poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2522 .



Spre necunoscut. Capitolul XII ( 8 )
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [inocentiu ]

2010-01-07  |     | 



Au trecut câteva luni bune până să fie rechemat la datorie. A trăit acele luni aproape ca-n timpurile de dinainte de război. Atâta doar că nu lua salariu pentru munca ce o depunea. Dar nu era rău. Solda îi era trimisă regulat de la cancelaria regimentului și banii erau mai mulți decât salariul unui învățător cu gradul doi și vechimea lui.
Cu un an înainte i-a părut nespus de rău că n-a putut merge la nunta fratelui său, Gheorghe. Îl îndrăgise încă de când era un boț de om. Poveștile pe care el le spunea fraților săi mai mici și care, de cele mai multe ori, erau propria lui invenție, în curând erau știute de toți copiii din vecinătate, pentru că frățiorul povestea frumos și, de multe ori, înflorea povestea spusă de nenea Nae. Nu numai că povestea, dar îi plăcea și să deseneze povești. Caietul de desen și culorile, pe care le primise de la nenea,la fel ca ceilalți frați și surori, le ținea la loc de cinste pe polița pe care se afla și Biblia, nu prin cine știe care cotlon cum le țineau ceilalți. Se aflau în acel caiet cocoșul moșului și găina babei, fântâna și mărul curățate de fata cea cuminte, precum și lada din care ieșeau șerpi cu multe capete, răsplata primită de fata cea rea și leneșă, ursul cu coada prinsă în gheața de pe râu și multe altele de felul acesta. A terminat clasa a patra primul dintre cei doisprezece băieți și cele treisprezece fetițe.
- Să-l dai, tată, și pe Gheorghe la școală la oraș. Te asigur eu că va fi cel dintâi și acolo.
- Și ce folos o să am eu că va fi cel dintâi. O să mă scutească primăria de dări, ori o să facă Teodorescu și Covrig partea de gard care trebuia să o fac eu înspre ei la curtea și grădina, unde am ridicat casa din băi? N-o să mă scutească nici primăria și nici cei doi care, de câte ori mă văd, mă amenință că mă vor da în judecată. Þine-l, tu, la școală la anul, dacă vei ajunge învățător că eu n-am de unde. Până atunci caprele-l așteaptă să le ducă printre sălciile de la marginea râului mai sus de Tisa.
Și a rămas Gheorghe să vadă de capre. Seara, în drum spre casă le oprea să pască frunzele din arinetul de lângă fierăria țiganului Cleașcă. Era fascinat de lumina și scânteile ce ieșeau din cuptorul în care foalele suflau aerul în focul ce înroșea bucățile de fier. Ar fi stat ceasuri întregi să-l privească pe țigan și să asculte sunetul ciocanului pe nicovală. Dar trebuia să ajungă la timp cu caprele acasă. Într-o zi, în care ploaia, ce cădea de dimineață, se transformase într-un adevărat potop, auzi, parcă la o depărtare mult mai mare, sunetul ciocanului pe ilău. Își puse pe cap o frunză mare de brusture și se îndreptă spre fierărie.
- D-apoi ce-i căuta, frumușelule, printre fiarele mele că văd că n-ai nimic la dumneata, vreun topor ori secure ori măcar o custură de îndreptat.
- Venii, nene Cleașcă, să mai văd foalele și focul și cum îndoi matale fiarele și faci din ele potcoave, ori raft pentru roți
- D-apoi, dacă tot ai venit, ți-oi spune să nu-mi mai zici niciodată așa. Pe mine mă cheamă Gugu. Gugu a lui Mosor. Doar de când mă boteză popa, eram atunci cam de vârsta matale de acum, mă cheamă Vasile, Vasile Gugu. Cleașcă îmi zic doar oamenii răi.
- Dar de ce te-au botezat așa târziu?
- Până atunci, ai mei mergeau mereu în căruțe. N-aveau un sat, cum am eu acum, în care să stea.
- De ce-ți spun oamenii Cleașcă, dacă nu te cheamă așa?
- Þi-am zis. Mă batjocoresc pe mine și pe ai mei. Cică am mânca doar cleașcă, adică mămăligă pripită făcută din mălai stricat. Dar nici pe departe nu este așa.
Ar mai fi vrut Gheorghe să-i spună că nu toți oamenii, care-i zic Cleașcă, sunt răi. Ce, toți cei din sat sunt răi? Mai sunt printre ei și oameni buni. Și bine a făcut că nu i-a spus. Bine a făcut că nu l-a întrebat nici unde-i este nevasta și cei câțiva puradei. Nu-i plăcea țiganului să fie întrebat de ei. Niciodată, vara nu puteau fi văzuți prin sat. Erau plecați prin alte sate și chiar orașe la cerșit. Veneau toamna încărcați cu de-ale gurii: mălai, boabe de porumb, de grâu, de orz, de ovăz, slănină râncedă, de…ca-n traista săracului, în care se găsesc de toate. Veneau și cu fel de fel de haine, de multe ori rupte, dar care, încă, se puteau folosi. De când a început să câștige destul de bine, Cleașcă ar fi vrut să-și țină și peste vară familia acasă, pe cel mai mare, care era cam de vârsta lui Gheorghe l-ar fi învățat să bată cu ciocanul pentru a-l ajuta și, apoi, când va îmbătrâni, să-i lase lui fierăria. Dar Dijana, nevastă-sa, în ruptul capului nu putea fi ținută acasă după ce dădea colțul ierbii. Își lua puradeii și se întorcea la începutul toamnei.
- Și zâci că-ți place-n fierărie, măi copile?
- Îhî!
- Dacă-i așa, ia ține ciocanul ăsta și dă și tu.
Bucata de fier înroșită-n foc era ținută cu mâna stângă de Cleașcă, în timp ce cu ciocanul din dreapta o lovea. După fiecare lovitură țiganul icnea. Foarte repede Gheorghe și-a dat seama că, după fiecare icnitură, trebuie să dea și el. Și a început să dea încă de la început cu foarte mare precizie. Nici nu și-a dat seama când bucata de fier s-a întins devenind o fâșie. I-a plăcut și a stat aproape un ceas. Din mai multe fâșii, țiganul a făcut una lungă care avea să devină raful unei roți de car. Nu și-a dat seama că, între timp, ploaia s-a oprit și că în ușă era cineva care-i privea. Când a întors capul, și-a dat seama că era tatăl său. La început a avut un sentiment de mândrie că i-a fost văzută îndemânarea cu care lovea fierul de pe nicovală. Dar privirea acestuia nu prevestea nimic bun. S-a apropiat și i-a cârpit două palme . Urechea stângă a început să-i țiuie așa de tare ,încât nici n-a auzit vorbele ce-i erau adresate: Fire-i al dracului de nenorocit! I-auzi să mă facă de rușine-n sat că l-am băgat servitor la țigan. Marș acasă! Nu vorbele, ci piciorul primit în fund l-au pus pe fugă. Ce i-o fi spus, ce nu, tătâne-su țiganului n-a putut afla. Dar și-a putut da seama, deoarece, de câte ori trece pe lângă fierărie, Cleașcă întorcea capul făcându-se că nu-l vede.
Au mai trecut vreo câțiva ani. De la capre Gheorghe a trecut la arat, la coasă, la tăiatul și adusul lemnelor din pădure și la ce-l mai punea ăl bătrân. Nu-i era grea munca, dar îi era greu că era pus la muncă. De câte ori mai făcea câte ceva de capul lui, chiar dacă făcea bine, era certat că de ce n-a întrebat cum să facă. Îi încolți gândul plecării de acasă într-o zi, după ce tatăl l-a certat de față cu mai mulți vecini, ba era cât pe ci să primească și o palmă, noroc că s-a aplecat la timp. Și pentru ce? Pentru că s-a răsturnat carul cu fân. Și n-a fost vina lui sau a fratelui mai mic, Alexandru, care l-a ajutat la încărcat. Vina era a lui, a celui bătrân, pentru că nu i-a dat voie să ia prăjina cea nouă. Sigur că cea veche, fiind subțire, și, pe deasupra, crăpată, s-a rupt, iar fânul s-a lăsat pe o parte, a răsturnat carul, împrăștiindu-se pe drum. În seara aceea i-a scris, la lumina unui muc de lumânare lui Nenea Nae să facă ce-o ști și să-i găsească și lui un loc pe acolo, prin Ardeal, că nu mai poate sta acasă. A reușit, prin darul la scris ce-l avea, să-și înduioșeze fratele.
Nae a primit scrisoarea tocmai când se pregătea să participe, alături de alți învățători de prin împrejurimi, la Centenarul Școlii primare de stat din Rășinari. La această aniversare, printre altele a aflat și de Fabrica de căruțe din această localitate. Da, era o adevărată fabrică. Și lucrul acesta reieșea dintr-o expunere a directorului școlii, învățătorul Bucur Sasu. Spunea Bucur Sasu că atelierul, care astăzi s-a transformat în fabrică, a luat ființă înainte de Fabrica de trăsuri și caroserii a lui Carol Wendell și a lui Datky și fiii, că săteanul Maniu Lungu a reușit să cumpere pentru atelier cele mai noi utilaje, precum fierăstraie-panglică, mașini de oblit, de scobit, de găurit bucele la început mânate de forța hidraulică și, apoi, de cea a aburului, că urmașii lui au utilat fabrica cu motoare electrice. I s-a părut interesant și faptul că produsele fabricii se vindeau la târgurile din Ardeal, dar și la cele din Muntenia și Oltenia, ba chiar și în Grecia. Dar ceea ce i-a atras atenția în mod deosebit, gândindu-se la scrisoarea lui Gheorghe, a fost faptul că fabrica angaja și astăzi, când plana peste Europa primejdia războiului, ucenici și muncitori. De ce n-ar veni și fratele său mai mic să învețe o meserie aici. S-a dus și a vorbit cu Ioan Lungu, fiul lui Maniu, care conducea fabrica. Să vină tânărul, să vadă atelierele fabricii și se poate angaja pentru a învăța meserie unde-i va plăcea. Ba, dacă este inteligent și are scriere frumoasă, poate deveni și funcționar. Nu i se cere acte de studii, ci numai o probă din care să reiasă că se pricepe.
A venit după câteva săptămâni Gheorghe. Au mers împreună și au vizitat fabrica însoțiți de patronul Ioan Lungu. Lui Gheorghe nu i-a plăcut nici în hala mașinilor de rindeluit, nici în cea de polizat, geluit, găurit și frezat nici în cea de montaj, ba, spre surprinderea patronului și a lui Nae, nici la birou, unde era un post liber și patronul l-ar fi primit pentru că i-a văzut scrisul. Lui i-a plăcut în fierărie.
- Dar, măi băiete, gândește-te că ești destul de pirpiriu și aici se lucrează cu ciocane mari, chiar cu baroase.
- Știu să dau cu ciocanul. Puteți să mă încercați acolo unde lucrează dumnealui.
S-au apropiat de un fierar tuciuriu, care tocmai a scos din cuptor un fier înroșit și a început să-l bată cu ciocanul. Ioan Lungu i-a șoptit ceva la ureche și în curând Gheorghe dădea și el cu precizie în aceeași bucată de fier, după fiecare icnitură a tuciuriului.
La început Nae n-a fost prea încântat de meseria aleasă de fratele său. Dar, chiar înainte de a fi concentrat și trimis pe front, a aflat că Gheorghe a fost chemat, prin ordin, să lucreze la Arsenalul Armatei. Deci nu va fi concentrat și trimis pe câmpurile de luptă. A putut deci să se însoare liniștit și iată că acum, după un an își botează primul copil, tot un Gheorghe.
-


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!