"Făclie de veghe" zicea
Eminescu,
un Eminescu în călduri,
care visa,
visa cu ochii pierduți
spre Lumea,
Lumea fără de final
și început.
Un început chinuitor
precedat
de abstinența grea de după
împreunare,
procreare,
adunare...

Pe căldurile
și erotismul senzual de iarnă,
care te duce
cu gândul
la un frumos întâi de mai
iluzionar
cald și lejer,
liberal...

Ca un mic burghez ce fura
din sacul
marelui prinț socialist
excutsionist
prin adâncile peșteri ale minții
lui Eminescu care scrie.