poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1568 .



teodor dume, durerea din spatele cărnii. o nouă carte
presa [ Carte ]
Colecția: Poezii de dragoste

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Dumov ]

2017-01-17  |     | 



durerea din spatele cărnii, o nouă carte semnată teodor dume
cartea are 116 pagini și a
prefața Ionuț Caragea
redactor, Mioara Băluță
desene interior, Florica Berinde Albu
Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României
DUME,TEODOR
Durerea din spatele cărnii/Teodor Dume / Iași:PIM, 2017
ISBN 978-606-13-3532-9
821.135.1


Drumul către nemurire
Durerea este o temă frecvent întâlnită în opera poetică și aforistică a scriitorului Teodor Dume. Dar această durere nu înrobește, ci este „o durere din care se va naște o altă viață”, „o durere care te învață cum să învingi moartea”. Cu alte cuvinte, durerea devine o treaptă către eul transcendental, nemuritor. Poetul tratează poezia cu respect și responsabilitate, aceasta fiind pentru el o adevărată cale spirituală. Chiar dacă inițierea nu a fost deloc ușoară și încercările vieții l-au aruncat, uneori, în abisuri incognoscibile, el a ales să meargă până la capăt. Durerea a fost marele său maestru, frăgezindu-i inima și sufletul, iar dragostea l-a salvat de la aneantizare și i-a transformat viața într-un miracol. Poetul ne mărturisește în acest sens că „durerea înfiptă între coaste / îmi grăbește răspunsul / pregătit sub limbă”, nefiind sigur „câtă tristețe poate fi / în firea lucrurilor”. Și totuși este conștient că are „nevoie de liniște / puțină durere / maturitate / și crez”.
Să analizăm, după mărturisirea de mai sus, care au fost pașii pe această cale spirituală și artistică. Prima oară, poetul a căutat „Adevărul din cuvinte” (editura Litera, 1984), dar pentru o căutare atât de profundă avea nevoie de un „Strigăt din copilărie” (editura Dinastic, 1995). „Moartea, un fluture alb” (editura PIM, 2015), i-a dat ocol de atâtea ori, fascinându-l cu frumusețea ei metamorfică, dar poetul, încă trăitor pe această lume, dator iubirii eterne, dar și amintirilor care zidesc uneori iluzii pe retina ochiului lăuntric, a cerut „Azil într-o cicatrice” (editura PIM, 2015). De aici, privind lumea prin „Vitralii pe un interior scorojit” (editura PIM, 2016), a continuat să scrijelească hârtia analizând „Durerea din spatele cărnii” (editura PIM, 2017).
Totodată, trebuie spus că poetul a avut și o călăuzire umană pe drumul cuvintelor, Gheorghe Grigurcu fiind cel care a semnat prefețele primelor sale trei volume. Girul marelui critic nu l-a împiedicat să rămână o fire modestă și să se dedice cu pasiune și devotament scrisului. Poate doar răbdarea i-a dat unele bătăi de cap, deoarece el nu este genul de poet care să aștepte răspunsuri, mai ales atunci când „liniștea sufocă privirile” sau când îl frământă gândul senectuții. Tocmai de aceea, s-a comportat uneori ca un copil care „agită cerul și plânge”, singura diferență dintre copil și adult fiind „doar o tăcere”.
Necunoașterea marilor adevăruri l-a făcut să se simtă părăsit de divinitate și să se refugieze „printre resturi, singurul loc de care moartea nu știe”, adică în locul în care a locuit cândva o femeie. Și totuși, din inima poetului a izvorât neîncetat fluviul iubirii, dar și el a fost habitatul unui pește Piranha. Acest pește nu a îndeplinit dorințe, precum peștișorul de aur, dar prin mușcăturile lui mici și devoratoare, a spus cuceritor: „învață din tristeți iubește absent / șterge cu șervețelul orice urmă de atingere / și calcă pe durere ca moartea pe lut”. Superbe aceste povețe care ne îndeamnă să mergem mai departe, indiferent de suferința prin care trecem.
Poetul devine „colecționarul de răni”, presupunând că „nu toți oamenii locuiesc în Dumnezeu”, dar tot el simte cum „ceva se mișcă în ritmul unor bătăi de inimă”. Poezia sa, în ciuda durerilor, absențelor și părerilor de rău, e plină de vivacitate și are o muzicalitate aparte. Într-un punct ce pare a fi „terminal”, Teodor Dume ne avertizează că „unele suferințe / au ieșit din matcă / tăcere / curând voi ieși și eu”. Această „plecare cu reîntoarcere imposibilă” este durerea cea mai teribilă din spatele cărnii. Dar chiar și această durere are un remediu care constă în înveșnicirea clipelor cele mai frumoase prin poezie. Iar cei care vor citi această poezie, vor deveni, la rândul lor, nemuritori.
Ionuț Caragea
28 noiembrie 2016, Oradea


Durerea din spatele cărnii

- 1 -

Cel mai greu e să aștepți
spunându-ți mereu
nu vine
e ca și cum durerea
urcată până la dinți
încetează în fața dentistului
dar încă strigi
nu te aude nimeni
gura miroase a mentă
de fapt e reluarea
de dimineață
de care
rareori vrei să știi

liniștea sufocă privirile
(singurul lucru de care mi-e frică
și-l văd ca pe o nesupunere)
telefonul sună
durerea înfiptă între coaste


îmi grăbește răspunsul
pregătit sub limbă
alo... greșeală
rămân fără grai
durerea devine insuportabilă
timpul se bâlbâie prin vene
încă rătăcit printre șuvițe de vis
deschid ochii și întreb
de ce atâta noapte...

scurgerea timpului e cumplită
respir adânc și mă prefac că
nu s-a întâmplat nimic
mă ridic și încerc să pășesc
mersul mă taie de mijloc
am impresia că mă înghite un gol

tresar

mai iau o doză de aer
îmi mângâi fruntea opărită
de sudoare și tac
nu-mi vine în minte nimic
durerea se aciuiește în carne
trebuie să mai aștept...



devin nesigur
între mine și lucruri
se leagă o prietenie
parcă ar fi ultima...


*


O altă ipostază
(mamei plecată în lumea fără timp)


Copilul din mine agită cerul și plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relație între ei
de parcă s-ar ști
de undeva
iată îi spune copilul
ți-am desenat un măr
jumătatea cea mare ți-o dau ție
cealaltă o păstrez pentru mama
să-i spui lucrul ăsta
și să-i mai spui că tata s-a dus
într-o dimineață devreme în pădure
după vreascuri și nu s-a mai întors
hornul de la casă a căzut
peste iedera urcată până la cer
cireșii au privirile pline cu flori
poarta se zgâlțâie în balamaua
ruptă de anul trecut
duminică


bătrânele satului
cu mâinile scorojite de vreme
au îngenuncheat lângă altar
clopotul a bătut în dungă

s-a dus și mătușa...

anul ăsta nu vom împodobi bradul
să-i spui că răsăritul caută pământul
și-l țin aproape de piept
pentru ziua în care
ne vom întâlni...

să-i spui și asta
înlăuntrul meu se face târziu
contaminez spațiul dintre mine și cer
nu mai pot rămâne aici
nu mai pot privi îndărătul zilei
ochii mei sunt plecați să caute înțelesuri
cerul e cusut pe la margini cu lacrimi

împing durerea printre rugăminți
și aștept...







.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!