poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1524 .



tricotaj de amintiri - 23 -
proză [ ]
ale tinereții valuri -2-

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jana_camelia2006 ]

2009-06-21  |     | 



-Găbițaaa! Găbița, hai te rog trezește-te!
-Bine Luminițo că nici de Paști nu mă lași să dorm mai mult și eu ca tot omul. Ce s-a întâmplat? Ce-i cu tine? De ce nu dormi? Zise fata refuzând a deschide ochii.
-Vi cu mine la Arad? Mergem și noi pe la ai mei, mâncăm ceva bunuț, îți arat orașul și diseară venim înapoi. Ce zici?
-Ce să zic? Cât costă trenul, că ști cum stau cu banii ...
-30 lei dus-întors.
-Dar cum de ți-a venit să mergi acum la Arad? Parcă ziceai că nu te prea înțelegi cu ai tăi?
-Lasă Găbițo că din două rele, aleg răul mai mic. Zi-mi vi cu mine sau nu?
-Da’ facem schimb de haine? Îmi dai mie bluza aia cu mâneci largi? Numai azi, că vreau să mă-nțolesc și eu așa mai mișto de Paști.
-Facem! Dacă și tu îmi dai rochia ta aia cu bulinuțe albastre.
-Nu ți-e prea scurtă?
-Te mai uiți acum la detalii? Zise Luminița și amândouă izbucniră în râs.
- Băăă! Voi dacă n-aveți somn, ieșiți dracului pe coridor, și hliziți-vă până nu mai puteți! Se auzi vocea morocănoasă a Marianei, fata care ocupa ultimul pat din cameră.
-Șșșșt... că deranjăm prințesa și o s-o vedem cu cearcăne. Ce? Vrei să n-o mai placă prințul tablagiu?
- Hai du-te repede la duș, să nu pierdem trenul, o îndemnă Luminița, pe prietena ei.
- Mă duc, mă duc, dar, hai spune-mi acum pe bune, ce te-a determinat ca așa tam-nisam să vrei să pleci?
-Hai că-ți spun! Am cunoscut aseară un tip. Mi-am dat întâlnire cu el, dar ceva îmi spune să renunț.
-Păi nu te duce la întâlnire! E foarte simplu.
-Dar aici trebuie să mă caute. Nu mi-am dat întâlnire într-un loc anume. Înțelegi?
-Bine, bine, hai că într-o jumătate de oră sunt gata! La cât e trenul ști ?
-La 8 și 30 fix.
-La cââât? Acum cât e ceasul?
-6 jumate.
-Nici nu intră în discuție. La ce oră ar mai fi alt tren? Că e prea dimineață!
-Pe la 12. Da’ zău așa Găbiță, ai acceptat și acum faci mofturi?
- Nu fac mofturi Luminițo, dar eu așa dimineața nu mă scol din pat. Tocmai azi! Dacă vrei să te însoțesc, mergem cu ăla de 12. Avem timp să și mâncăm câte ceva, înainte de plecare trecem pe la ai tăi, stăm și noi acolo vreo oră, pe urmă dăm o tură prin oraș. Dacă vrei așa bine, dacă nu, nu!
-Dar plecăm de acasă pe la 11?
-S-a făcut.
„Ce ție și cu viața asta! Poți să te ascunzi și în gaură de șarpe, când așa e scris, trebuie neapărat să se întâmple”. Medită femeia privind rece în într-un ungher al camerei unde, șirul evenimentelor se proiectau unul după altul.
Așa cum au plănuit cele două fete, au plecat pe la 10 jumate. Așa a fost să fie. În graba plecării, Luminița și-a uitat buletinul acasă. Și cum știa că nu e bine să meargă la drum lung fără acest document, a făcut cale-ntoarsă după ce străbătuse deja una din străzi. La întoarcere, ghinionul începuse să-și facă jocul. Chiar în poarta căminului, tânărul îmbrăcat elegant dar cu o ținută destul de demodată, o aștepta. Mimând o oarecare stare de bucurie, Luminița îi spuse:
-Ce bine îmi pare că te văd! Că nu aveam cum să te anunț. Ști, planurile mele pentru ziua de azi s-au cam schimbat. Tocmai a trecut unchiul meu pe aici și m-a anunțat, că mama dorește să-mi vorbească. Cine știe ce s-o fi întâmplat. Deși n-au trecut nici două săptămâni de când am fost acolo, cine știe... poate în ultimul moment... ceva neprevăzut... ceva ce nu suferă amânare... trebuie să ajungă la urechile mele. Ce să fac? Să stau impasibilă aici în oraș, plimbându-mă cu tine ca și când nu aș ști nimic? Nu pot face asta! Minți fata cu dezinvoltura omului care crede în ceea ce spune. Și ca să mai îndulcească un pic nota, fiind convinsă că va beneficia de un refuz politicos, îl invită cu o jumătate de gură:
-Dar dacă n-ai ce face, poți veni și tu cu noi.Mie mi-e tot una. Mă mai însoțelște o prietenă așa că...
-Bine, vin!
La auzul acestui accept ,Luminița se simți pocnită în moalele capului. Nu-i făcea plăcere când lucrurile aveau tendința de evoluție altfel decât le programa ea.
Au plecat toți trei în Arad. Ajungând acasă așa pe neanunțate, Luminița a avut surpriza să constate că nu era nimeni acasă. Lucica împreună cu familia ei plecase din localitate.
- Habar n-am ce s-a întâmplat! Se pare că părinții mei sunt acum în drum spre Timișoara, minți din nou fata, ascuzându-și dezamăgirea.
Au hoinărit ei așa preț de vreo câteva ore, prin oraș, până la următorul tren după care s-au reîntors în Timișoara. În acest scurt timp, aceste câteva ore, i-au fost suficiente tânărului să-și amplifice simpatia pentru fată.
Au urmat apoi alte „întâlniri”... de fapt căutări inopinate, la cele mai diverse ore din zi, ceea ce fetei îi creea un sentiment de încătușare. Dar nu riposta, deși nu avea față de acesta nici un sentiment. Ceea ce o făcea să nu ia atitudine, era felul în care se desfășurau „întâlnirile”. Todeauna o căuta cu plasa plină spunându-i :”Uite, a pregătit sor’mea sărmăluțe... uite, sor’mea a făcut plăcintă... uite sor’mea a făcut pui pane, și n-am vrut să mănânc fără tine” S-a complăcut într-o situație falsă prietenie și rău a făcut. Pentru că timpul trecea, și tânărul începuse a-și manifesta dorința de posesiune, din ce în ce mai insistent. Motiv pentru care fata, se simțea derutată, și incapabilă a lua de una singuraă o astfel de decizie importantă pentru viitorul ei.
Astfel că, într-o bună zi, vrând să-i tempereze pornirile animalice, îi spuse următoarele:
-Ști ce? Ce-ar fi dacă am merge noi frumușel la părinții mei. Să te cunoască și ei, că nu sunt eu tocmai una din aia care... Și apoi, mie așa mi-a spus mama:”Oricât de săracă ai fi, chiar dacă ai doar o rochie pe tine, atâta timp cât ești cinstită, bărbatul tău te va respecta toată viața”. Dar ști ce? Hai să le facem mai întâi o mică farsă. Hai să le spunem că avem relații împreună de ceva timp. Vreau și eu să trăiesc momentul în care să văd ce mutră va face mama când îi voi spune că a fost doar o glumă. Ce zici vrei?
-S-a făcut! Auzi Luminița din nou acceptul nedorit. Și-ar fi dorit un refuz, și-ar fi dorit ca inițierea primei ei relații să nu se consolideze pe o minciună. Și-ar fi dorit ca tocmai el să fie acela care să-i tempereze pornirile copilărești, și să se comporte matur acționând ca atare. Dar nu a fost să fie așa.
„Păi dacă-i așa, atunci să fie într-un ceas bun!” Îi răsunară în minte cuvintele Lucicăi răzbătând peste timpuri.
„Cuuum? Doar această urare spusă, ca și o remarcă vizavi de orice banalitate? Atât valorează cinstea atât de mult lăudată? Adică nici cel mai mic reproș din partea mamei, nici cea mai mică ridicare a tonului nimic... nimic care să o facă a spune adevărul? Păi dacă-i așa... atunci fie cum o fi. Dacă pe ea n-o mai interesează, pe mine de ce m-ar interesa? Și-a spus Luminița decepționată de atitudinea Lucicăi.
Și astfel la prima oră a dimineții s-au furișat amândoi tăcuți spre gară, lăsând în urmă amprenta virginități la care fata renunțase.

- va urma -




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!