poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2356 .



Sucirea din 22 decembrie, uitarea, libertatea
presa [ ]
...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Marius Marian Solea ]

2005-03-11  |     | 



Sucirea din 22 decembrie, uitarea, libertatea


Ce s-a întâmplat în 22 Decembrie 1989, cu de la vremuri îngăduință, se poate numi revoluție numai din respect pentru morții de atunci și mai puțin pentru dobândirile de după. Se poate numi revoluție doar pentru că aceia, înainte de a muri, așa credeau că este. În decembrie 1989, majoritatea românilor participanți se visau eroi. Prin vis au învins realitatea acelui sistem, împreună cu realitatea respectivelor momente. Apoi, în libertate, s-a parcurs traseul de la entuziasmul eroic, de substanță onirică, până la pasivitatea tâmpă din zilele noastre. Pentru ce urma să se întâmple după, au contat decisiv felul în care s-a făcut revoluția și felul, cel puțin politic, al celor care au împlinit-o, ca și conducători ai ei.
Cândva o să-mi permit sa scriu meniul pe care l-au servit românii cu această ocazie istorică, exercițiu pilot, comun și de împăcare fragmentară a serviciilor secrete din cele două tipuri de organizare socială.
Această zi pe care românii și-au adăpostit-o în inimi, pentru o vreme, se pierde în fiecare an într-o matematică de calendar și în bezna mârșăviilor care i-a împresurat. În tot acest timp de patrusprezece ani, românii, cu un masochism politic greu de închipuit în '89, nu au făcut decât să-și aleagă formele de tortură socială. Alchimiști oculți față de o realitate dobândită, au transformat mare parte a libertății în nostalgii comuniste. Și-au administrat singuri diverse tipuri de eșec în venele care ar fi trebuit să transporte vitalitatea libertății spre capitalism. Acum, din punct de vedere politic, românul se poartă de parcă ar fi dependent de eșec.
Astăzi se ajunge ușor la raționamentul conform căruia noțiunea de libertate este inutilă atunci când viața tinde să devină mai grea decât o formă oarecare de oprimare.
În lume, nu există libertate proporiu-zisă, acea formă pură care îmbracă un conținut, al maselor, și care le hipnotizează pe acestea în astfel de evenimente mai mult sau mai puțin cruciale. În schimb, există îngăduință și există toleranță. Libertatea este doar cea mai convertibilă monedă virtuală, care se dă maselor, în condiții de reformă bine aleasă, pentru a le cupăra supunerea și reprezentarea. Libertatea este fiabilă numai în Dumnezeu și numai întru El se poate trăi.
Această moneda zornăitoare și strălucitoare are bătute pe fețele ei tot felul de chipuri, în funcție de vremuri, care se mențin numai atât timp cât acele chipuri sunt în serviciul timpului. Cazurile rare, de excepție, sunt doar accidente care vin din entuziasme nedirecționate precis. Înainte ca un chip să fie imprimat pe o monedă, el trebuie să intre într-un tipar anume. Deși este păguboasă afirmația în aceste timpuri, singura putere reală este puterea care se ia prin forță. Când nu se întâmplă așa, este o putere dată, o putere de împrumut. Dar pentru a reduce riscurile de a i se face rău omului, este preferabil acest sistem oricărei alte forme. Fără a ști toate acestea, românii uită nedrept.
Cel care nu a luptat niciodată pentru ceva, îi dă inima să uite repede pe cei care au putut-o face. Iar dacă noi, cei care ar trebui să nu uităm, nu-i pomenim nici obligați de vreo postură administrativă, nici pentru a ne salva conștiințele, nici fățarnic, într-o conjunctură, și nici din simțire curată, atunci, cu adevărat, înseamnă că este o mare ruptură între realitatea noastră și realitatea lor, adică o mare ruptură în interiorul neamului. Pe de altă parte, lipsa de astăzi a solidarității românilor aduce după sine o lipsă de proiect sumativ și un egoism neparticipativ la prezentul țării, iar de aici încolo începe inexistența României. Singura șansă a unei țări mici sunt oamenii mari.
Sistemul comunist își avea produșii lui mai mult sau mai puțin infectați, după cum vrea fiecare, dar parcă era mai multă măsură, o frică de aceea etică, sfântă numai în enunț, o grijă de a nu fi contrazisă prin ei înșiși mapa de idealuri socialiste. În schimb, emanații Revoluției, cu bază de lansare tot în comunism, par infailibili în tupeul lor. Lanțul cu care s-au legat unii de alții este tratat cu o rețea fabuloasă de legi și, în final, este anunțat ca fiind lanțul greutății românilor, a sacrificiilor pe care trebuie ei să le facă, de vreme ce vor să ajungă la un liman. Prin simplul fapt că stăm să cântărim ce-am câștigat și ce n-am câștigat în '89, deja se dă o palmă peste obrazul adipos al României politice, iar revoluția aceasta, ca stare ulterioară de lucruri, nu e decât explozia unor caractere suferinde în natura lor, care, până atunci, fuseseră ținute închise în rigorile unui sistem totalitar.
Tranziția noastră, în toate fețele ei, a ridiculizat sângele de pe străzile acelui decembrie pierdut în starea vremii. De atunci încoace, eroii mor continuu în fiecare zi, pentru că nu au reușit, prin jertfa lor, obiectivul pentru care și-au dat viața. Și vor muri mereu, până când cei care au rămas vor reuși, în locul lor, ca vii, ce nu au reușit ei, murind.
De multe ori, în istorie, chiar dacă nu se reușește impunerea unei vreri a poporului, dintr-o primă încercare, acel gest, prin care s-a forțat șansa, devine el însuși purtător de ideal, sporind râvna și bucuria împlinirii, dând sens istoriei altor generații. Fără eroii din Decembrie '89, credem că tranziția românească este fără sens.
Românii ar trebui să-și aducă aminte în propriile gesturi de cei prin care s-a instaurat noua rânduială, găurindu-i, cel puțin în aceeași măsură în care acționează lingual pentru curățirea și argumentarea tuturor acestor produse de rânduiala tulbure. Doar adulmecarea cu nările largi a piedestalelor acestora este forța care îi implică pe români în social. Românii sunt consumatorii, prin egoism, ai lașității, ei uită ușor nu pentru că nu ar avea memorie, uită ușor din lașitate și din dezamăgire personală. Vă înșelați dacă veți considera că eroii Revoluției au murit pentru ceea ce se vede astăzi pe străzi și la televizor. Iar dacă vom considera drept că nu pentru România asta au căzut, atunci ar mai fi ceva de făcut! Și pentru asta avem acum la dispoziție numai democrația...


„Gorjul de azi”, nr. 19, 30 aprilie 2004

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!