apoi picioarele și încet-încet trupul. Scîrba a devenit insuportabilă în momentul în care i se formau aripile, poate unde erau numai din carne, fără nici un fel de pene sau fulgi. În cele din urmă, capul. Pînă în clipa aceea urmărise întregul proces cu privirile omenești, labele acelea, observase cu un fel de groază fascinantă ghearele acelea de șoarece uriaș și pielea zbîrlită ca de bătrîn milenar. După aceea, așa cum am spus, ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost formarea aripilor enorme și cartilaginoase. Cînd însă procesul transformării a trecut la cap și a început să simtă cum i se alungea botul și cum îi creșteau pe nas peri foarte lungi, groaza a ajuns la intensitatea maximă, imposibil de descris. Un timp a rămas paralizat în pat, unde îl surprinsese transformarea. A încercat să se stăpînească și, analizînd totul, să-și facă un plan amănunțit. În acest plan intra hotărîrea de a rămîne calm și tăcut, pentru că dacă ar fi țipat, lumea ar fi dat năvală înăuntru și l-ar fi ucis fără milă cu tot ce i-ar fi căzut în mîini. Mai exista, sigur, speranța vagă că oamenii și-ar fi putut da seama că această murdărie vie era el însuși, pentru că nu era logic să se fi instalat în locul lui în mod inexplicabil.
În capul lui de șoarece ideile continuau să fiarbă.
S-a ridicat și, așezat pe marginea patului, a încercat să se liniștească, luînd lucrurile așa cum erau. Atunci a observat că labele lui nu ajungeau pînă la dușumele. S-a gîndit că prin contracția oaselor devenise mai scund, nu prea mult însă, ceea ce explica și încrețirea pielei. A calculat că noua sa statură putea să atingă în jur de un metru și douăzeci. S-a ridicat de pe pat și s-a privit în oglindă.
A rămas astfel un răstimp îndelungat, fără a se mișca. Își pierduse calmul și plîngea în tăcere în fața acelei grozăvii.
Există oameni care au șoareci în casă, fiziologi precum Houssay, care fac tot felul de experiențe pe animalele acestea atît de scîrboase. El însă aparținuse celor ce simt o scîrbă de neînvins la simpla vedere a unui șoarece. Ne putem imagina, prin urmare, ce scîrbă îl încerca acum contemplînd șobolanul acela de un metru și douăzeci, cu imensele sale aripi cartilaginoase și cu pielea aceea repulsivă, de animal monstruos. Iar el înlăuntru!
Privirea lui a început să-i slăbească și atunci a avut, brusc, convingerea că această slăbire a vederii nu era un fenomen trecător, ca urmare a emoției care-l încerca, ci că procesul avea să avanseze treptat, pînă la orbirea totală. Și așa s-a și întîmplat: în cîteva secunde, deși aceste secunde i s-au părut secole de catastrofe și coșmaruri, ochii lui s-au umplut de o noapte absolută. Își simțea inima bătînd tumultuos și pielea tremurînd de frig. A rămas paralizat. Apoi, încet-încet, înaintînd pe pipăite, s-a apropiat de pat și s-a culcat pe o parte. A rămas astfel mult, foarte mult timp. Pînă cînd, pe neașteptate, nemaiputîndu-se stăpîni, uitîndu-și de planul făcut și de prevederile cele mai rezonabile, s-a trezit aruncînd spre cer un imens și înfricoșător strigăt de ajutor. Un strigăt însă care nu mai era cel al unui om, ci un strident și dezgustător țipăt de uriaș șobolan întraripat. Cum era de așteptat, lumea și-a făcut apariția. Dar nu și-a manifestat nici un fel de surpriză. L-au întrebat ce se întîmplase, dacă se simțea rău și dacă nu vroia o ceașcă de ceai.
Era clar, nu-și dăduseră seama de transformarea care avusese loc.
Nu le-a spus nimic, n-a scos nici un cuvînt, gîndindu-se că l-ar fi luat drept nebun. S-a hotărît să incerce să trăiască oricum, păstrîndu-și taina, chiar și în condiția aceea atît de îngrozitoare.
Pentru că astfel este dorința de a trăi: nesecată și fără condiții.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!