ma doare iarasi locul ala in care stii ca se aduna toate lacrimile neplanse si absenta atingerii tale. sunt plina de furie pe mine, pe tine, pe soarele asta intruziv si pe absenta cuvintelor mele.
imagini se deruleaza cu incetinitorul, in alb-negru.
ca intr-un film prost ea isi dezveleste pieptul si-i spune lui: loveste-ma, si el se intoarce pe calcaie si pleaca, nu inainte de a-i arunca privirea dispretuitoare de rigoare.
eroina cade, se tavaleste pe podea ( doar e un film prost, nu?) iar el ramane in spatele usii, asteptand primul ei hohot de plans care vine cam tarziu dupa parerea lui. asa ca pleaca putin enervat de intarzierea ei dar totusi multumit, trist si multumit.
in alb-negru si razand, mananc floricele si privesc filmul asta, si fac semne cu cotul vecinului de alaturi si el se uita la mine buimac, inca nu e statia la care trebuie sa coboare. iar eu continuu sa rad, sa mananc floricele si sa astept sfarsitul filmului.
si ma doare totusi locul ala in care s-au adunat prea multe lacrimi si intre ele prea multe cuvinte nespuse.