poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1263 .



Frizerul Niculae
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mihaylo ]

2009-08-26  |     | 






M-a trezit clopotul mare, din turla bisericii, ce a răsunat ca o binecuvîntare peste sat, aducând aminte bunilor creștini, că e duminică și a sosit timpul să meargă la biserică. Mai bine spus bunelor creștine, deoarece toți purtătorii de clop și nădragi din satul nostru, sunt atât de evlavioși și temători de Dumnezeu, încât pornesc cu vreo două ore înainte de a fi chemați de sfântul clopot, ca să aibă timp să intre pe la cârciumă pentru împărtășania de duminica dimineață. Așa e datina, lăsată din moși-strămoși, ca o lege nescrisă pe care nu a reușit nici un popă s-o schimbe, deoarece creștinii din satul nostru sunt mari păstrători de tradiție. Iar după împărtășania de la cârciumă, se duc toți frumușel la biserică, unde cuminți clatină din cap, precum gâscanii, în semn că sunt de acord cu spusele părintelui, că e mare păcat, păcat de neiertat, să duci paharul dracului la gură tocmai în sfânta zi de duminică și încă înainte de sfânta slujbă.
Aș mai fi vrut să lenevesc în pat, dar deodată mi-am adus aminte că astăzi e ziua mea de naștere. Acest gând mi-a trecut prin cap ca un fulger, lăsându-mă paralizat de spaimă.
Această zi îmi stă-n suflet ca un ghimpe de peste cinci ani, de când o țigăncușă cu părul de culoarea nopți hoților de cai și cu ochi de foc de puteai zări talpa iadului în ei, mi-a ghicit că în ziua în care voi împlini patruzeci de ani voi muri de o moarte năprasnică „subit – cum ziceți voi mai pe domnește.” Mi-a explicat țigăncușa, nu cumva, Doamne ferește să nu pricep de ce moarte voi muri.
La început am râs de spusele „pirandei”, dar cu cât mă apropiam mai mult de ziua cu pricina, neliniștea din suflet îmi creștea precum cotele apelor, după trei luni de ploaie, nopțile mi-au devenit albe, iar zilele verzi, din cauza sticlei de culoare verde, de la geamurile barului „Paradis”, unde-mi petreceam ultimele zile din viață.
Așa am hotărât ca ultimele zile de pe această lume să le petrec în „Paradis”, căci pe lumea cealaltă… cine știe?... Mai ales că eu am fost, un foarte înflăcărat păstrător al tradiției mai sus amintite (cea cu duminica dimineață, înainte de slujbă).
Dar ziua morții mele, am hotărât s-o sărbătoresc la țară, în satul meu natal, ascuns după pragul casei părintești, unde nici moartea nu se pare, ceva neobișnuit.
Vroiam să mor singur și în liniște, auzisem eu, că așa mor măgarii și mi-am spus că dacă tot am trăit așa… hai să și mor la fel.
Așa că m-am întins la loc, am încrucișat cuminte mâinile pe piept, și așteptam să vină „doamna cu coasa” după mine, întru-n fel bucurându-mă că în sfârșit cineva, de sex opus, mă va vizita și pe mine. Dar se pare că pe „doamnă” o durea în cot, că eu așteptam, cu mare nerăbdare să rostesc cuvintele: „Vai, ce mare poet piere!”.
Am stat eu așa până la prânz, dar ea nu se îndura să vină. Plictisit de atâta așteptare am încercat să citesc din poeziile lui Pablo Romaniuc, să-mi înveselesc sufletul, dar nu am înțeles mare lucru așa că am renunțat la poezia lui Pablo, care să fiu sincer mi-a întristat un pic sufletul, căci mi-am adus aminte că am dat doua sute de mii de lei pe volumul de poezii, și am hotărât să mă duc până la birt.
"O fi ce-o fi, las să mă mai caute și ea moartea, căci eu am așteptat-o destul!" Mi-am zis ieșind din casă, uitându-mă în toate părțile, ca nu cumva să mă ia pe nepregătite și să n-am timp să rostesc celebrele cuvinte al împăratului Nero.
Așa învârtindu-mă n toate părțile ca Titi-Robi, cu chiu cu vai am ajuns la cârciumă, care, spre marea mea mirare era, goală-goluță, exact cum aș fi vrut s-o văd, eu pe cârciumăriță (o fată blondă, mică, noadă, /o faci grămadă /și o bagi sub tine etc. etc. etc.)
Fata citea, după tejghea, un roman siropos (probabil), după chipurile de pe copertă (sigur) de Daniele Estelle. Atunci l-am zărit într-un colț cu halba băută (nu vreau să mai folosesc cuvântul „goală”, totuși măcar în ziua morții mele să fiu serios, ce dracu?...) pe Niculae , frizerul satului. Stătea dus pe gânduri și trăgea dintr-o penală răsucită din pagina revistei „Aspirina săracului”, pe care a șutit-o din closetul cârciumii (să-l mai aud eu pe careva spunând că revista lui Dinescu nu-i bună la nimic, că dă de dracu cu mine!).
- Fiți amabilă, aș dori două halbe de bere! Am spus eu (cu vocea-mi lină), de a sărit fata, ca arsă de pe scaun, scăpând din mână cartea, holbânduse la mine ca o juncană virgină la medicul veterinar.
- Vă rog să mă iertați, nu am observat când ați intrat! Se scuză cititocărciumăreasa.
- Nu face nimic! Am liniștit-o eu. Aș dori două halbe de bere!
- Luați loc vă servesc eu la masă! Spuse amabil fata, iar eu m-am îndreptat spre masa lui Niculae frizerul.
- Bună ziua! Îmi permiteți să-vă cinstesc cu o halbă de bere?
- Mănânci calule ovăz? …Ha – ha - ha… - s-a pus pe râs bătrânul.
- Nu e lume la cârciumă, cu toate că-i duminică. Am început eu conversația, mirat, căci în alte dăți nu avei loc să intri, darmite să stai la masă.
- Păi azi e înmormântare în sat, nu toată lumea e proastă ca noi doi să bem la cârciumă, pe bani.
- Cine a murit? L-am întrebat pe bătrân.
- Petrea Chiorul! Cu adânc amar în suflet rosti bătrânul.
- V-a fost prieten apropiat, văd că vă pare foarte rău pentru el. L-am compătimit sincer pe bătrân.
- Da de unde?... Așa prieteni !... L-am tuns pe datorie. „Numai până la pensie, Niculae!” Se ruga de mine ca un copil, eu l-am crezut om serios, l-am tuns… iar el… uite ce-mi face!... Dracu să-l ia... de parcă n-a putut muri și netuns. A scuipat furios bătrânul.
Mi-sa făcut milă de bătrân, am vrut să-l liniștesc oarecum, cu toate că nu-mi prea plăcea de el, la fel ca tuturor băieților din sat, pentru că ne „belea” până la piele cu mașina s-a de tuns, pe care a adus-o de pe front, și care mai mult ne smulgea părul decât ni-l tundea.
- Haideți să bem nea Niculae, lăsați se mai întâmplă să moară oamenii, nereușind să-și achite toate datoriile! Încercam eu, să-l liniștesc pe bătrân.
- Dacă ar fi numai el, aș tăcea dracului din gură, dar ascultă aici: săptămâna trecută, vine la mine Mihai Surdul și începe exact ca acesta, „Numai până la pensie, Niculae!”. Eu îl tund ca om, iar el a doua zi o tulește pe lumea cealaltă. Înaintea lui, a venit Ilie Bălbăitul „Tunde-mă Niculae, cum primesc pensia, îți dau banii!”, eu îl tund ca om, a doua zi pentru cine crezi că trag clopotele?... Pentru el, luar-ar dracu’ sa-l ia și pe toți ceilalți, căci așa a venit la mine și Ion Șchiopul și Vasile Mutul și Ștefan Hârleț și Gheorghe Ciocan și Dănilă Nicovală, de parcă s-au vorovit între ei, eu îi tund ca om, iar ei a doua zi o tulesc pe lumea cealaltă, la dracu-n praznic! Și-a vărsat năduful bietul Niculae.
„Acesta ar fi bun să-mi tundă dușmanii, ba chiar și pe unii din prietenii mei.” M-am gândit eu distrat, începând să întocmesc, în gând, o listă lungă cu aceia pe care i-aș trimite să se tundă la nea Niculae. Iar după ce lista a fost gata, i-am mai propus bătrânului încă un rând.
- Ai suflet bun băiete… dar mie nu-mi place să beau de la nimeni pe gratis. Ce ar fi să te tund?... I-a uită-te ce perciuni mari ai de parcă ai fi rabin. Te tund și pe urmă mai bem un rând! Mi-a tras cu ochiul bătrânul, aplecându-se sub masă, unde ținea într-o pungă instrumentele de tuns.
- Ce v-a apucat nea Niculae? Ia uite ce-i trece prin cap! Am strigat eu speriat și din doua salturi am ajuns în stradă. Ia te uită la bătrân... eu îi dau de băut, iar el vrea să mă tundă, ce o fi având cu mine? Bolboroseam eu, fugind speriat câtre casă.
În ziua aceia nu am mai ieșit din casă, dar nici moartea n-a venit după mine, se pare că pragul casei părintești te poate ocroti până și de moarte.







.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!