Domnule Cristian Tudor Popescu,
dupã ce v-aþi dat cu pumnul în cap în prime time, v-a scãpat o prostie mare (din cap), adicã o prostie mai mare decât vã puteþi închipui - n-ar fi o tragedie, însã vorbeaþi într-o emisiune cu o audienþã foarte mare!
Altã tragedie ar fi cã, din câte ºtiu eu, sunteþi absolventul unui institut pe unde se fãceau ºi matematici. Am dreptate? Dacã am, atunci e încã o datã grav!
Vã invit sã analizaþi, înainte de-a cãlca-n a treia treaptã a crizei personale, urmãtoarele:
a) o categorie specialã de jocuri o constituie jocurile de sumã nulã;
b) matematicienii, în cazul acestor jocuri, denumite de ei “i”, spun cam aºa:
suma câºtigurilor este zero, ∑ ui ( s ) = 0 , ∈ × ∀ , adicã “pierderea” jucãtorilor reprezintã s S i, unde i = 1
c) jocul de sumã nulã, prin urmare, este acel joc în care suma câºtigurilor este zero.
Tipul acesta de joc (sau tip de mizã!?) e trecut cam pe aici, prin toate cãrþile ce studiazã aºa ceva:
e. în raport cu structura câºtigurilor:
- jocuri de sumã nulã
- jocuri de sumã nenulã.

* Notã:
nu ºtiu de ce în toate cãrþile “jocul” ãsta e trecut la litera “e”!

Aºa sã ºtiþi, domnia voastrã C.T.P., cã dupã mintea mea “jocul de sumã nulã” este acel joc în care oamenii joacã de plãcere. Pur ºi simplu! Asta dacã nu este jocul ãla despre care urlaþi în gura mare, ºi cu capul spart de pumnul, dar ºi de propria dumneavoastrã gurã:
“e jocu-n care unu’ ia tot!”