“Visele”

Ele sunt în fiecare
Și chiar noi ni le creăm
Visele sunt cele care
Ne dau aripi să zburăm.

Sunt egale cu o dorință
Ce o face un meșter faur
Cum ce nu e cu putință
Face un peștișor de aur.

Foarte des ele apar
Încă de mic copil
Și tot așa ușor dispar
Cînd scopu-i inutil.

Atunci cînd s-a realizat
Și cînd îl vezi și simți
Cînd sufletu ții împăcat
Și singur nu te minți.

Te bucuri mai apoi o vreme
De visu-ți mult dorit
Pînă apar alte extreme
Și visul a murit.

Dispare lupta, strategia
De ați atinge țelul
Cînd e doar vis e ca făclia
Și-e tare ca oțelul.

Atunci cînd noi ceva obținem
Dorința scade și în sfîrșit
Poate fi nulă și susținem
Că poate am greșit.

Și alt vis atunci apare
În locul celui ce-a trecut
Și urmează aceeași cale
Care și primul a avut.

Așa e firea omenească
Vrea să se realizeze
Ea nu poate să trăiască
Fără ca să viseze.