îngera de jos ne striga
ne aşeza pe scaunele de fum
ne număra firele de păr cu privirea
dincolo se pregăteau alte mistere un alt timp se răstea la suprafaţă
bicicletele domnişoarelor cu eşarfe portocalii învăţau singurătatea
pe atunci lucrurile erau vag conturate
noi ne deveneam pe rând încercând
apoi ne aşezam în cerc scriam cu creta pe o tablă nu ştiu ce cuvânt
şi ne ieşea un altul pe gură
de undeva se auzea ecoul unei alte orchestre

era ceva neînchipuit şi totusi firesc
un fel de fântână cu fereastra spre pietre