poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4548 .



Cu dr. Vasile Târa: după 45 de ani de istorie a limbii române
presa [ ]
Note fugare de la Lectoratul Francez, 12 martie 2009

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [angela furtuna ]

2009-03-12  |     | 



Cu Dr. Vasile Țâra: după 45 de ani de cercetare în istoria limbii române

Note fugare de la Lectoratul Francez, 12 martie 2009




Un taifas academic

La Lectoratul Francez al Universității "Ștefan cel Mare"din Suceava, am audiat pe 12 martie o conferință mai specială, susținută de prof. univ.dr Vasile Țâra, de la Universitatea de Vest din Timișoara, specialist și cercetător în probleme de fond ale istoriei limbii române. Acesta a fost însoțit de prof.univ.dr. Ioan Oprea, între care s-au pasat adesea replicile cheie ce au ținut sala în tensiunea plăcută a conferinței.



Evenimentul a avut loc în cadrul Școlii doctorale, ce își inaugurează astfel suita de conferințe pe anul 2009, cu invitați din România și din străinătate. Pe de altă parte, cu această conferință a debutat și Proiectul POSIDRU – Domeniul socio-uman, sub egida Uniunii Europene, Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, AMPOSDRU – Fondul Social European, POS DRU 2007-2013, Ministerul Educației și Cercetării, OIPOSDRU, Universitatea "Ștefan cel Mare"din Suceava. Experții acestui proiect sunt prof.univ.dr. Sanda Maria Ardeleanu, Prorectorul universității sucevene și deputat în Parlamentul României, prof.univ.dr. Ion Horia Birleanu, prof.univ.dr. Albumița Muguraș Constantinescu, prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, decanul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din cadrul universității sucevene, prof.univ.dr. Vasile Dospinescu, prof.univ.dr. Mihai Iacobescu, prof.univ.dr. Rodica Nagy, prof.univ.dr. Ioan Oprea, prof.univ.dr. Elena Brândușa Steiciuc, prof.univ.dr. Dumitru Vitcu. Managerul de proiect este prof.univ.dr. Ion Horia Birleanu. Coordonatorul proiectului este prof.univ.dr. ing. Dorel Cernomazu. Au fost prezenți doctoranzi ce lucrează la teze de istoria limbii române, dar și din varii domenii filologice, universitari, cercetători.



Un savant ce poartă haina simplității.
Vorbește despre cărți cu înflăcărare, despre cercetare cu venerație, despre munca sa cu modestie. Cum dr. Țâra a fost timp de 17 ani și director al Bibliotecii Centrale Universitare din Timișoara, plăcerea de a-l auzi și de a discuta cu domnia sa despre cărți, despre lectură, despre biblioteca modernă și despre pasiunea de a citi sau a studia a fost deplină. Nu în ultimul rând, atmosfera s-a menținut permanent la un grad de interes înalt, căci participanții la conferință lucrează îndeobște pe domeniile abordate și au fost ancorați în prezentare și discuții.

O dezamăgire: Convenția de la Bologna

Cineva a remarcat că Bucovina și Banatul sunt cele două extreme ale României, de NE și de SV, ce închipuiau cândva limitele cosmopolitului Imperiu Habsburgic, iar aceste fecunde rădăcini și-au înmulțit astăzi reprezentanții ce se implică atât în cercetarea, creația, învățământul cât și cultura românească sau în cele de varii expresii : franceză, germană, iudaică, engleză, rusă, ucraineană, musulmană, greacă, armeană, maghiară etc.
Conferențiarul s-a referit pentru început la câteva aspecte ale educației, ale vieții universitare și ale cercetării românești, ca și la viața de scriitor de expresie românească. Dr. Țâra și-a exprimat deschis dezamăgirea față de Convenția de la Bologna (prof. Țâra consideră că Bologna, cea mai veche universitate europeană, este și cea mai slabă, căci se susține numai pe criterii economice, iară nu de performanță științifică), Convenție pe care o consideră "dezastruoasă" pentru învățământul românesc, cel filologic în special, unde numărul orelor de lectură ar trebui să fie în mod cert foarte ridicat. Pregătirea de specialitate efectuată numai timp de trei ani, cu 20 de ore de studiu pe săptămână, din care nu toate dedicate lecturii și studiului individual, nu este suficientă. Lucrurile sunt cu atât mai serioase în aceste timpuri de erupție inormațională. Universitatea oferă cultura generală de specialitate, care, în sistemul Bologna, este redusă la valoarea minimală de 3 ani. Masteratul oferă o cultură de specialitate medie, doctoratul o cultură de specialitate aprofundată, urmând ca abia după aceste etape să înceapă adevărata specializare. Nu poți deveni specialist înafara domeniului de cercetare, lucru care multor cercetători le scapă. Dr. Țâra vorbește despre cele 2000 de cărți în specialitatea istoriei limbii române literare studiate de domnia sa de-a lungul a 45 de ani de evoluție continuă în acest domeniu, descriind o muncă practic continuă, zi și noapte, adesea cu ani întregi fără concedii. Descrierea acestui stil de viață corespunde unui sistem de referință și de implicare ce definește un savant autentic, de tipul celor cu care ne-a deprins Renașterea. Un cărturar neobosit. Dedicat lecturii, studiului și bibliotecii.




A doua casă: biblioteca universitară timișoreană

Vorbind despre biblioteca universitară, dr. Țâra îl urmează pe Eco. Se declară pentru creșterea performanței universitare și academice românești și prin generalizarea sistemelor de conexiuni cu bazele de date universitare și academice internaționale. Fără biblioteci, universitatea este o formă fără fond, iar cercetarea o iluzie. Aluzia la calitatea uneori slabă a bibliotecilor românești este deschisă. Teritoriul studiului și al cercetării trebuie alocat informației, care trebuie să pună stavilă imaginației, acolo unde nu o poate susține sau chiar o contrazice. Referința din Seneca reamintește publicului esențialul: "Nu te întreb câte cărți ai, ci ce cărți ai".
Dr. Țâra împărtășește experiența Bibliotecii Universitare timișorene, a cărei informatizare a fost completată din 1995 și care este frecventată de 36 000 de utilizatori, atât de suport clasic, cât și electronic. Achiziționând circa 25 000 de volume pe an, posedând două exemplare din Biblia Vulgata, biblioteca timișoreană este definită ca una complexă pentru spațiul românesc, însă rămâne totuși o fragilă construcție într-o lume bombardată informațional, unde apar, anual, 17 000 000 titluri de cărți noi.

Un om care a citit toate textele vechi românești


Uluitoare este declarația dr. Țâra: "Am citit toate textele vechi românești", începând cu anii 1966-1969, la Biblioteca Academiei din București, unde ajunsese să citească mai repede textele în chirilică decât în latină. Iașiul, după domnia sa, a făcut o ediție exemplară a Bibliei de la București, care se continuă și astăzi. Totuși, remarcă, e cam mare vânzoleala prin universitățile românești de azi (Iași, București, Timișoara etc.), unde nu mai există condiții pentru a respecta deontologia profesiei, așa cum se cerea altădată, în veacuri mai renascentiste. Sunt, așadar, multe condiții ce duc la scăderi de performanță. Își amintește, spre edificare, de modelul francez, cu care a luat cunoștință în 1966, când, în calitate de asistent al prof. Nicorescu, a fost desemnat să meargă la un curs de vară de la Dijon (abia se ridicase puțin Cortina de Fier, și se putea ieși în acei ani fără mari concesii politice), iar acolo a văzut că sistemul francez încuraja cu adevărat performanța: se intra la facultate fără examen, iar la începutul anului I erau 20 000 de înscriși, din care doar 20 terminau facultatea. Profesorii francezi erau plătiți nu în funcție de numărul de studenți, ci în funcție de numărul de ore și de contribuțiile la cercetarea fundamentală. Și studenții și cadrele universitare erau astfel stimulați să urce.






Gheorghe Ivănescu – omul deplin al istoriei lingvisticii românești

Partea de discurs aplicată subiectului de istorie a limbii române literare a fost centrată pe un semn de omagiu adus profesorului Gheorghe Ivănescu, primul cercetător român ce a pus în circulație conceptele fundamentale ale istoriei limbii române. Cum Gheorghe Ivănescu l-a cunoscut pe Noica , prof. Țâra îi aplică lingvistului mentor, prin extrapolare, aura de Omul deplin al istoriei lingvisticii românești. Își amintește de felul captivant în care este scrisă Istoria limbii române a lui Ivănescu, ce se citește, de aceea, cu sufletul la gură, ca o carte polițistă. Căci e plină de idei și de teme de cercetare noi, ce au hrănit viața universitară a sute de cercetători din ultimii 50 de ani. Cartea conține o interesantă gramatică istorică, dar și o istorie a dialectelor, o istorie a limbii române literare, o istorie a limbii artistice românești, fiind baza de discuție a filologilor, lingviștilor, dar și scriitorilor români profesioniști. O carte de căpătâi.

Despre cititul din zilele noastre. Dr. Țâra citește de pe hârtie, dar și din format electronic. El remarcă faptul că la început omul citea de pe papirus, apoi sistemul cărții Gutenberg a devenit cel de a întoarce filă după filă, în timp ce lectura de pe ecranul computerului a readus sistemul de citire de pe papirus. La cărțile digitale ce simulează cititul de pe cartea de hârtie încă nu au acces toți europenii.


Limba literară și limba artistică

Trecând repede în revistă problemele fundamentale ale limbii române literare: definirea conceptului de limbă literară; originile limbii literare; relațiile dintre limba literară propriu-zisă și limba artistică; periodizarea limbii literare; bazele dialectale ale limbii române literare. Dar și apariția și dezvoltarea normelor limbii române. Ca și apariția și dezvoltarea stilurilor limbii române.
Propune o definiție a limbii literare (cea mai uzuală): limba literară este o varietate cultivată a limbii unui popor, ce se caracterizează prin normă, unitate și o stabilitate relativă. Din aceasta, în final, se va ajunge la discuția despre limba artistică, dar nu printr-o relație biunivocă. Limba literară se prezintă ca un produs al eforturilor de selecție făcute de intelectuali (cu toate discuțiile contextual-conotative la secolul al XIX-lea versus secolul al XX-lea, cel românesc vizavi, bunăoară, de condițiile evoluției franceze, ce își cunoaște încă din secolul al XVI-lea formele culte ale limbii și literaturii).
Școala universitară timișoreană are cel puțin trei direcții de cercetare: una, e cea a prof. Ivănescu: vezi lucrarea sa Limba poetică română (cu accent nu pe figurile de stil, ci pe valoarea expresionistă a cuvântului în context poetic). A doua, e direcția Tudor Vianu, cu Cercetarea stilului și Cartea prozatorilor români și cele trei volume de Contribuții la studiul limbii române literare în secolul al XIX-lea. În fine, direcția lui Gheorghe Tohăneanu, poate unică în România, aplică o metodologie stilistică, știut fiind că autorul a fost el însuși un poet refulat și a fost astfel atras de interpretarea impresionistă a poeziei.




Cel mai teribil mijloc de comunicare: Poezia


Da. Dr. Țâra consideră, ca și mine, că Poezia este cel mai teribil mijloc de comunicare. Ne amintim cum Eugen Negrici, la rândul său, vorbind despre expresivitatea involuntară, atunci când pune în primul rând problema ca una de semantică, de comunicare individuală, de selecție în context poetic, ne conduce către ideea că arta literară (și prin urmare și limba artistică) este neunitară. Un exemplu ilustru: generaționismul literar, ca și concept la modă în România, este influențat, de fapt, de schimbarea limbajului artistic în medie o dată la zece ani. Limbajul artistic, spre deosebire de cel literar uzual, nu are stabilitate (scriitorii își iau mijloacele de comunicare din orice zonă a limbii literare), nu are norme (scriitorii respectă normele, dar adaugă mereu altele, astfel mesajul său e un altfel de comunicare decât cel de până la sine). De aceea limba artistică e mult mai compexă decât limba literară. Pe de altă parte, scriitorii aduc o contribuție imensă la dezvoltarea semanticii. Nu trebuie să uităm că prin anii 50-60, toți lingviștii români mari au scris mult despre limba scriitorilor, dar fenomenul a slăbit astăzi, când despre scriitorii români se scrie din ce în ce mai puțin. Asta merge în paralel cu scăderea tirajelor de carte, cu difuzarea proastă, cu marketarea corectă a foarte puțini autori din numărul lor total de autori de limba română. A se vedea colecția Revistei Limba Română, începând cu 1959, de către orice cercetător ce dorește să purceadă la alcătuirea unei lucrări referitoare la limba unui scriitor român.
Despre scriitorii români de astăzi nu numai că se scrie mai puțin dqar se scrie și mai puțin avizat, ceea ce aruncă adesea în derizoriu opere importante, căci instituția criticii literare a scăzut, alături de instituția analiștilor stiliști. A se vedea și Introducere în stilistica operei lterare, Ed. de Vest, 1995, semnată de Ștefan Munteanu.





Studiul limbii artistice

Pe opera literară, practic, nu se face studiul limbii literare, ci studiul limbii artistice.
Autorii români mai puțin avizați trebuie să evalueze unele particularități ale limbii române: spre deosebire de Occident, la noi, timpul de individualizare a limbii artistice și literare față de celelalte mijloace (folclor, de exemplu) e încă prea scurt.
A se vedea o nouă direcție de interpretare a limbii scriitorilor, inaugurată de profesorul Vasile Arvinte, cu lucrarea Normele literare în limba scriitorilor.
Notăm, de citit: traducerea la 1001 de nopți semnată de Haralambie Grămescu. A dat atmosfera orientală prin limbă, traducând cu subtilitate. Sau, iarăși: Voievozi fără morminte, în traducerea lui Nicolae Crișan.
Meditez la Cuvântul din cuvinte al Monicăi Lovinescu, Ed. Humanitas, 2007, roman apărut inițial în exil, când Monica Lovinescu încă visa să devină prozatoare, dar ulterior a trebuit să renunțe la acel vis, pentru că istoria nu i-a dat nicio șansă : de aceea, și-a dedicat viața și opera publicisticii și exercițiului zilnic de demnitate a românilor închiși după Cortina de Fier de dictatura stalinistă. Ce limbă artistică mânuia Monica Lovinescu încă de la acel roman scris în tinerețe și ce prozatoare de har a murit...
Și eu, cu stăruința mea, obstinată, întru deconvenționalizarea limbajului poetic, sau lucrul încă neînțeles, decât de Grigurcu, la poemul filosofic, la poezia noosferei și poezia detabuizărilor semantice. Scris nu pentru acum, ci pentru altădată. Presiunea interiorității cuvintelor, de care nu se mai ocupă lingvistica, ci stilistul. În literatura română a criză de stiliști.



Bani din literatură

Dr. Țâra a scris de tânăr, pe măsură ce avansa cu proiectele de cercetare. Își amintește cum i-au apărut primele două cărți, în 1978. A primit 48 ooo de lei. Cu care a plătit niște datorii, a făcut prima excursie, a făcut primul concediu, și acela după 14 ani de muncă neîntreruptă în cercetarea lingvistică și activitatea la catedra universitară.





Angela Furtuna

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!