poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de același autor






Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1584 .



Păcală (12)
proză [ ]
În care Păcală mănâcă un caș

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sanis ]

2005-01-21  |     | 



Cap. 12
În care Păcală mănâcă un caș
Trecură așa vreo câteva zile. Popa îl cam ocolea pe Păcală, de câte ori îl vedea i se suia sângele la cap... Iar Păcală își vedea vesel de treabă prin gospodăria popii. Avea acum popa grijă să-i lase câte o traistă cu de-ale gurii, sau s-o trimită pe coana preoteasă la câmp cu oarece merinde. Seara venea mama soacră cu câte un blid de supă lungă la Păcală, cina cică... Păcală încă nu călcase în casa popii, dormea în pătul sub car, pe fân proaspăt și frumos mirositor. Era încă vară frumoasă, cu cerul spuzit de stele.
Dar popii îi cocea în minte cum să facă să-l lase pe argat fără nas, chiar fără cap dacă se putea. Și într-o dimineață îl chemă la el pe Păcală.
- ’Neața, Păcală!
- ’Neața, sfinția ta.
- Azi te duci la pădure. Avem noi acolo un loc ce trebuie cosit. Drum lung până acolo și o groază de iarbă. Nu vii înapoi până nu gați, dormi acolo peste noapte.
- Și animalele?
- Lasă animalele. Om vedea noi de ele, că nu suntem ologi.
- Cum poruncești, stăpâne. Numai să nu facă coana preoteasă scurtă la picior bătând drumul până la pădure...
- Pen’ce să vină la pădure? Nu vine, că-i departe.
- Și cu hrana?
- Apoi, ți-oi da hrană pe trei zile. Uite aici, o pâine mare și frumoasă, a copt-o mama soacră seara trecută, și cășuțul acesta dolofan. Caș de mai an. Să tot mănânci la ele! Să nu zici că-s calic la inimă, hehe.
- Nu ești, cum o să fi?! Inimă ca la matale... Ptiu, drace! sudui Păcală, dând după găini să nu intre în tindă.
- Așaaa... se prefăcu popa că nu aude ocara. Ia de-acilea. Numai o poruncă am la tine: să mi le aduci întregi cum ți le-am dat. Așa de frumos e cașul ăsta, galben și gras, cu soarele și funia împletită apăsate pe o parte, că n-aș vrea să se prăpădească. Și pita asta coaptă de mama soacră, uite la ea ce coajă frumoasă are, să ții pita s-o arăți și la nepoți... Ai înțeles?
- Am înțeles, stăpâne. Așa cum zici, ar fi păcat să tai așa minunăție de caș și de pită. Cum mi le dai, așa ți le-oi aduce înapoi!
- Așaaa... Nici o supărare? Că uite briciul!
- De unde supărare, stăpâne?! Spune-i cucoanei că-i aduc pita și cașul întregi înapoi, să le poată arăta și la nepoții de nu-i are...
Vârî vesel pita și cașul în traistă, alături de un ciocănel de bătut coasa, își puse la brâu toporișca și o cute și plecă fluierând vesel spre pădure, cu coasa în spinare și traista atârnată de ea.
- Păcală, să-mi asculți porunca, că îți iau gâtul de nu! strigă popa în urma lui
- Nici o grijă, stăpâne. Gâtul să mi-l iei de ți-oi prăpădi minunățiile. Marș, javră! dădu el după câinii care se luaseră după el, lătrând.
- L-am prins, coană preoteasă! începu popa să joace vesel în tindă, mișcându-și pântecele mari ca niște foale în ritm de horă. Capul i-l iau acu’, că s-a prins la înțelegere. I s-o face foame, n-o avea încotro și o mânca din caș și din pită.
- Dacă o găsi vreo cale să ne înșele, ticălosul? își arătă preoteasa îndoiala. Că-i isteț, mânca-l-ar ciorile să-l mănânce!
- N-are cum! Ce să ducă la Ana? Lemne? Al meu este! I s-o face foame numai mergând spre codru, dar-mi-te dând la coasă două zile?
Și se puse popa pe așteptat, numărând orele până s-o întoarce Păcală. Când, a treia zi mai spre seară, iată și pe argat pășind voios pe poartă în curte, cu toporul și cutea la brâu, cu coasa și sumanul în spinare, cu traista plină atârnată de gât.
- Bună seara, părinte. Jât, lighioană! dădu Păcală după un porc scăpat prin curte, care se apropiase să-l miroasă. Văd că stai... Bine stai, o răsări minteni luna.
- Așaaa... Te văd vesel, Păcală.
- Păi, sunt vesel, stăpâne. De ce-oi fi trist?! Viața-i frumoasă, în pădure nu-s oameni să mă supere...
- Așaaa... Cum o fost cașul?
- Buuun, săru-mâna pentru întrebare. Gras și gustos, se vede că ai oi bune. De mult n-am mâncat un caș așa de bun!
- Așaaa... L-ai mâncat, deci.
- Cum o să-l mănânc, stăpâne?! Doară nu mi-ai poruncit tu să-ți aduc cașul întreg acasă? Iată cașul!
Și scoase Păcală cașul mare și frumos din traistă, întreg și frumos, cum i-l dăduse popa.
- Și pita! Să-i dea Dumnezeu sănătate coanei soacre, că bună pită o făcut! Mare, frumoasă, rumenă, și buuună... Iat-acilea, s-o țineți s-o arătați și urmașilor.
- Așaaa... Văd că-s întregi... mârâi popa, dezamăgit, luând pita și cașul de la Păcală.
- Întregi, întregi, cum ai poruncit. Și eu sătul...
- Și ce ai mâncat toate zilele astea?
- Pită cu caș. Bună hrană, nimic de zis... numai că după trei zile parcă ai mai pune și altceva printre dinți, vreo slană, ceva...
- Așaaa... Da’, bre Păcală, cașul parcă-i mai greu decât ți l-am dat, iar pita-i mai ușoară... mârâi popa, cântărindu-le în palmă.
- Sigur ca da, îl aprobă Păcală, dând viguros din cap. Cașu-i mai greu, că doară îi umplut cu pământ. Iar pita-i goală pe dinăuntru, așa că-i cam ușurică...
- Cum așa? icni popa, scăpându-le din mână. Ce-ai făcut, împielițatule?!
- Păi ce era să fac, stăpâne? Cum mi-ai poruncit. Am mâncat caș cu pită pe săturate, aducându-ți-le înapoi întregi. Am tăiat cu grijă câte un dop în coaja lor și am scos tot miezul afară, de am mâncat pe săturate. Dar coaja ți-am adus-o întreagă și frumoasă înapoi, să te tot uiți cu tot neamul tău la ele... Dar ai grijă să nu le spargi!... Nu cumva te-ai supărat, părinte? Că te vad cam roșu la față...
- Nu, nuuuu... hârâi popa, ținându-se de gât. Cum o să mă supăr? Ba chiar mă bucur. Da, mă bucur, de aceea sunt așa de roșu.... Văd că mi-ai ghicit cimilitura, haram de tine, băi Păcală!
După care o zbughi pe ușă în casă, iar Păcală nu-l mai văzu mai toată săptămâna. Duminică, la sfânta slujbă, popa tot bufni și afurisi tot satul, de se întrebau sărmanii oameni ce-o fi cu el. Era popa negru-n cerul gurii și ursuz, dar parcă niciodată nu fusese așa.
Iar Păcală își vedea vesel de argăsit, fluierând voios toată ziua, de se mira tot satul.


.  | index











 
shim Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!