poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2672 .



Poezia ca o cale
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Magda_Cârneci ]

2009-12-30  |     |  Înscris în bibliotecă de Carmen Sorescu



Mi-a trebuit ceva vreme să realizez că pentru mine poezia, mai mult de a fi o vocație, o profesie, o misiune, ori o credință – e în primul rând o Cale. Că ea duce undeva sau ar trebui să ducă undeva. Doar poate treptat, și de multe ori retrospectiv, am observat/ înțeles că frecventarea într-un anume fel a cuvintelor poate să producă în tine o modificare discretă, o modificare din ce în ce mai profundă și în cele din urmă o transformare, destul de neașteptată, destul de radicală.
E ca și cum dacă iei în serios cuvintele, dacă le trăiești pe fiecare în parte, cu oceanul de profunzime din spate, și mai ales dacă le aplici la tine însuți, cu toată naivitatea, cu toată sinceritatea, cu tot dorul, se întâmplă finalmente ceva. Ceva destul de miraculos. Căci vibrația (ontologică sau emoțională sau spiritală) încapsulată în cuvinte deschid lent, treptat, anumite canale necunoscute, misterioase din tine, cu care intră în rezonanță și pe care le trezește dintr-un lung somn, dintr-o îndelungată așteptare, le activează spectaculos. Și brusc începi să ai acces la senzații mai ample, mai intense decât de obicei. Impresiile lumii sunt mai colorate, mai saturate, mai puternice și tot felul de corespodențe neașteptate se stabilesc între ele. Sesizezi uluitoare coincidențe între gând și realitatea exterioară, sinergii nebănuite încep să se pună în mișcare în jurul tău între diferitele planuri ale existenței și, din când în când, ai acces la fulgurante stări dezmărginite, la simțuri universale, când ești una cu planeta întreagă și aceasta este vie, e vie, și-ți transmite tăcut dragostea ei învăluitoare. Apoi, treptat, lucrurile lumii, ambițiile, vanitățile, prioritățile încep să se ierahizeze diferit. Începi să înțelegi că important nu este ceea ce ne acaparează zilnic, ceea ce ne hipnotizează de obicei, ceea ce ne mănâncă puținul timp pe care îl avem la dispoziție în viața aceasta. Important este să percepi altfel lumea, să-ți dai seama că lumea este o stranie înjghebare, o uriașă butaforie, un fel de platou de filmare a unui joc cosmic uluitor, în care rolul nostru s-ar putea să fie altul decât cel pe care ni-l atribuim, ni-l închipuim. Rolul nostru s-ar putea să fie – și poate e în esență - acela de martori la acest dans apocaliptic-auroral, la acest extraordinar spectacol dramattic-tragic-comic-îmbătător în care suntem și actori, dar și spectatori deopotrivă, suntem cauză și efect, suntem momeala, dar suntem și miza, suntem nimic și sutem totul, suntem bieți cobai, dar suntem și zei în potență.
Frecventarea poetică a cuvintelor sau frecventarea cuvintelor poetice este o cale, e punere pe cale, poate mai mult decât Calea însăși. Care începe probabil de la ea încolo și este foarte lungă și duce mult mai departe. Dar e o punere pe cale la îndemână, agreabilă, blândă, potrivită poate pentru omul contemporan, copleșit de civilizație, extirpat de transcendență. Poezia este un fel de tehnică transcedentală bâlbâită, deformată, coruptă, pe măsura vremurilor dez-fermecate, dez-încântate pe care le trăim, și în care ea păstrează vie, chiar dacă numai pâlpâitor, flacăra miraculosului.

O hrană subtilă fără de care omul interior din noi ar muri.

Căci omul nu este încă desăvârșit, terminat. Omul veritabil, adevărat, e încă pe cale de survenire în omul actual, îndârjit homo faber, din când în când și homo poieticus, aflat pe cale de îndelungată și chinuitoare transformare în homo pertinens, homo sapiens, poate. Iar pentru acel homo sui transcendentalis, poezia este un combustibil la îndemână, necesar, deși nu suficient. Ea doar te pune pe cale, eventual.
Nu aș fi vrut să apuc calea asta și poate că nici nu fusesem destinată pentru ea. Născută însă în familia unui poet, am avut acces la entuziasmul, energia fină, superioară, pe care trăirea o degajă în jur. Dotată pentru mai multe lucruri, am încercat s-o evit, ca să nu repet parcursul tatălui meu. Mi-am luat o vreme și un alt nume, din spirit de diferențiere juvenilă și din frondă. Dar ea, poezia, a fost mai tare ca mine, căci m-a târât cumva pe calea ei prin accesul pe care mi l-a dat de timpuriu către altfel de percepție și de înțelegere a parcursului existenței în lume. De aceea am trăit poezia ca pe o luptă, o încleștare, ca pe o înaintare pe un drum cu obstacole, cu noduri gordiene de tăiat, cu întrebări ale sfinxului de rezolvat, cu „munci ale lui Hercule” de depășit. Volumele mele nu sunt multe și nu seamănă prea tare unul cu altul, deși probabil că același suflu și aceleași obsesii le structurează în profunzime. Dar nu am putut să produc mai multe, nici nu am putut să mă repet, pentru că fiecare volum a fost rezultatul restrâns, zgura unei combustii destul de acerbe, urma scripturală succintă a unei etape încheiate, a unei răni depășite, a unei „lupte cu îngerul” lăsate cumva, astfel, în spate. Pe acest drum poetic accidentat cred că nu mai am multe etape de parcurs, poate una sau două. După care probabil că un altfel de drum trebuie să urmeze.
O altă cale, dacă vreau ca existența să însemne cu adevărat evoluție spre mai-mult-decât-mine, înaintarea în necunoscut, în miraculos, și nu închidere într-o formulă existențială ori profesională confortabilă, protectoare, dar inevital bornată de moarte.


Căci poezia veritabilă ar trebui să deschidă către mai-mult-decât-poezie, dacă e să-și păstreze natura ei originară de punere în rezonanță a lumii infinite din noi cu lumea infinită din afară și din univers. Natura ei ontologică de deschizătoare de drum către mai-mult-decât-realitate în realitate.

Magda Cârneci
„Haosmos și alte poeme” , Editura Paralela 45, 2004.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!