poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2987 .



Casa de cărămidă
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [tincuta ]

2009-11-19  |     | 




La 20 de ani trebuia să mă mărit cu o casă de cărămidă. Casa era solidă, avea încăperi luminoase, soarele intra ca la el acasă, prin spațiile lăsate pentru geamuri. Aveam mână liberă să îmi pun visele prin colțuri, să le desprăfuiesc din când în când, în nenumăratele camere de cărămidă roșie, să îmi plimb inocența pe aleea pietruită, până la poarta de fier, atât de forjat, că-ți dădeau lacrimile.
Pe lângă alee, puteam planta tufe de bujori roz și albi, care aveau cea mai frumoasă și mai înnebunitoare aromă din lume. Puteau fi și câteva fire de regina-nopții. La asta urma să mă gândesc mai târziu.
Casa de cărămidă era foarte liniștită. Adică putea fi un partener de încredere. Respira prin zidurile groase numai spre seară, nu râdea niciodată de nimic, nu-și propusese nicicum să-și îmbunătățească aspectul.
Când vorbea, monosilabic, pentru că altfel i-ar fi fost greu cu toate cărămizile din ea să spună propoziții prea lungi, aveam senzația că centrul seismic al lumii e chiar acolo, sub picioarele mele.
Dar asta se întâmpla rar, doar în diminețile când tinerețea mea prea zgomotoasă coșcovea câte o bucățică din zid, să descopere ce culoare are pe dinăuntru.
Aveam la brâu 99 de chei pentru cele 99 de camere. Dar casa nu și-a deschis ultima ușă pentru mine niciodată. Camera aceea nu avea cheie. Trebuia să rămână încuiată pentru totdeauna, iar eu nu aveam voie să întreb vreodată despre ea.
După ce-au înflorit primii bujori, am rupt o floare și am atins ușa misterioasă. Camera în care nu trebuia să intru mi s-a deschis nedumerită. Aici, o inimă singură bătea mai repede când eu râdeam bucuroasă. Casa aceea avea totuși o inimă care își purta tic-tac-ul repezit pe la ferestre.
M-am înfășurat ca un cocon într-o rază subțire ca un foșnet de frunză și am părăsit încăperile, aleea cu bujori înfloriți și poarta de fier forjat. Am intrat într-o lume în care fetele de 20 de ani se măritau cu Feți-Frumoși și trăiau fericiți până la adânci bătrâneți.
În urma mea, casa transpira prin toate cărămizile sale roșii, încercând să mă transforme într-o fată din cărămidă.


.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!