Încerc să regândesc această zi
În lumea asta liberă și rece
Cu nopți prea lungi și primăveri târzii
În care totul vine și se trece.

E ziua tristă; în însingurare
îmi regăsesc singurătatea mea,
când, încercând să uit, cu-nfrigurare,
îmi sorb tăceri din ceașca de cafea.

E început de toamnă ca de moarte
și ziua asta moare-n eul său,
și n-are crucea cine să i-o poarte
și suntem toți loviți de somnul greu.

Se moare azi cât încă se mai poate
și încă se mai poate azi muri
și-atunci când uiți de tot și toate
aprinde-o lumânare pentru zi.

Și-atunci când, mai din neștiință, mai din pripă
exiști, dar ai uitat să fii,
să faci din lacrimă sărată pentr-o clipă
mormântul mut pentru această zi.

Și sie-și de-al său sine se desparte.
Nimic n-a mai rămas nelămurit;
privesc în jur, dar noaptea e departe.
E ziua-n care ziua a murit.