poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3235 .



Să te naști cu capul înainte
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Crin ]

2005-05-24  |     | 



E încă devreme. Abia au trecut de dimensiunile microscopice. E cald și plăcut peste tot în jur, și întuneric. Singura lor preocupare este să existe. Sufletele lor trimit, în mesaje chimice, dragoste unul altuia. Fiind suflete noi, nu cunosc decat iubirea. Trimit mesaje și mamei dar ea a uitat limbajul acesta, deși și ea a iubit odată așa cum o fac ei. Poate nici nu știe de existența lor, de aceea nu le răspunde niciodată. Ei iubesc și atât.

Cresc tăcut într-un pumn cald și roșu. E un leagăn de viață amorf de jur împrejurul lor. La răstimpuri își întind grațioși primordiile brațelor pe pereții uterului ca să absoarbă viața în toată binecuvântarea existenței. Se încununează cu zâmbete pe buze inexistente și se arcuiesc în segmente metamerice… împărțiri umane, anoste. Sunt două bucăți ciunte de început, atât de noi încât nu au nume. Atât de noi încât puritatea neagă orice altă stare, orice altă rațiune.

Până când unul din ei se trezește. Primul care vorbește e un călător. A fost pescar la Dunăre. A bătut apele în căutarea unui năvod prea plin, străjuit de sirene, la guri de vărsare. Năvodul, când l-a găsit, nu l-a putut ridica fiind prea plin și i l-au luat alții. Sirena a găsit-o la capătul unui braț în Deltă, tușind apă dulce. A salvat-o de la înec și a încununat-o cu fericire într-o colibă, unde stufărișul deltei era mai des. Deși ea nu era om, Domnul nu pare să îl fi condamnat, doar se năștea din nou.

Înoată prin placentă de câteva ori, stânjenit de cordonul ombilical. Undeva prin lichidul amniotic își găsește fratele încă adormit. Ca și el, e un suflet trimis înapoi. Îl cunoscuse? Probabil că nu, deși Delta era mereu călcată de unii și de alții. “Fratele meu…” se gândește. Îl contemplă o vreme găsindu-l foarte urât “de ce nu se trezește?”

- Așa-s bancherii.. Se odihnesc în viața de apoi, îi răspunde celalalt făt. Pescarul tace. Îl asteaptă pe el să continue… acum e convins c㠓s-a trezit și n-a spus nimic”

- De ce nu spui ce gândești? Îl întreabă bancherul asezându-și cordonul ombilical undeva unde se încheiau două formațiuni înca fără nume. Oricum te aud…

- Cum poți să mă auzi? întreabă pescarul surprins. Simte ca pășește în necunscut și se împiedică în reguli bizare
- Pot. Încearcă și tu. N-am spus nimic până acum pentru că te ascultam. Da, și-acum ești stupefiat. Ești o conștiință care se ghidează după regulile unei societăți umane… ori tu nu ești om, nu încă. Aici nu ne desparte nimic, nici chiar pielea, nici chiar cordoanele acestea păcătoase, ce ne imobilizează.

Pescarul realizează că tocmai i s-a deschis partea nevăzută a apelor și vede peștii. Acum ar ști unde să arunce năvodul.

- Înțelegi… spune bancherul ascultându-i gândul.
- Singurul lucru între noi e cordonul tău, aruncă pescarul năvodul după o glumă. Simte nedumerirea bancherului. Fă bine și te-ntoarce, domnule. Îmi stai pe ceva dar încă nu știu ce.

Zambesc amandoi. De-acum nu mai vorbesc, gândesc :
- De unde știai de gânduri? întreabă pescarul
- Nu știam. M-ai trezit tu cu ale tale.

Pescarul rămâne amar “deci știe tot”. “Știe că m-a surprins faptul că El m-a trimis înapoi. Știe de sirenă și de nopțile sub plapuma ei. Acolo, ca și în uterul acesta, susuram iubire, apoi ne depăman viețile unul pe degetele celuilalt ca și cum poveștile nu mai fuseseră spuse de atâtea și atâtea ori”. Coboară în vis lăsându-și fratele în urmă. “Sub plapumă, ca și aici, totul ia alte dimensiuni, sensuri, culori. Am vrut să-i pot citi gândurile atunci.”

- Da, am auzit tot, îi curmă visul bancherul, însă nu înțelege de ce e atât de îngropat în amărăciune. Îl ascultă și parcă lichidul amniotic își schimbă gustul.
- Ei.. acum de ce te-ai amărât și tu? întreabă pescarul.
- Vezi, chiar începi să simți.. spune bancherul blocând drumul gândului spre care amărăciunea pescarului l-ar fi dus.
- E foarte interesant… ești și tu aici, deși ești bancher. Tu ești vândut dracului conform tuturor prejudecăților, glumește din nou simplu pescarul. - O inimă începe să bată. – Deși nu a fost intenția ei, pescarul simte că întrebarea îi tulbură fratele. Bancherul de poticnește în sine, vinovat :

- Am fost grațiat, gândește.
- Nu înțeleg… -A doua inimă pornește–
- Un suflet m-a iubit atât de mult încât El mi-a mai dat o șansă, se surpă cu fiecare cuvânt. Apoi fătul bancherului tresare crescând. Crește atât de mult încât trupul firav nu suportă presiunile și o parte din el se refugiază în cordonul ombilical.

- De prea plin… ca năvodul, se gândește pescarul cu milă. Nu-și încheie gândul că se pomenește prea plin și el.
- Hidoși mai suntem! scapă orilipat pescarul uitându-se cum stomacul îi crește în afară, monstruos.

Fratele se întristează și se ascunde într-un colț al placentei cu tot cu gândurile lui. Pescarul îl aude depănând sfârșit o sentință: “M-a trimis înapoi să învăț toate lecțiile Lui într-o singură viață. Și m-a trimis risipit, cu sufletul nou.. dar suturat, nu sunt același nou ca și tine.” Se afundă în adâncul placentei ca să își ascundă cicatricile. Stomacul din cordonul ombilical al pescarului i-a amintit cât de hidos e el. Pe dinăuntru.

Dar Dumnezeu l-a binecuvantat cu un frate care înoată.
Pescarul ajunge în colțul lui și îi blestemă cu iubire toate lecțiile viitoare. Sufletul risipit al bancherului tremură în fața unei poveri prea grea pentru un embrion; pentru că deși era făt, iubirea lui era un embrion. Se gândește amar că… din nou, un alt suflet îl va salva pe al lui. Ca și atunci, când cu pistolul la tâmplă a căzut fără viață pe covor, iar ea l-a plâns atât de mult încât, lacrimile ei i-au curatat drumul spre Dumnezeu. Pe covorul acela ea și-a oferit sufletul pentru salvarea lui… lui-necredinciosul.

Burțile hidoase li se retrag, iar spre capete muguri încep să le dea un aspect uman.
Pescarul îi ascultă tânguirea și se întunecă. L-ar fi nimicit dacă ar fi avut mâini să îi înconjoare gâtul cu cordonul ombilical. Dacă ar fi avut pumn l-ar fi ridicat spre ceruri. L-ar aduce pe Dumnezeu aici, în placenta lor, să dea socoteală. Să îl vadă cum îl omoară cu proprii muguri de membre, cum îl sufocă, cianotic și i se înnegresc suturile sufletului, ce abia i le binecuvântase cu iubire.

Furios îl părăsește. Își găsește un alt colț al placentei în care să crească fără frate.
De afară se aude muzică. O voce îngână un cântec de dragoste. Un făt strivit, altul furios – nici unul nu simte cântecul coborând în placentă. El se încheagă în versuri, voce.. nume.

- Maria, gândesc amăndoi.

Între amărăciune și uimire bancherul se adâncește în vinovăție. Pescarul nu își părăsește nici ei colțul, și nici nu e uimit. Și-a dat seama că au iubit aceeași femeie din momentul în care, în gandul fratelui, prin ochii lui, îl văzu pe el însângerat pe un covor. Era pe un vapor în Deltă. Ea, după ce l-a plâns oferindu-și viata drept monedă pentru a lui, s-a aruncat în Dunăre. Atunci el și-a părăsit năvodul gol și a înotat până la ea ca s-o salveze.. așa cum a înotat și către bancher în placentă.

I-a trebuit o viață să îi aducă gândurile rătăcite în coliba lui de trestie, să le adune și să o sculpteze din nou femeie, din stuf. Când în sfârșit a reușit, la nașterea prematură a fiului lor, ea a murit. În ziua aceea el a uitat cum se înoată și la scurt timp s-a înecat resemnat într-un braț al Dunării, către varsare, în apă dulce.

“Și-acum, Doamne, mi-l faci frate?” urlă pescarul-făt catre Dumnezeu. Maria îl îmbrățișează în cântecul nescris al pântecului ei, iubindu-l. Bancherul ascultă din colțuri de placentă. Își bucățește sufletul dorindu-și ca Dumnezeu să nu-l fi trimis niciodată înapoi, ca Maria să nu fi venit acum, ca el să nu fi aflat niciodată puterea unui glonte într-o cabina pe un vapor, în Deltă. Și.. observă că începe să uite. Uită de el, de Maria, de Dumnezeu și lecțiile lui. Mai e un străin cu el și îi poate citi gândurile, asta i se pare foarte ciudat.

- Cine ești?
- Nu știu.. dar tu?
- Nu… nu știu. Ea cine e? întreabă amândoi arătând către o femeie care cântă un cântec de dragoste.
- Nu știu nici asta.. ce se întâmplă?
- Nu știu… Nu știu! îngână amândoi ținându-se în brațe, neștiind de ce.




Un țipăt de femeie lovește încăperea. Roind în jurul unei mese acoperite cu un cearșaf albastru, halate albe răsuflă în pasul femeii, care se tânguie sub dureri. Scâncește indescifrabil fericire sau durere. Cearșaful albastru îi descoperă pulpele pătate cu sângele unui pumn cald, tăcut, de leagăn amorf de viață… sfânt.

Femeia se numea Maria și a născut gemeni. Băieți.
Unul era nemaipomenit de frumos. A ieșit primul. Înotase spre lumină. I-a clipit medicului, apoi i-a scos limba. A plâns doar când asistenta l-a îndepartat de Maria, a cărei singură dorință era să-i adune gândurile și să-l sculpteze bărbat. Era rândul ei.
Celălalt a fost scos de medic. Era ascuns undeva într-un colț al uterului, răsucit în placentă, cu cordonul ombilical în jurul gâtului. Medicul putea să jure că nu a vrut să fie scos. Odată adus la lumină au observat că avea cicatrici pe piept iar de la cot în jos, nu avea o mână. Maria a început să plângă…


.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!