poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5859 .



COPIII FIAREI
proză [ ]
(scrieri)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Cristian_Tudor_Popescu ]

2005-01-29  |     |  Înscris în bibliotecă de Monica G



La bordel
O stradă a bordelurilor în Istanbul e o stradă în pantă ; în stânga și în dreapta, săli sau camere OE după punga proprietarului OE cu trei pereți. Bărbații stau adunați ciotcă și se holbează râzând timid la dioramele vivante dinăuntru. Sunt bogat reprezentate toate varietățile de femelă homo erectus : albe, galbene, șocolatii, roșcate, cilindrice, bitronconice, ovalare, sferice. Unele par coborâte din Playboy, altele din vise reale. Echipamentul variază, fustă, ciorapi negri, pantofi cu toc supraînălțat, chiloți și sutien sau numai chiloți. Pantofii, cel puțin, sunt din dotare, fetele se echipează și se dezechipează ca niște sportivi la vestiar. Serile de început de toamnă în Istanbul sunt destul de răcoroase, drept urmare în mijlocul sălii se află de multe ori un godin. Postura de bază a exponatelor este aceea de așteptare, pe un scaun sau o scară în spirală care duce la camerele cu lumină roșie de la catul întâi, picior peste picior, fumând sau stând pur și simplu și privind îmbulzeala masculilor. Rar mi-a fost dat să văd priviri atât de lipsite de obiect ; poate doar yoghinii de performanță să poată realiza asemenea inexpresivitate. Din când în când, câte una se ridică și își face numărul de atragere a clientului, mișcându-se, pipăindu-se, scoțând limba și mimând extazul, la îndemână, nu în al nouălea cer, ci doar la primul etaj. Simultan, strigaciul de la intrare își întețește îmbierile, trăgând de mânecă pe cei mai avansați. De intrat nu se prea intră OE în ciuda opulenței mărfurilor occidentale, turcii sunt oameni săraci. Le vine greu să se despartă de cele 20.000 de lire, cât costă intrarea, sau nici nu le au. O soluție economicoasă este masturbarea, care se practică mai mult sau mai puțin discret, în înghesuială. Sau acționează principiul delegării competențelor : patru puști pun mână de la mână și fac suma pentru unul singur dintre ei, pe care îl bat pe umăr și îl împing înăuntru.
Acesta, deși are trac vădit, le face semne să fie liniștiți, rezolvă el, în vreme ce aleasa inimii, blonda masivă, se îndreaptă icnind de șale și se duce să-și primească jetonul pășind ca un miner ieșit din șut.
Plaja de vârste a fetelor e largă : de la 14-15 ani până la căruntețe. În fundul străzii, pe dreapta, există chiar o formație omogenă de bunicuțe în chiloți grupate în jurul godinului. Cu toate că atmosfera aduce mai degrabă a sală de procedee calde într-o unitate balneară, au destui clienți. Pe strada aceasta, altfel foarte populară, încăierările sunt excluse, două mașini ale poliției barând intrările.
Am întâlnit o fată de 16 ani din Titu care fugise de-acasă de o lună. Tatăl ei, acar de meserie, făcuse un C.A.R. de 10.000 de lei și venise să o caute. Am întâlnit și un puști, fără nici un fel de acte, ajuns aici ascuns într-un TIR. Amenința că se omoară dacă va fi trimis înapoi în țară.

Copiii morții
—Vreți să vedeți copiii țip
—Dali, răspund fără ezitare. Sunt un ziarist tânăr, curajos, curios. Peste câteva minute, praful se va alege din toate aceste calități ale mele. Intrăm în salon. O lumină anormală, parcă albăstruie. De fapt, lumina nu are nimic, impresia o creează fețele copiilor. Alb-albastre. Bătrânicioase. Ființe ciudate se agață de gratiile paturilor și te privesc cu ochi imenși, lemurieni pe fețele spectrale. Picioarele, numai piele și os, îți aduc aminte de documentele despre Auschwitz. Unii plâng, țipă. Alții zac întinși pe o parte, respirând rapid, apatici. Sub chiloții bufanți, erupții herpetice înfiorătoare, iradiind de la anus și sex. Cel mai bătrân are 3 ani și ceva. Nici unul nu articulează cuvinte. Un operator suedez fixează camera pe Angelica (nu pot cupla numele cu ființa umană, e ca atunci când se pronunță numele omenesc al unei maimuțe sau pisici), fiica unui bețiv seronegativ și a unei prostituate seropozitive, care
continuă să se culce cu străini dispuși să-i adopte fata. —Eal., spune doctorul, —a apucat să învețe câteva cuvinte, apoi sistemul nervos i-a fost atacat.
Maricica are o soră deja moartă și un frate în stare gravă, la leagănul Cernavodă. Costel a fost infectat, atât el, cât și mama, printr-o transfuzie în timpul nașterii.
—Vedeți, nu au simț spațial, uitați-vă cum bâjbâie după jucărie, hai, râzi, mamă, râzi. Costel nu râde, privește înțelept în gol. Un pui de țigan sau mulatru, de o slăbiciune ireală, zace întins pe spate și mă privește, cu înțelegere parcă, pentru crisparea care mi se citește pe figură. Prind cu coada ochiului o altă privire. E tot a unui Costel, are capul frânt pe un umăr și ochii intens albaștri, dar complet albaștri, tulburi, amorfi, nu se mai deosebește pupila. —Toxoplasmoză, spune d-na doctor. —Retinopatiell. Alt salon, cel al tuberculoșilor prin SIDA. Și încă unul : aici sunt copii care arată aproape normal, dar pe dinăuntru sunt terci:pneumonii, ictere, maladii ale sângelui. —Domnule dragă, noi îi îngrijim cât putem OE îmi spune o soră în timp ce mă spăl cu alcool (nu pentru HIV, ci pentru alți viruși) OE măcar de s-ar găsi un vaccin, ceva, că unii-s tare frumoșilor. Multă vreme după ce ies în zgomotul străzii, nu sunt în stare să privesc chipurile mulțimii.
Ați văzut cât de maturi par toți acei drăguți copii și tineri americani cum vine vorba de ideea de competiție "—Grăsimea mă face caraghios și mă va ajuta în carierăls. —Competiția eliberează tot ce-i mai rău în minelț. —Stagiul acesta îi va folosi mult în carieră. —Veți învăța să câștigațilț etc. Trucul, uneori murdar, lovitura sub centură, sunt încă de la această vârstă acreditate printre regulile jocului. Imorală e doar înfrângerealț. Este deviza gravată
adânc în nucleul delicat al acestui univers în expansiune. Toate acestea nu fac decât să reconfirme
imaginea strălucitoare, guvernată de principiul neiertătoarei —Struggle for lifelg, reprezentarea comună despre America pe care o avem noi, românii, cei care, într-o majoritate covârșitoare, n-am traversat niciodată oceanul. De aici și teama noastră față de asprimea înmănușată în plastic a modului de viață american. Și, prin extensie imediată, a celui occidental.
Dacă zăbovești însă mai mult cu gândul, constați că lucrurile stau oarecum pe dos. La fel ca în filmele comicilor vestiți ai ecranului, în care eroii, cu palma streașină la ochi, scrutează neliniștiți peisajul în timp ce dihania stă în spatele lor și îi privește gânditoare. Instinctul posesiunii, al luptei, al acaparării, este înscris OE cel puțin în actualul stadiu biologic al speciei umane OE în gene. Comunismul nu a reușit nici pe departe OE prin desființarea proprietății private OE să-l anuleze. A reușit în schimb altceva. Să-l pervertească până la forme monstruoase. Exemplul cel mai sugestiv mi se pare cel al unui puber care, legat fiind de către părinți.
în timpul nopții pentru a se preveni exercitarea viciului, a reușit să se masturbeze ingenios, folosind sfoara până la a-și provoca o cangrenă. Lipsit de terenul de manifestare pe care-l reprezintă concurența, piața liberă, arivistul, sub comunism, invadează funcțiile de stat care-i pot aduce beneficiile cele mai mari. Ceea ce câștigă este destinat în totalitate consumului, nevoilor personale : mașină, casă, obiecte de lux, excursii în străinătate, întrucât respectivul nu are cum să investească într-o afacere banii sau influența câștigate. Când moare, un magnat occidental lasă în urmă un imperiu industrial OE al săpunului, al băuturilor răcoritoare, al calculatoarelor personale ș.c.l. ; nu mai are importanță faptul că a folosit metode uneori de-a dreptul gangsterești pentru a-l edifica.
Dispariția unui potentat roșu lasă în urmă o vilă, două, sute de cartușe de Kent, frigidere pline cu carne, saltele ticsite de bani, automobile vest, scule electronice etc. Nici o valoare nou creată. Prefer să am de-a face cu nu știu câți gangsteri, mafioți, J.R. Ewingi, decât cu acești cârcăiaci sterpi și alunecoși, rămași în nămolul de pe fundul secatei mlaștini comuniste. Până și fizic îi poți recunoaște, după portretul robot alcătuit de Berdiaev :pătrățoși, brânzoși, cu ochii spălăciți și înguste frunți seboreice...
17 sutimi de copil-viu
În 1990, s-au născut vii în România 13,6 copii la mia de locuitori. În 1989, indicele fusese 16. Pentru prima dată din 1983, natalitatea înregistrează scăderi în toate județele țării. În 1990, populația feminină din grupa 20-24 de ani a înregistrat o creștere de 69.000, urmare a intrării în această grupă a generațiilor mai numeroase născute după 1966. Cu toate acestea, numărul născuților vii de către femeile aparținând acestei categorii a scăzut, față de 1989, cu 11.356. Și ce-i cu asta "Păi, numai tât :consecința extrapolată a cifrelor de fertilitate pe grupe de vârstă înregistrate anul trecut este că, în acest
ritm, o femeie ar naște, în tot cursul vieții, numai 1,83 copii-vii, între care 0,89 fete. Pentru a asigura înlocuirea simplă a generațiilor,fiecare cuplu trebuie să dea naștere la 2 (doi) copii. De asemenea, cel puțin un nou-născut trebuie să fie fată. Lipsesc deci pentru îndeplinirea acestor condiții 17 sutimi de copil-viu și 11 de fată. Nu se mai face oare dragoste în România "Ba da, se face, în paturi, în parcuri, în trenuri, cu voluptate, cu disperare, cu nesaț, cu furie. Asta ține loc de tot ce ai vrea și n-ai ; alungă, pentru câteva minute, tot ce urăști și te năpădește. Sămânța însă este omorâtă, fie de la bun început, fie după ce s-a închegat într-o miniatură sângerândă de om. Odinioară, româncele însărcinate mureau cu copil cu tot, sondate, injectate, scobite de mâini murdare, anchetate pe patul de moarte. Acum nu mai mor decât copiii, rașchetați ca un cocoloș uscat într-o cratiță, cu genunchii la gura abia mijită și ochii închiși strâns de teamă sau sunt păstrați ca să imbunătățească apoi fluxul valutar către România. Refuzul procreării este ultima armă a individului strivit de angrenajul statal, îngrozit, scârbit, obosit de viața pe care e nevoit s-o trăiască. Fără copii, o țară se transformă într-un imens azil de bătrâni. Apoi, într-un pustiu cu schelete ; și totul mult mai ieftin, eficient și curat decât într-un bombardament atomic.
1 3 Copiii fiarei
Priviți-i în ochi
Filmul nu-l mai țin minte, dar o secvență din —Completare, cum rula pe atunci, n-am s-o uit, probabil, niciodată. Niște copii, să fi avut 8-10 ani, îmbrăcați în halate cenușiu-albăstrii, cu ciocane de lipit în mâini, încruntându-se la niște circuite imprimate, și, din off, o voce de tovarășă : —Copiii României nu-și pierd vremea cu jocuri fără rost. Ei învață de mici ce înseamnă munca și răspunderea, grija pentru cantitatea și calitatea muncii... Și acum mă cutremur când mă gândesc la chipurile înstrăinate, proptite în fața obiectivului, ale acelor bieți copii cărora li se fura copilăria, în drumul spre altarul dement al muncii în zadar, cu pivotul ei, industria constructoare de mașini...
Asta au fost copiii înainte de ™89, o masă amorfă de trupuri mititele,cărate de colo-colo ca să închipuie tablouri vivante,să cânte până la deshidratare și leșin prinosul de dragoste tovarășului și tovarășei, care, în nețărmurita lor bunătate, pupau câțiva dintre ei, dezinfectați și ținuți în prealabil în carantină. Momentul ™89 a marcat un soi de prosternare mai mult sau mai puțin buimacă a adulților în fața simbolului reprezentat de Gavroșul României sprijinind steagul cu gaură. Cum era și firesc, foarte repede exaltarea a basculat în invective : vezi-ți, dom™le, de treabă, niște derbedei, niște bagabonți...
Ce-ar trebui să dăruim copiilor acum, de 1 iunie al unui an sărac și neliniștit "Cred că nimic altceva decât ce ne-a rămas : adevărul. Să nu ne credem, pentru o zi măcar, mai deștepți decât ei și să le spunem privindu-i în ochi : ești o ființă omenească. A fost să te naști într-o lume bolnavă, într-o țară chinuită, într-un timp al mizeriei și minciunii, în care, dacă apucă să vină pe lume, copii ca și tine sunt împușcați cu sânge rece, copii ca și tine suferă de foame veșnică și dorm prin canale, copii ca și tine așteaptă să le aducă vântul de răsărit cancerul în sânge, dacă sângele nu le-a fost otrăvit chiar de mamele lor. Nimic nu e pe gratis, nimic nu e ușor, iar căile care duc spre adevăr și frumusețe nu sunt, de cele mai multe ori, nici adevărate, și nici frumoase. Și acum, după ce știi toate astea, du-te, copile, și joacă-te, cu tot sufletul și limpezimea copilăriei tale, printre florile câmpului sau printre tomberoanele din spatele blocului. Și Domnul să te aibă în pază !
1 5 Copiii fiarei
Crima ca pasiune
Din vreme în vreme, cinematograful american simte nevoia să pună cap la cap toate clișeele adunate de-a lungul unor ani, să tragă o bidinea de glamour pe deasupra și să livreze, promovând-o cu tenacitate, pelicula-album astfel obținută. Succesul este garantat, în ciuda surâsului înțelegător cu care un bătrân șobolan de Cinematecă va recunoaște în —Basic Instinctlă motivul tocit până la urzeală al polițistului cu ochii oțelii și al criminalei fascinante, făcut mai exotic prin triunghiularizarea cu o lesbiană și însoțit de accesoriile reglementare : dalta de spart gheața (scula dragă ucigașilor lui J.H. Chase sau Raymond Chandler), prietenul jovial care moare, fata onestă și iubitoare, nebăgată în seamă de prințul polițist, cheile găsite de el OE după ce a fusilat-o cu un —Magnumlo bun pentru zimbri OE în buzunarul din care credea că ea va scoate o armă. Și câte și mai câte. Aproape fiecare secvență, fiecare zâmbet sau gest pot fi anticipate până la detaliu. Și ce dacă "Originalitatea este o însușire estetică pretinsă abia de pe la Renaștere încoace.
Oarecari remușcări artisticești îl mai încearcă pe regizorul Paul Verhoeven, drept care se opintește s-o cotească prin textualisme (—Cartea s-a terminat, Nick...l,) sau distanțare ironică postmodernă OE vigurosul polițist ridiculizează atacurile psihanalizei, scena abordând, cețoase, în plan doi, portretele lui Freud, Adler, Jung et comp. Tocmai această din urmă secvență este cea care amorsează o sugestie interesantă, chiar dacă în plan mai degrabă sociologic decât estetic.
— Terminați cu prostiilelă, le spune Nick simandicoșilor psihanaliști, —sunt un om normalll. Un om care a omorât niște turiști în circumstanțe tulburi, care tocmai a împușcat-o pe femeia devotată lui și care se pune pe —fuck la nemurire cu ucigașa singurului său prieten este un om normal.
Este, afirmă pelicula lui Verhoeven, prin simpla ei existență și succesul de public, nicidecum prin valoare. În lumea în care avem plăcerea să trăim, crima poate fi un viciu, alăturat sexului, țigării, alcoolului, drogului. Un fumător pasionat este considerat bolnav psihic sau infractor "Nici una, nici alta. Și dacă se decide să înlocuiască țigările cu trupuri omenești este obligatoriu să schimbăm răspunsul "
Nick și Chaterine pot fi considerați normali pentru că trăiesc într-o lume total și profund anormală, la care se raportează. O lume care nu are alte scopuri OE nici nu se mai obosește să le voaleze OE decât satisfacerea pe orice cale a obsesiilor individului. O lume în care a face dragoste înseamnă doi inși de sexe incerte masturbându-se la un loc.
Copiii acestei lumi sterpe (—Urăsc copiii ! geme, în sfârșit sinceră, Catherine) se vor naște cu ochi albi și reci și un rictus surâzător, de cruzime și nepăsare, în colțul gurii. Prima lor grijă va fi să-și lichideze părinții, ca să vadă dacă pot scăpa nepedepsiți. Nu pot să închei decât cu amețitoarea observație a lui Erich Fromm : —Dacă milioane de oameni sunt bolnavi psihic, asta nu înseamnă că sunt mai puțin bolnavil.
1 7 Copiii fiarei
McDonald cu pruncul
Chipul fiului meu cel mic e la câțiva centimetri de chipul meu. Mă privește cu ochii lui de cristal organic, pe sub sprâncenele strânse a râs. Tatiu, spune, tatiu. Cap de înger retușat. Cap de caolin pictat cu cerneală chinezească OE dai cu el de pământ și se face țăndări. Îi pun palma în piept și îl împing ușor. Mestec cu sârg hamburgherul, chifteaua cu zgârcituri strivită pe chiflă. Râde și se apropie din nou. Îl împing. Tatiu. Când vrea să mai facă o dată pasul spre mine, îl plesnesc cu dosul palmei peste gură. Încremenește. Își pipăie buzele îndurerate. Mă privește aiurit, parcă trezit din somn, minute în șir, în tăcerea străbătută doar de șuierul vântului care cutreieră deșertul. Într-un târziu, schițează un început de pas. Mestec. Îl lovesc peste față, o dată și încă o dată. Se clatină amețit. Își ia capul în mâini. Îi tremură buzele. Ochii îi joacă în lacrimi. Simt că stă să mi se năpustească în brațe. Îl pălmuiesc iarăși, în serie. Izbucnește în hohote, convulsiv, se trântește la pământ și plânge cu toată ființa sub loviturile brutei mari și colțuroase din fața lui. Lasă-mă în pace, spune mut, nu ți-am făcut nimic, nu vreau nimic, nu fac decât să trăiesc, te deranjează câinele meu de cauciuc, cisterna din plastic, păpușa Cibi "Înghit și urlu, ridică-te, ridică-te-n paștele mamei, în paștele tatălui tău. În sfârșit, în ochi îi apare o sclipire tulbure, sprâncenele se adună și coboară, maxilarele se strâng. Scoate printre buze un mârâit subțire, hazos, dar privirea, slavă ție, Dumnezeule, mare mila ta, se limpezește, se face fixă și crudă, ca a fiarei în salt. Mă așez în genunchi. Vine și mă lovește cu pumnul în nas, cu picioarele în burtă, încearcă să-mi scoată ochii cu degetele. Dă până obosește. A izbutit să-mi crape ușor buza de jos, un firișor de sânge se lasă printre țepii negri și albi ai bărbii. Îi dau să muște din hamburgher.
Hăpăie, înghite pe nemestecate, îi place. Își trage sufletul și se uită lung la mine, cu ochii larg deschiși.
Mă mai lovește o dată peste tâmplă, cu brațul rotit țeapăn din umăr, fără putere. Tatiu. Adoarme fulgerător,ca într-un leșin.Are părul umed,de culoarea deșertului.
1 9 Copiii fiarei
Lumină înghețată peste mlaștini
Există un prag al oboselii nervoase dincolo de care pătrunzi într-un tărâm straniu, crepuscular, străbătut din când în când de luciri stinse. Granița dintre somn și veghe se șterge : noaptea te poate trezi și zgomotul unei frunze care cade, ziua ai mai tot timpul o vagă senzație de vis. Vezi oamenii și lucrurile ca printr-o ceață subțire, mișcătoare.
M-a vizitat la redacție o fostă prietenă, o intelectuală incontestabil rasată. Ce mai faci, dar tu, cum merge, așa și așa, cum ar putea fi altfel. Ea lucrează acum ca muzeograf. Ea își pregătește teza de doctorat. Ea mă privește ciudat și trece un timp destul de lung până să decodifice semnificația privirii : plictiseală. Nu înțelege cum de mă pot
preocupa probleme legate de Televiziune, guvern, partide, greve, oameni. Cred că ești ușor obsedat, îmi spune. I think you gott an obsession.
Scoate din geantă niște cărți pe care nici nu-mi amintesc că i le împrumutasem : Fromm, Texte alese, Wayne C. Booth, Retorica romanului, Todorov, Introducere în literatura fantastică.
Mulțumesc, spune. Sună ca o alunecare de sloiuri. Cântăresc fiecare volum în mână ; o secundă mă înfior : puțin, prea puțin din cele ce scrie în ele îmi răsare în minte. Ea privește stelele în cinci colțuri, înconjurate de ghirlande, secera și ciocanul basoreliefate peste tot. Se uită la ele ca la totemuri ale unui trib necunoscut. N-am încercat să calculez cât ar costa să fie înlăturate.Știi ce se întâmplă cu tine "Nu,spune-i tu. Ești în situația bărbatului aceluia din Femeia nisipurilor, ai căzut în groapă și cari nisip toată ziua cu găleata ca să cadă noaptea la loc și să-l cari a doua zi, iarăși și iarăși. Poate.
Ea pleacă. Eu mă răsucesc pe călcâie. Fără la revedere, fără te mai sun. Abia spre seară mă frâng, la mijlocul unui gest banal : pierderea sensului, a rosturilor, a scopului, mai periculoasă decât pierderea cunoștinței. Renunțarea. Phases of death, by Elisabeth Kübler-Ross : anger, denial, bargain and acceptance. Prevenitoare, blândă, insinuantă, tentația liniștii, a nemișcării absolute, minerale.
Lumina înghețată peste mlaștini. Nu știi ce se află pe fundul acestui hău catifelat. N-ai ajuns niciodată până acolo. Ca un șarpe electric te-a zguduit întotdeauna nemiloasă, câinească, încăpățânarea. Nesupunerea, neresemnarea, neacceptarea. Mai puternică decât tine, aproape inumană, îți va supraviețui.
2 1 Copiii fiarei
Despărțirea de comunism
Posed o congenitală incapacitate de a mă bucura. Mai sugestiv, fac parte dintre cei care nu se pot împiedica să imagineze viermele în adâncul corolei. Și mai sugestiv, dintre cei care, în momentul punerii pirostriilor, estimează cuantumul pensiei alimentare. O singură dată în viață, această neputință sufletească s-a spulberat ca și cum n-ar fi fost : pe 22, dimineața, în intersecția de la —Evals, când s-au văzut blindatele venind dinspre Inter, cu oamenii ciorchine pe ele. Strigătul uriaș, care a purtat în clipele acelea legea morală spre cerul de deasupra noastră, m-a luat și pe mine cu el, prin nebănuite ținuturi ale sufletului. Lumea e plină de vuietul și pulberea prăbușirii tortului de piatră supraetajat al comunismului. Redevenit scepticul tânjitor după minune, îndrăznesc să pun o întrebare : oare această prăbușire e un prilej de bucurie "Oricât ar părea de ciudat (ca să nu zic altfel OE se vor repezi oricum destui s-o facă), cred că răspunsul este și da, și nu. Mai întâi, desigur, da. Ceea ce trăiam de atâția ani încoace reprezintă cea mai fantasmagoric-crudă stâlcire la care au fost supuse vreodată relațiile între oameni. Nimic nu mai putea s-o justifice sau s-o salveze : dispariția ei este o extraordinară eliberare. Ura însă, marea cantitate de ură acumulată în timp, ocultează întrebări care trebuie puse cu calm și luciditate. Atitudinea actuală față de comunism, cel puțin la noi în țară, are ceva fals : se vorbește (când nu se strigă) despre comuniști ca despre un desant extraterestru lansat în România.
Ca și cum acești comuniști n-ar fi fost români și nu s- r fi numit Popescu, Georgescu, Stan, Ionescu.
Până la începutul anilor ™60 se putea justifica menținerea regimului comunist la noi prin presiunea sovietică. După aceea însă, țara a fost distrusă de cea mai rea parte a ei, ajunsă la putere prin intermediul comunismului. Așa s-a manifestat acțiunea acestui sistem în toate țările pe care le-a stăpânit : mai devreme sau mai târziu, a adus în frunte o mare parte din gunoiul uman al țării în cauză. S-ar putea imagina un mecanism de asanare socială : statul democratic să programeze din când în când câțiva ani de comunism, pentru a antrena la suprafață mâlul de pe fund și a-l putea apoi răzui.
Deci, comunismul duce la tot ce poate fi mai rău. Dar de unde pleacă toate acestea "Dl. Liiceanu zice că de la Marx, care trebuie incriminat pentru asta. Într-un foarte judicios articol de răspuns, dl. Valeriu Cristea coboară originile comunismului până la Platon, trecând prin Morus. Se poate îndrăzni a spune chiar mai mult :—Comunism derivă din comuniune.O comunitate de ființe unite printr-o legătură spirituală aspiră, la limită, a se transforma într-o entitate unică, într- formă superioară de existență. Comunitatea autentică tinde spre Dumnezeu. Comuniștii vor să atingă acest prag printr-o organizare mecanică și obligatorie a societății. Asta nu înseamnă că ideii de comuniune, comunismului în sensul cel mai profund al cuvântului, i se poate refuza condiția de vis înalt și etern al umanitățiilț. O spune un anticomunist convins, Nikolai Berdiaev. Tot Berdiaev este cel care elucidează, corect, cred eu, cazul Marx. În bună măsură, marxismul nu este o teorie originală : preponderența economicului e inspirată de socialiștii utopici, înlo- cuirea divinității cu omul este preluată din filosofia antropologică a lui Feuerbach (cu deosebirea, malignă, că secvența de substituție se continuă la Marx prin înlocuirea omului cu colectivitatea), dialectica de la Hegel etc. Până și cuvintele : —Cine nu muncește, nu mănâncăl, aparțin apostolului Pavel.
Marea inovație, care a conferit acestui conglomerat, altminteri destul de mohorât, forța social-politică explozivă, a fost imaginarea, cu mijloace literare remarcabile, a unei clase mesianice : —proletariatul. Lucru deloc surprinzător dacă ne gândim la memoria rasei căreia Marx i-a aparținut : —proletariatul este înzestrat cu atributele poporului ales.
Și ce altceva este —viitorul luminos al omenirii decât împărăția lui Dumnezeu pe pământ "Omul comunist, — roletarul, dizolvat în colectivitate, este bun, conștient, cinstit, devotat, altruist, emoționant chiar, în prezentarea pe care i-o face Marx (apud Benedetto Croce), dar... lipsește cu desăvârșire. Îndârjitul materialism marxist s-a dovedit, paradoxal, una dintre cele mai profund idealiste teorii din câte a cunoscut lumea.
Iată, deci, de la ce s-a plecat. Unde s-a ajuns, se știe : Stalin, Mao, Kim Ir Sen, Ceaușescu și ceilalți, nume care jalonează cea mai lugubră perioadă din istoria umană. De ce "Pentru că doctrina a trebuit, fatalmente, să fie mânuită de oameni reali și aplicată oamenilor reali. Malformațiile provocate de comunism se datorează eșecului ființei umane, aflată pe actuala treaptă evolutivă, de a se subordona unui principiu ordonator venit din sfera spiritului și nu a naturii. Nu este prima convulsie de acest fel : teocrația medievală a reprezentat un demers asemănător, căruia i- pus capăt Renașterea. Acum, comunismul este înlocuit cu democrația. Acest concept, postulând faptul că ființa umană este rapace, încă intens instinctuală și că dacă unui om sau unei grupări i se oferă cea mai mică șansă de a acapara puterea, atunci asta va face, presupune instalarea (și nu instaurarea) unui sistem flexibil și adaptabil, format din interblocări, siguranțe, redundanțe, care să împiedice acest lucru în mod quasi-automat. Prin el putem spera să ne vindecăm de boala degenerativă a totalitarismului comunist. Dar poți fi mândru când te vindeci de o boală " Mai ales în cazul poporului român, pentru care comunismul a fost doar un factor extern favorizant, care a făcut să prolifereze răul conținut OE nu ne putem feri, oricât am vrea, de constatarea că, între
țările injectate de Stalin, în România s-a crezut cel mai puțin în comunism și s-a făcut cel mai mult rău în numele lui. S-a vorbit de procesul care trebuie făcut lui Ceaușescu și comunismului : mi se pare că acestea sunt preliminarii la inevitabilul OE teribil și neplăcut lucru, știu OE proces al poporului român, al conștiinței fiecăruia din noi.
Ieșim din comunism ca dintr-o boală. Există însă teorii biopsihologice care interpretează cancerul OE cu care comunismul are multe în comun OE ca pe o tentativă nereușită a organismului de a accede la o fază evolutivă superioară. Privind evoluția umanului, nu din punct de vedere al individului, ci al masei, așa cum o face Canetti, și înțelegând istoria ca pe încercări tenace ale acestei mase umane de a se coagula într-o entitate globală care să părăsească într-un îndepărtat viitor Pământul, pentru a se transforma în acea cosmic mind, dragă lui Arthur C. Clarke, inexorabila prăbușire a comunismului ne va apărea ca o volută descendentă a unei spirale cu înfășurătoarea îndreptată spre cer. Și atunci poate coborî în noi umbra unei stranii tristeți OE cea a tatălui care descoperă că nu e decât o verigă între strămoși și strănepoți.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!