Mă uit prin pozele noastre
căci nu pot ocoli dorul de toamnă
ca pe o mare doamnă
îmbractă în galben
cu petale de foc
ruguri în flăcări
ghirlande înroșite de tot soarele verii
cu portocaliul unui cuțit în ulei
apăsat pe ramuri, fântâni și alei
cu cercei
de pudice fructe de nu știu ce
răzlețite de brumă
o simfonie de tonuri adună
într-o armonie perfectă
vrăja ei de ani
ca un vitraliu uriaș
cu aceleași frunze
cu aceleași crizanteme
cu același sărut

Mă uit prin pozele noastre
la natura obosită de arșița verii
obosită de liniștea serii
de atâtea frunze trecute
de atâtea frunze căzute
de atâtea plânse
de atâtea poate uitate
obosită de ultimii pași
de atâta cer
de foștii noi

Mă uit prin pozele noastre
și tot nu înțeleg
cum de ne-am ascuns
în atâta tristețe
cum de-am dispărut
în atâta galben
ne-am contopit poate
acolo în apus
cu o toamnă vie
de-a pururi frumoasă
ca o mare doamnă
cu bucle de aur