Aștepta in ploaia interminabilă,cu nemărturisita speranță că,de această dată,chiar va veni.Nu era prima oară când o aștepta fără șansa de a o vedea venind.Și,era incredințată,cunoscându-i caracterul nepăsător că,nici ultima nu va fi.De vină era doar ea,pentru că nu era in stare să se țină de promisiunea făcuta sieși că,data viitoare,o va refuza.Și o făcea,știind mai dinainte că va aștepta in van.Iar acum,după toate mustrările de conștiință care o măcinau interior,și asta pentru lipsa ei de hotărâre,mai și ploua.Plouase și cu alte,multe ocazii dar,atunci,incă nu-i recepționase lipsa de scrupule și o așteptase cu credința că nu-i va trage clapa.Până in ultima clipă o așteptase atunci,pe altă ploaie și,ca și astăzi,cu nerăbdarea unui indrăgostit,arzând să afle cât mai curând,eventualele noutăti despre existenta ei.
O zări coborând in grabă dintr-un taxi,care oprise in fața ei.Ea.Aceeași.Neschimbată.Se așteptase,dacă era să fie sinceră cu ea insăși,măcar la o schimbare greu vizibilă.
-Bună,o auzi abia șoptind,în timp ce ochii ei căutau în jos.
După acea introducere salutară,nu mai scoase nici un cuvânt,nu se mai mișcă nici un pas.Aceeași,la fel de greu de pătruns în mintea ei,în sufletul ei.Încerca să evite semnalele primite de la acea primă impresie sau,pur și simplu,încerca să evite să se enerveze încă de la început.Căci știa că avea s-o facă mai târziu.
-Bună,sora mea!exclamă cu un glas voit vesel,de circumstanță.Am înghețat,așteptându-te.Putem intra?termină cu politețea,indicând cu bărbia ușa scării blocului în care domicilia.
Primind un răspuns afirmativ din cap,o luă inainte.
Intrară în garsoniera de la etajul doi,cu pași mărunți.
-Bun venit în umila mea locuință!zise,prefăcut veselă.Mohoreala celeilalte o inhiba și pe ea.O privi așezându-se cu mișcări exagerat de lente,pe canapeaua din fața televizorului,iar pe acesta,privindu-l de parcă ar fi fost în funcțiune.Se duse la bucătărie,turnă cafea gata preparată in două cești și se așeză lângă ea.
-O.K.Te ascult.Ai vrut să ne vedem urgent,îi aminti.
Tresări,ca trezită după o lungă ședintă de hipnotizare,o privi cam fără s-o vadă și articulă molcom:
-Da,da...Nu mai suportam,știi.
-Spune-mi,ce ți-a făcut?
-Nu...Nimic.Dar e enervant.Trebuie să trag de el pentru orice lucru.
-Mută-te la mine,atunci.Nu ești obligată să stai cu el.
-Când sunt doar cu el,e altfel.
-Cum altfel?Doar el te calcă pe nervi.
-Îl înțeleg,totuși.
Se ridică brusc.Ce vroia,de fapt?Pe cineva care s-o compătimească?Și,pentru ce?Pentru că nu știa să-și pună ordine în viață.
-De fapt,ce vrei?De ce ai venit?Vocea i se transformă în săgeți usturătoare.
-Þi-am spus,deja.Se poartă oribil.Aș vrea să plec dar,nu mă lasă.
-Pur și simplu,pleacă.Nu te leagă nimic de el.Șase ani pierduți.
-Știi ce mi-a spus zilele trecute?,,Mai du-te și acasa".
O exaspera.Cum de era atât de oarbă?Ce mai putea face,din ce n-a făcut deja,pentru a o convinge să renunțe?Era atât de hotărâtă,așteptând-o în ploaie,să pună capăt definitiv.Ce se schimbase de atunci,în acel interval de o oră?Mereu când se afla în proximitatea ei,simțea că și ea devine alta.Când va avea forța de a spune ,,Nu"?
-Uite,începu,încercând să-și păstreze calmul căci,inevitabil,bănuiala de enervare de mai devreme,se adeveri.De ce nu te hotărăști?
-Și să nu mai fiu cu el,să stau singură...
-Păi,dacă te ține lângă el doar așa,de conveniență?Uite,a fost ziua ta.Ce ți-a cumpărat?
O privi uimită.
-E,ce?Tu ce crezi?Nimic.
-Și atunci?Pleacă.Vino la mine.
-Ce?Știi ce ar spune dacă ar auzi?Că mă chemi să stau cu tine,doar ca să-ți fac treabă.
-E nebun.Nu vezi?
Se ridică și o privi cu răutate.Fața i se alungi,iar ochii îi intrară în orbite.
-Ai vrea tu.Are dreptate.Eu nu am loc nicăieri.
-Îți spune asta doar ca să te țină lângă el.Chiar nu vezi?

-Lasă-mă in pace.
Aproape fugi spre ușă.Ieși fără să mai privească înapoi.
Rămase nemișcată mult timp.Ce o apucase,de crezuse că o va face să reacționeze?Să gândească?