eram niște oameni obișnuiți
mîncam pîine proaspătă
ruptă cu mîna și ceapă
în rata de malu'
mirosind a motorină și praf
seara undeva către dealu' pricina
cînd nea pamfil o băga într-a treia
de nu îl ținea carburatoru'
ne cresc oase noduroase
în locul vechilor iubiri abandonate
extirpate cu forcepsul pe rînd
prăbușite în poziții nefirești
soarele un măr mușcat
duhnea a ploaie stafidit spre apus
într-o gură de combinat
noroc cu cizmele îmi ziceam
noroc cu cizmele
cicatricile trîndăvesc
despicîndu-ne amitirile aproape lasciv
în regrete și răspunsuri nerostite vreodată
locul inimii acoperit cu un ziar mototolit
gălbui decolorat de vreme
ca un calendar ortodox
părul îți mîngîia salopeta
mirosea a parfum sîrbesc și a cocs
undeva orașul își bolborosea luminițele
într-o prăbușire a serii
dacă ar fi să mai trăim pe aici
încă o dată
am descoperi că nu existăm
decît în această simbioză a neliniștii
flămînzi după adevărata imposibilitate a iubirii
ca după o noapte cotropită de filme italiene