poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 827 .



Rugul
poezie [ ]
volum de poezii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PIA79 ]

2004-11-02  |     | 



IOAN ADRIAN POPA



RUGUL

IOAN ADRIAN POPA









RUGUL








EDITURA UNIREA
Alba Iulia
2004


Coperta: VASILE LEFTER


















Mamei,
cu toată dragostea!
DECRETATÃ STARE DE IUBIRE


Ioan Adrian Popa, mai ieri un excelent elev (absolvent al Colegiului „Horea, Cloșca și Crișan”), azi cu diplomă de jurist în buzunarul firii (licențiat al Facultății de Drept – promoția 2003 – din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia) este autorul volumelor de poezie „Devenirea celui de-al șaselea simț” și „Instaurarea-n Arhanghel” (ambele apărute la Editura Altip). Deține Premiul revistelor „Poesis” din Satu Mare și „Arca” – Arad și al Editurilor „Continental” și „Altip” – în contextul unor ediții ale Festivalului Internațional „Lucian Blaga”.
Cel de-al treilea volum al său este „Rugul”, apărut la Editura „Unirea” în 2004, titlu ce-l poartă și primul poem, rugul luat ca un pact al aripii cu imensitatea tulburentă sau liniștită a Cuvântului devenit „rană perpetuă”, „pansament al mântuirii”, „pluton de execuție”, „anticorp al iubirii”, „moarte mult mai grea decât cea ușoară pe care o cunoaștem cu toții”, „rând ținut la apă vie”, „fântână pe care o porți în tine”, dar și „vestă antiglonț”, „poligon al lumii”, „marea în care sângerezi”, „felul de-a te înfășura în îngeri”, „statutul de pradă”. Însă Cuvântul poetului, cu cât arde pe rugul nevăzut al sufletului, e tot mai grav surprins mereu de primejdii, înconjurat de „barbarie”, „vânat cu arcanul”, pentru că „De la o vreme/ Nu știu cum se face,/ Dar îmi bagă toți mâna în suflet/ Și mă buzunăresc...”, recunoaște cu franchețe autorul, obsedant conștientizând deteriorările acestuia, raportarea la marile probleme ale existenței care acoperă deopotrivă iubire, moarte, singurătate, deriva anilor într-un strigăt aparte, expresie a unei revolte tacite. Clipa este trăită cu disperare, făcând naveta între dragostea mai mult sau mai puțin împărtășită și viața ca „o pradă”, în care vârsta începe să-și plătească niște polițe, fiind parcă un alt fel de imunitate în fața lumii, acea atitudine frumos misterioasă de care totuși atârnă sarcasmul, ironia, neîmplinirile ambalate în metaforă ca într-un autentic costum, într-o dâră de fantezie, de invocări către CEL ATOTPUTERNIC.
Până la urma urmei – realitate și imaginar, iubire și sinceritate, asumarea ideilor sunt aceleași brațe ale flăcării în care se coace o profesiune de credință, o artă poetică, fața ascunsă a unui alt fel de rug ce modelează deopotrivă sânge, metal, sărut, buze, viscerale trăiri, sumbritatea perioadei de tranziție în care tinerețea lui riscă să-și frângă aripile prea devreme, dacă societatea nu-l înfiază cu verbul „A FI” luat ca personalitate artistică.
O carte-autoportret devine, astfel, acest „rug”, exil ce nu trebuie „să îngăduie buzelor să se dea jos de pe cruce până devin înalte, curate” – aripi ce-au reușit să străpungă o parte din nori, să dea mâna cu îngerii, CU ÎNSUȘI DUMNEZEU. În această ieșire a Cuvântului din norii adolescentini „Totul e discutabil,/ Numai dragostea nu”, pentru că poet și poezie formează același cuplu ca și ploaia cu rodnicia pământului, adică un dialog ca „De la rană la rană,/ De la sărut la sărut,/ De la inel la inel”. Pentru că trebuie să recunoaștem măcar atât – creatorul e cel ce iubește cu două inimi deodată, cel ce exclamă fericit: „E prăpăd:/ S-a decretat stare de iubire!”
Atenție, noul volum al tânărului poet a declanșat această stare de iubire! Controlați-o cu sinceritatea inimii!

ION MÃRGINEANU




Rugul

RUGUL


Þi-ai lăsat aripi
Pentru mine?!

Cum?!
Când toți împrejur
Își ciuntesc
Fărâmă cu fărâmă
Zborul,
Tu ți-ai crescut singură
Și-n văzul tuturor
Aripile pentru mine?!

Atunci,
Hai să gonim la ruguri,
Spre flăcări vino
Să ne rostogolim
Și-mpreunându-ne aripile
Să devenim noi înșine
Un rug!








EXIL


Ridică-Te, Doamne,
Și du-mi buzele în exil
Cum își duce pasărea vie
Aripile să stea drepte
În aerul plin!
Cum își expulzează toamna
- Fără milă -
Copacul clorofila în pământ,
Așa să-mi duci Tu, mie,
Buzele în exil crunt!

Cât ai clipi, cât ai clipi
Exilează-mi-le,
De buzele ei, Doamne,
Buzele mele
Înstrăinează-mi-le!
Și până nu se vor face
Ale ei buze
Înalte, curate,
Nu îngădui buzelor mele
Să se dea jos de pe cruce,
Buzelor ei
Să se arate.






VREI TU?


Vrei tu
Să-mi fii sărut
Cum nimeni nu mi-a fost
Până la tine?!
Cum nimeni n-a-ndrăznit
Și n-a putut
Vrei tu
Să-mi fii sărut?

Să-mi fii căprui
Pentru orbite vrei,
Când toți necontenit
Mă lasă orb?!
Și când îmi bat
Vederea într-un cui,
Vrei tu
Să-mi fii căprui?

Vrei să mă naști
Când toți mă avortează
Cum își aruncă norii
Ploaia-n vânt?!
Când primul țipăt
Transformat mi-e-n rană,
Vrei tu
Să-mi fii cezariană?



Când îngerii în mine
Și-or întinde
Bucățile de stele
De sub tâmple,
Vrei tu,
Atât de mult-dorito,
Neantul să veghezi
Să mi se-ntâmple?

























PUNE-MI-AȘ!...


Pune-mi-aș buzele în sicrie,
Dac-ar exista sicrie
Care să mi le ție!
Dac-ar fi de vândut în rate
Cuie drepte și lucioase,
Cu care îmbină muritorii scândurile
De-și înalță case,
Cui lângă cui aș bate
Și buzele mele
În sicrie le-aș zăvorî
Să le pot cu frânghiile înnădite
În pământ coborî!

Pune-mi-aș buzele în sicrie,
Dac-ar exista sicrie
Care să mi le ție!
Dac-ar fi de împărțit cuie,
Care pe lemn ca lianele să se suie,
Pune-mi-aș buzele în sicrie
Să moară azi de-atâta pustie
Și peste trei zile să-nvie!






LA ORDINEA ZILEI


Cine susține
Că minunile nu sunt la ordinea zilei
Se înșeală amarnic!
În ceea ce mă privește
M-am mutat, vezi bine,
Dintr-o parte într-alta a lumii
Ca să am ieșire la inima ta;
Spre a ajunge vecin
Cu buzele tale
Meridianele la rând le-am luat,
Am scos din uz
Toate tipurile cunoscute de climă
Și încă alte câteva pe deasupra,
Iar musonul, alizeele și mareea
Le-am trecut sistematic
Prin foc și sabie...

Și-acum trăgând linie și cuantificând
Îi întreb și eu
- Așa într-o doară -
Pe marii raționaliști ai lumii:
— Stimabililor,
Oare nu e iubirea
O minune la ordinea zilei?!




INDISCUTABIL


Totul e discutabil în lume,
Numai dragostea nu!
Numai eu și tu
Prinși pe același culoar al Erosului
Nu suntem îndoielnici,
Ci suntem siguri,
Sortiți unul altuia
Ca ploaia pământului.



















TARGA


Lăsați o targă
Lângă buzele mele —
Presimt că vor suferi în curând
O lipotimie!
Le-am purtat mai tot timpul
Prin arșiță
Și, neumbrite fiind,
Au intrat, sărmanele,
În deficit de sărut!


















ÎN URECHEA STÂNGÃ


Ce faci?!
Mi-ai intrat în urechea stângă
Și-ai început brusc
Să mă dori!
— E grav, domnule doctor?
- Întreb eu, prefăcându-mă neștiutor -
— „O nimica toată, tinere,
Te-a tras
- Așa într-o doară -
Curentul Erosului!”
(Îmi răspunde el, prescriindu-mi picături,
Prefăcându-se optimist
Cu privire la șansele mele
De vindecare...)















INIMÃ PE ROȘU


E pe roșu,
E pe roșu
Inima ta,
Tocmai acum,
Taman în această eră
Când eu am intrat
În virajul Erosului —
Cel mai primejdios viraj
În care sunt aruncați pământenii!

E pe sânge,
E pe purpuriu
Atriul tău stâng
Slăvit de stelele cele mai pure
Și tocmai acum
Când eu am intrat nebunește
În curba Erosului —
Încercarea vitală a existenței!
Și nu mi-am pus
Nici centura de siguranță
În jurul sufletului
Și-atunci de ce mă mai mir
C-acesta se zbate
În chinuri?!


Tocmai acum
Mi-am găsit
Să fiu neglijent cu mine însumi
Când inima ta
E pe roșu,
E pe purpuriu tenace,
Iar eu, nenorocitul,
Am intrat în serpentina Erosului —
Ucigătoarea serpentină
La care sunt supuși
De-o veșnicie
Toți muritorii!



















HAI SÃ VORBIM


Hai să vorbim
Ca de la rană la rană
Cu sângele nostru
Pus dinainte
Și nici Dumnezeu
Să nu mai oprească
Cuvintele noastre
Pe limbă să cânte!

Hai să vorbim
Ca de la sărut la sărut
Cu buzele noastre
Devreme desculțe,
Să procreăm silabe
Cu litere mărețe
Pe care îngerii albi
Cu timpanele să le asculte!

Hai să vorbim
Ca de la inel la inel
Cu falangele noastre
Aruncate pe masă
Și când vor deschide
Porțile Raiului
Hai să intrăm
Pe-o cruce măiastră!


ÎNSÃMÂNÞARE


Putem ieși pe câmp —
Nu se știe niciodată,
Poate-o să ne însămânțeze cineva,
Deși altruismul
E un fenomen pe cale de dispariție!
Dar pe noi
Nu ne-a învățat nimeni
Să ne cramponăm
De amneziile lumii,
Noi ieșim pe câmp,
Căci odată aruncați în glie
Vom da rod înzecit!
















DOBÂNDÃ


Nu mă opri,
Am plecat
Să-mi pun inima într-o bancă!
Am auzit un zvon
Cum c-ar crește dobânzile,
Iar eu
- După cum știi -
Râvnesc uneori
La câte-un câștig fabulos,
Deci cum să ratez
Ocazia asta unică?!

Fii îngăduitoare,
În definitiv
Nu comit vreo extravaganță —
E simplu:
Parcurg drumul dintre casă
Și prima unitate de profil,
Îmi las atriile și ventriculele
Pe mâna bancherilor,
Iar peste un timp
Îmi voi permite luxul
De-a fi întâiul pământean
Care iubește
Cu două inimi!



RANÃ PERPETUÃ


Acum,
Dac-am fost declarat
Rană perpetuă,
Nimic
Nu-mi mai stă în putință!
Nici măcar
Perfuziile cu ozon
Care-mi sunt administrate zilnic
În sept
Nu mă pot întrema!
De-aceea, îți spun,
Dacă-n această teribilă stare
Se va întâmpla
Să-ți cad în brațe,
Nu mai chema medicii
- Mi-au devenit inutili -
Joacă tu
Rolul pansamentului.









ÎMPÃRÃÞIE


Te provoc:
Caută-mi o împărăție,
Un regat
De luat în stăpânire
Găsește-mi!
Þine seama
C-ai pus ochii pe mine
Știindu-mă fecior de crai —
Scutește-mă deci de calvarul
De-a porni spre împăratul Verde
Și mai ales
De fatidica întâlnire cu spânul,
Basmele au devenit,
După cum vezi, caduce!

Scotocește, cum știi, universul
Și pune mâna pe regatul
În care oamenii se îmbracă
Unul cu inima altuia,
Căci amintește-ți:
Când buzele noastre
S-au unit întâiași dată,
M-ai convins să-ți promit
Că te voi face regină
Peste Eros!



MI-E DOR!


Acum,
Dac-am făcut concesia
De-a mă urca
- Cu tot efortul de rigoare -
De la câmpie în munți,
Þin cu tot dinadinsul
Să am la degetul mic
Ecoul,
Să-l pot manipula oricând
Ca pe-o proprietate oarecare
Nesupusă nici unei restricții
În ceea ce-l privește
Pe titular.

Poate așa
O să am și eu ocazia
Să strig:
- Până mi se vor împrăștia plămânii
În cele patru puncte cardinale -
— Mi-e dor de tine
Ca lui Dumnezeu de mântuirea oamenilor!







JURÃMÂNT


Acum,
Dac-am devenit rege,
Jur cu mâinile mele-amândouă
- Pe altarul cel mai de seamă al lumii
Așezate -
Să port atâtea războaie
Câte-i vor trebui
Inimii mele
Spre inima ta
Să poată răzbate!



















ASCUNDEREA SÃRUTULUI


Azi,
O să-mi ascund sărutul
Într-o scoică,
Iar buzele-mi pe țărm
Le voi lăsa
Să-ngenuncheze tandru
Pe ele albatroșii
Din șaua orizontului jos
Când se vor da.

De vei întretăia cumva
Nisipul plajei,
Eu știu că buzele-ți
Pe jos le vei lăsa
Să guste însetate
Orice scoică,
Sărutul meu pe ele
De-l vor vrea.

Iar de se va-ntâmpla
Ca dintre scoici
Să-l fi luat în pliscuri pescărușii,
Spre-a-l duce hrană puilor
Cu gurile căscate,
Eu cred că și tu
Gura-ți vei deschide,
Căci s-ar putea, mai știi,
Sărutu-mi să îl scape.
ARUNCAÞI-MÃ-N FOC!


Aruncați-mă-n foc,
Frate cu jarul
Faceți-mă —
Pe mine,
Cel ce-am stat prea mult
În preajma mării sărate
Și m-a încolțit apa,
M-a putrezit!

Loviți de îndată
Două pietre lângă mine
Și încropiți o scânteie
De la care
Să mă pot aprinde!
Iar când ați făcut
Toate astea,
Eliberați degrabă drumurile galaxiei
Să-mi pot găsi pădurea
Promisă la naștere
Și intrând în ea
Feriți-vă-n lături,
Căci am s-o mistui
Din rădăcini!





PARADOXAL


Nu de glonț
Mi-e sortit mie să-mbrățișez cerul,
Nici de săgeată
Trecută tradițional prin otravă
Și nici măcar
De tăioasa sârmă ghimpată!
Nu, niciodată
În această prezentă viață,
Poate în vreuna viitoare,
Poate altădată...

Vezi bine:
Am stat cu ușurință
În fața mai multor plutoane de execuție
Și toate-au dat greș,
Ba mai mult —
S-a zvonit într-o vreme
Cum c-aș fi
O autentică vestă antiglonț camuflată...
Cât despre săgeți
Ce să-ți spun —
Îmi mângâie trupul
Și cotesc îndărăt rușinate,
Iar sârma ghimpată
Troznește când e pusă pe mine —
De-a dreptul în piept
Sau pe ocolite în spate.


Însă buzele tale
- Puse-ntr-o praștie
Și aruncate cu meșteșug în mine -
M-ar putea duce sigur
La pieire!
Căci atent la toate primejdiile lumii,
Paradoxal, eu nu mi-am format
Anticorpii pentru iubire.
























FRECVENÞE


Þin
Toate frecvențele deschise —
Îmi creează, cum să-ți explic,
Un sentiment de utilitate,
O senzație aparte
De împlinire profesională
Și asta dă bine, crede-mă,
Mai ales acum
C-am devenit peste noapte
Magnatul undelor hertziene,
Ba chiar am inaugurat monopolul
În acest domeniu!

Îmi priește rolul de D.J.,
Mă reprezintă,
Numai că eu, iubito,
N-o să pun muzică
Să-ți încânt auzul...
Mi-a șoptit mie cineva
Că emiți mesaje regulat
Fiind în plină campanie de identificare
A jumătății hărăzite ție de ursitoare;
De-abia aștept —
Păstrez toate frecvențele libere
Și cu proxima ocazie
Când vei arunca semnalul în eter,
Îmi reglez inima pe unda potrivită
Și poate realizăm live
Un duet!
PIROTEHNISTUL


De când te-am cunoscut
Parc-am nimerit
În vâltoarea unui câmp de luptă —
Mă trezești dimineața,
Îmi pui o baionetă în brațe
Și-mi ordoni:
— „Înaintează, soldat, mărșăluiește,
Vezi tranșeele proaspete din fața ta –
Ia-le-n primire, ce mai aștepți!”
— Cum,
(Dau eu ochii peste cap)
Nu ești în toate mințile –
Tu nu vezi cum mișună obraznice
Minele prin ele,
Vrei să aibă soarele
Un ins în minus de încălzit?!

— „Nu-mi pasă, e irelevant,
(Mi-o întorci tu îndărăt)
Iubirea cere sacrificii, dragule,
Califică-te la locul de muncă
Și obține și tu o diplomă
De pirotehnist,
Căci în dragoste
Dacă nu știi să dezamorsezi bombe
Trăiești permanent sub spectrul
Unei iminente explozii!”

STARE DE IUBIRE


E prăpăd —
S-a decretat
Stare de iubire!
- Urlă sirenele de-ți îneacă auzul -
Închideți tot,
Intrați în buncăre
Și începeți să vă rugați!
Nu de alta,
Dar se anunță un dezastru;
Cine știe
Câți vom scăpa neatinși?!
















GREVÃ JAPONEZÃ


A intrat
În grevă japoneză inima mea! —
Și-a atârnat în juru-i
O fundă albă
Și nu se prea omoară
Să-și îndeplinească atribuțiile...
Zice
Că vrea să-ți dea o lecție,
Să tragă în ce te privește
Un serios semnal de alarmă.
Însă tu
- Asemeni patronatului românesc -
Închizi ochii și-ți vezi de-ale tale,
Căci (nu-i așa?)
În situații de genul acesta
E nevoie de-o grevă adevărată
Cu tot scenariul aferent,
Nicidecum
De-un amărât de simulacru.





DINÞII EROSULUI


Nu te pune
De-a curmezișul firescului
Și lasă-mi oxigenul
Să facă tumbe sprințar,
Căci azi știu:
Îmi vor ieși
Dinții Erosului!
Plouă-mi de vrei mai bine
Gingiile
Să se mistuie
Ultimii canini de lapte
Ce-i am…

Rămâi singură
O coadă de infinit
Pe traiectoria vertebrelor mele,
Căci azi simt:
Mi se vor înălța
Incisivii zvelți ai Erosului —
Oasele albe și vivace
Ale gurii
Cu care-am să-ți mușc sângele
Pentru totdeauna!




DE CÂND?!…


Dar scări până la atrii
Când mi-ai pus
Ca să te urci în ele
Pe ascuns,
Iar câmp imens
Când mi-ai făcut din stern
Să simt pe el
Cum buzele-ți s-aștern?!

Și sângele
De când mi-l ții deschis
Să poți cădea în el
Ca-ntr-un abis,
De când de suflet
M-ai lăsat desculț
S-alerge viu prin mine
Un tumult?!

De când m-ai cotropit
Până la plasmă
Și în femur
De ce simt
Că-mi ești nerv,
De când mă spală
Dumnezeu cu lacrimi
Când venele-ți
Spre inima-mi converg?!

ÎNCÃPRUIEREA


Mi-e scris
Să-ți plâng căpruiul,
Cum nu-i e scris
Nici unui pământean
Și să-mi rămână
Pe obraji căpruiul tău
Mi-e scris,
În colțul gurii și pe tâmple
Mi-e scris căpruiul tău
Să mi se-ntâmple.
Ca buzele-mi să-ți ducă dorul
Îmi e scris,
Să te cerșesc la margine de stele
Și de vis,
Vederea mea să țipe după tine
Mi-este dat,
Cu șoaptele tale des ascultate
Mi-e scris, mie,
S-adorm în brațe,
Cu buzele-ți devreme pierdute
Mi-e scris
S-adorm în orbite;
Dar mai presus de fire,
De lume și de cer
Când dau să-ngenunchez
Mi-e scris, iubita mea,
Cu tine să mă încăpruiez!


POTRIVIRE


Îmi vin bine
Buzele tale
Când ies de dimineață
În lume
Să iau contact direct
Cu asfaltul.

—“Oho, ce onoare
- Exclamă zgura -
Să se plimbe de-a dreptul
Niște buze pe mine!
Unde le-ai găsit așa potrivite
De ți se mulează
Pe suflet?!”

— Nu eu,
Ele m-au găsit!
- Îi strig asfaltului
Pe care pășesc,
Zgurei -
Și-ndată
Mă dau de trei ori
Peste sine
Și mă transform
În buzele tale…
În tine!


PE TÂMPLELE TALE


Pe tâmplele tale-amândouă
Mai stăruie-un timp gura mea,
Ești ninsă cu mine, te plouă
Sărutu-mi cu lacrimi de stea.

Ești ninsă pe sept, pe silabe,
Plouată în simțuri îmi ești,
Ai buzele goale și slabe
Cu gura-mi când nu le-ntregești.

Iar genele-ți – castre trezite –
Întoarse spre mine te dor,
Colindă prin tine copite
De cai făcuți îngeri în zbor.

Ce rar vizitată de soare
Ești azi, tu cea ieri viu astrală!
Dar iată, pe tâmple-ți tresare
Din nou gura mea și te spală.

Te spală pe ochi și-n cuvinte,
Pe vene te spală firav,
Tu strigi că porți vise robite
De ființa-mi — întruna și grav.

Să strigi să te spele și-n suflet
Ca noaptea din tine s-o-nchidă,
Să-i ceri gurii mele, iubito,
Să moară pe gura-ți candidă.
FRACTURÃ DE SÃRUT


Sufăr de fractură deschisă de sărut
Și-mi șchioapătă larg Erosul
La răspântiile galaxiei.
În curând cred
Îngerii prelungi descuamați de concret
Îmi vor pune în gips buzele,
Gura mea vie o vor imobiliza
În feșe și în atele,
La periferia severă a materiei
Mi-o vor exila;
În lanțuri masive vor arunca, vai,
Gura mea, buzele-mi.
Sărutul vătămat
Mi-l vor veghea necontenit:
Îi vor șterge tâmplele,
Lângă sept
Îi vor lăsa oxigen proaspăt,
Iar lângă orbite,
Cu siguranță, lumină —
Lumină înaltă…astru…
Întreg trupul fraged al sărutului meu
Îl vor feri de gerul năpraznic
Înfășurându-l în nimburi
Și toate acestea până-n secunda târzie
Când îl vei acoperi, iubito,
Cu buzele-ți proprii —
Fractura deschisă-a sărutului meu
Transformând-o-n apusă amintire…
PE CINE?!


Sărutul cui
Îl ceri în buze
Și-a cărui gură
O râvnești,
Când inima-ți
Năprasnic decoltată
Pe orișiunde-o
Împământenești?!

Al cui căprui
Þi-ar sta-n orbite
Și-al cărui sânge
Þi-ar prii,
Când vena-ți cavă
Ne-nfrunzită
S-ajungă vara
N-ar mai ști?!

Deși mă dor
Interogații
Și-mi simt laringele
Zdrobit,
Când ți-ai culcat
Rotulele în aștri
Te rog să-mi spui
Pe cine ai cerșit?!













Biografie



BIOGRAFIE


— Numele și prenumele?
— Ioan –
Cel mai dureros posibil:
Îmi poartă zilnic cineva
Capul pe tipsie!
— Data nașterii?
— Când s-a-nvrednicit
Pântecul mamei
Să mă arate soarelui.
— Adresa?
— Valea Plângerii.
— Numărul?
— Toate numerele.
— Părinți?
— Obișnuiți –
O mamă și-un tată
Împovărați de viață.
— Ocupația?
— Arunc lacrimi în materie
Să poată crește
Plânsul în juru-mi.
— Rude?
— Cerul.
— Gradul de rudenie?
— …Îndepărtat…cu îngerii.
— Telefonul cerului?
— Se poate țipa liber
Spre EL!
— Medicul personal?
— Destinul.
— Telefonul lui?
— Dac-ar avea destinul telefon!…
— Alergii?
— La concret – nevindecabilă.
— Grupa de sărut?
— Rară:
În caz de nevoie
Aduceți-mi buzele nimfei.
— Greșeala vieții?
— M-am luat de gât
Cu neantul
Și-am pierdut.
— Realizarea vieții?
— M-am născut.
— Idealuri?
— Unul singur:
La Judecata de Apoi
Să-mi șteargă Dumnezeu
De pe suflet
Urmele de noroi.










MÃSURILE SUFLETULUI


Se interesează subit
De la o vreme
Îngerii
De măsurile sufletului meu:
Îi dau târcoale,
Îl pândesc
Cu aurele lor robuste, faste,
Își fâlfâie împrejuru-mi
Umerii lați
De care le atârnă aripile
Și strigă:
—“Hei,
Stai odată locului,
Nu te mai agita prin materie
Și-așa ai un suflet
Tare neregulat,
Plin de contradicții, de opțiuni șocante!
Cum să ți-l măsurăm cu precizie
Dacă nu te stabilizezi?!
Dar mai ales
Ce-o să-I spunem LUI?!
Căci EL nu acceptă
Dimensiuni eronate de suflet,
LUI nu-I priesc
Decât măsurile exacte
Să știe precis
Dacă se potrivesc sau nu
Cu dimensiunile SALE!”
STÂNGA


Nu mă puneți
De-a stânga zeilor —
Mie nu mi-a priit
Niciodată stânga!…
De când mă știu
Am rău de stânga —
Toate relele lumii
Mi s-au întâmplat
Pe partea stângă!
- Căci așa îi e dat omului
Să aibă o parte fatală,
Iar a mea a fost stânga -
Dar acum că te am
Și-mi stai
În aceeași parte stângă,
Fă măcar tu excepție, iubito,
Și când vezi că sunt pe cale
Să iau contact cu altă lume
Nu tolera
Să mă pună neavizații
De-a stânga zeilor,
Cel puțin pe ei
Să mi se îngăduie
Să-i simt de-a drepta!




PÃMÂNT DE ÎNHUMARE


Mamă,
Odată cu mine
Trebuia să naști
Și pământul
În care să mă îngrop!
Nu știai
Că fiii se expulzează
Cu țărâna de înhumare
Alăturea?!

Acum, iată,
Sunt și eu
Într-un caz de nevoie
Și n-am o groapă proprie
În care să mă pot retrage.
Umblu cu fruntea plecată
Dedesubtul cerului
Și mi se strigă
Dintr-o mie de părți:
—“Îngroapă-te, muribundule,
Îngroapă-te!
Sau tu ești unul
Dintre cei orfani de mamă,
De n-ai un pământ al tău
De înhumare?!”



NU M-A RIDICAT NIMENI


Nu m-a ridicat
Încă nimeni din moarte,
Dar dacă ar face-o
I-aș spune:
— Nu mă ridica
Din moartea asta ușoară
Într-o moarte mult mai grea
Care e VIAÞA!



















STRÂNGE-MÃ!


Strânge-mă, Doamne,
Din lume,
Cum norii toți îi strângi
După ploaie;
Și nu mai lăsa
De la Tine
Nuielele nemernicilor
Pe spiritul meu
Să se-ndoaie!


















PÃRÃSIRE


Nu,
Eu n-am nimic
De declarat
Când tocmai părăsesc
O galaxie,
În vamă stau
C-un spirit dezlegat
Să mi-l privească toți
Prin mii de locuri,
Să-l cerceteze aspru,
Repetat.

N-am încheiat vreodată
Legi sau pacte,
Nici jurăminte strâmbe
N-am făcut,
Acum că plec
Îmi iau neantu-n spate
În altă dimensiune
Să apuc.








VÂNÃTOARE


Dacă tot trageți
Cu săgeți în mine
Considerându-mă un trofeu,
Aveți grijă
Să mă nimeriți
În centru —
În centrul eului,
În sâmburele inimii,
Altfel
Mă predispuneți la revoltă
Și-am să țip:
— Mă, dacă tot mă vânați
Și-mi iau des urma
Săgețile voastre,
Fiți măcar
Niște vânători destoinici,
Ce naiba!
Nimeriți-mă în centru
Dacă vă ține,
În caz contrar
Riscați să fiți penibili —
Izbucnesc în hohote de râs
Spectatorii…





PROMETEU


A intrat Prometeu
În mine
Pe nesimțite, brutal
Și-acum
Mă posedă draconic,
Mă terorizează
Þinându-mi sistematic
Cursuri de incendiere:
Aruncându-mi
Unul câte unul
Vreascuri pe oase
Și-ncropind focul…flacăra…
—“Arzi, îmi țipă,
Arzi!
Nu te-mpotrivi,
Să nu-ți treacă prin cap
A-mi pune piedică –
Ești vlăstar, știu,
Iar vlăstarele se-mpotrivesc
Ceva de speriat,
Dar te-mblânzesc eu,
Te fac să semeni
A văpaie!
Arzi, îți ordon,
Preschimbă-te-n incendiu,
Dogorește!”…



NU VREI?!


Soare,
Nu vrei să mă inunzi
O secundă?!
Furișează-mi-te acum
Cu razele desculțe
Sub bluză
Și sufocă-mă, zgârie-mă
Cu noua ta inimă
Proaspăt însămânțată în ceruri,
Crudă!

Te rog,
Eu te-aștept
După colț —
Dă-mi heliul tău,
Aleargă cu mine
Să ne lăsăm tălpile
Implantate în colb!
Îmi admir simțurile
Prin stele ciuntite rămase,
Sunt descheiat la sine –
Fă-mi un favor
Și mă coase!






APÃ VIE


Þineți-mi și mie rândul
La apă vie!
Nu vă codiți, ce naiba,
Fiți și voi o dată altruiști
Cât pentru o întreagă
Viață de om!
Păstrați-mi și mie un loc
În coada asta imensă
La apă vie, vă spun,
Ca și cum aș exclama:
Þineți-mi rândul
La fericire!
Căci mie
Mi s-a poruncit
Să mă îndeletnicesc între timp
Cu lumea —
Să schițez cardiograma ruinelor ei,
Să-i păzesc deșeurile…
De-aceea îndrăznesc
Să vin la voi
C-o rugăminte:
Până dau o raită
Să gust cu supunere
Toată apa moartă
A universului,
Procurați-mi și mie, în lipsă,
Un pahar de apă vie!

RÃZBOI


Nu știu
Să semnez armistiții!
Sunt analfabet
În materie de pace,
Când e vorba
Să-mi încuviințez
Propria robie!

De-aceea, vă spun,
Nu vă mirați
Că port ascunsă o sabie
La cingătoarea inimii
- Pe timp de război
Nici o măsură de precauție
Nu-i de prisos -
Dar constat
Că tai și spânzur
Cu ea
Tot ce-mi iese în cale,
Primejduindu-mi destinul
Și tot
Nu-i de ajuns!





CURAJ


Curajos,
După cum știi, tată,
Am fost mai tot timpul,
Dar nu-mi cere, te rog,
Să fiu tocmai astăzi
Când ies cu plămânii desfrunziți
În întuneric
Să prind cu arcanul în nări vântul!

Curajos,
După cum m-ai adus în lume, mamă,
N-am contenit niciodată să fiu;
Nu spera, însă,
Că-mi voi păstra obiceiul și astăzi
Când mă va ataca nisipul
În pustiu!

Curajos,
Cum m-ai adorat tu,
N-am ezitat nici o secundă
Să m-arăt, iubita mea,
Nu fi însă naivă să-ți închipui
Că voi urma aceeași strategie
Și astăzi
Când mi-e sortit
Să stau iris în iris
Cu moartea!


GLONÞ


— “Intră
În raza de acțiune a puștii!
Stai nemișcat
În fața găurii de la capătul țevii!
Plătim bine, tinere,
Avem nevoie de-un cobai
Pentru-a testa
Performanțele noului glonț!”
(Îmi strigă
Marii producători de armament)
Iar eu, spășit,
Accept forțat de-mprejurări
Să-și facă tunel
Glonțul prin mine!















TORÞA


Nu pot să mai alerg
Cu torța în mână!
De câteva secole încoace
Inaugurez toate olimpiadele lumii,
Dar acum, gata,
S-a terminat!
Luați-vă gândul,
Găsiți pe un altul
Dornic de performanțe și-n vână —
Eu nu mai răzbesc
Să fiu, vrând-nevrând,
Cel care poartă focul,
Căci, iată,
Chiar acum când vă vorbesc
Aprinde cineva
Vreascuri în mine…











CORIDÃ


De câte ori trec
Pe lângă grădina zoologică
Le adresez reproșuri îngrijitorilor:
— De ce nu hrăniți niciodată
Cum se cuvine taurii?!
Dați-le hrană din belșug, nu vă faceți,
Fiți mai cu dare de mână, ce Dumnezeu,
Doar fondurile nu vă lipsesc!
Voi nu știți că unui toreador
Dacă-i aduceți în arenă
Un exemplar necorespunzător luptei
Îi scade prestigiul?!
Ce vreți —
Să arunce spectatorii cu pietre în mine
Acuzându-mă pe nedrept
Că denaturez spiritul coridei?!













LIBERTATE


Să nu faceți greșeala
De-a mă pune
Paznic la carceră!
Eu tocmai mi-am luat
Doctoratul în libertate,
Mi-am uimit toți profesorii —
Cunosc starea asta a lucrurilor
Ca pe propriile mele amprente,
Ca pe amintirile
Purtate cu smerenie în țeastă...

Gândiți-vă îndelung
Și angajați eventual
Pe unul fascinat de fenomenul detenției —
Bănuiesc că v-ar prinde bine
Un studiu al manifestărilor condamnaților,
Căci eu, vă jur,
Dacă-mi băgați pe gât treaba asta,
Deschid ușile fiecărei celule
Și evadez
Cu deținuții de mână!








CAPCANE


E tot mai grav:
Trebuie să las capcane
Pe oriunde mă deplasez —
Mă urmăresc fiarele sălbatice
Cu ochii sclipindu-le scurt
Ca pilitura de fier magnetul!

Ce să-i faci, așa-mi trebuie,
Dac-am intrat cu capu-nainte
În jungla asta înfiorătoare
Care e viața!...

Tot timpul mi-am repetat:
— Adrian, e bine să te surprindă primejdia
Cu instinctul de apărare pe metereze –
Altfel ești o victimă sigură
Sau – mai aproape de adevăr –
Nu mai ești!

Cel mai tragic e, însă,
Că, înconjurat fiind de atâta barbarie,
Nici pe tine
Nu te mai am în preajmă —
Mă șicanezi susținut, mă repugni
Și pentru-a-ți simți respirația
Sunt nevoit să te fugăresc
Și să te prind cu arcanul,
POEZIE!
PROFET


Mi-ar prinde bine
Niște calități profetice,
Niscaiva aptitudini de medium
N-ar fi deloc
De lepădat —
E bine uneori
Să-ți creezi un ascendent
În fața semenilor tăi...
Așa poate-o să am ocazia
Să deslușesc ce vor să insinueze
Când mă întreabă cu subînțeles:
— „Þi-ai făcut pantofii
Să poți intra în mileniul ăsta,
Poetule?!”...












SUB NIVELUL MÃRII


Ce-ar fi
Să mă odihnesc
O bucată de vreme
La doi metri sub nivelul mării?! —
Se spune că apa
E un mediu propice vieții...
Poate așa
O să fiu și eu în vână
La marea întâlnire cu ochii tăi,
Căci năpraznic de adevărat
Mi-a tălmăcit odată un bătrân:
— „Fiule,
Trebuie să ai mare îndrăzneală
Să stai în coasta Erosului,
Cam tot atâta
Cât curaj îmi lipsește mie
Să joc baba-oarba
Cu neantul!”









VIZITÃ


Nu sunt singur –
În fiecare zi
Mă vizitează consistent cineva;
Spre exemplu, deunăzi
Mi-a stat în prag mucenicul Gheorghe.
Când am deschis și eu
- Ca tot omul -
N-am zărit
Decât o aură perfectă de înger,
Profund orbitoare,
Încât stând uimit cu pupilele dilatate
M-am pierdut cu firea
Și mi-am scăpat ochii pe jos.
— “Nu te speria, tinere,
(Mi-a sărit imediat în ajutor mucenicul
Culegându-mi din țărână irișii
Și punându-mi-i grijuliu la loc)
Dă-mi, te rog, puțină apă –
Tocmai urmează
Să dau lupta decisivă cu balaurul!”
— Þi-aș da, ți-aș oferi negreșit,
(I-am răspuns eu întristat)
Dar fântâna din fața casei
După cum vezi, tocmai mi-a secat.
— “N-are a face, nu te eschiva,
Dă-mi din fântâna
Pe care o porți în tine!”


(Mi-a replicat mucenicul
În timp ce eu, smerit,
I-am dus lângă buze
Cu palmele sufletul
Din care el, zâmbitor, a băut
Ca dintr-un fluviu de rouă).






















DIN CULPÃ


Nu lăsați ușa deschisă
Dacă intrați în mine!
Faceți ce știți,
Numai puneți siguranța de rigoare
Dacă pășiți înăuntru-mi –
Nu de alta, dar altfel
O să mă tragă viforul netrebniciei,
Iar pe mine, mărturisesc sincer,
Mă sperie curenții polari
Care gravitează în juru-mi
Fără voia mea.
Mie
Îmi face contactul cu existența
Numai briza solară,
Însă aceasta deocamdată
Se chinuie să-mi ajungă în preajmă
Biruind alte brize deocheate;
Așa că, vă rog,
Nu mă lăsați descuiat aiurea
Când vă ștergeți de scame
La intrarea în mine,
Căci riscați
Să mă ucideți din culpă!





PRADÃ


Îmi vând scump pielea —
Așa că nu-mi mai dați întruna târcoale,
Braconierilor,
Ce isterie v-a apucat?!
Nu vă mai mulțumesc
Coarnele de rinocer și fildeșul?!
Acum v-a cășunat așa deodată
Pe primul care v-a ieșit
În bătaia puștii;
Dar pe mine m-a întrebat cineva
Dacă accept statutul
De pradă?!...















INSPIRARE


Inspirând,
Când dă năvală
Sacrul
În plămânii Tăi,
Dezbracă-te, Doamne,
De lume
Și rămâi singur
Cu Tine Însuți!



















SURDO-MUT


Nu lăsați cuvintele
Să se preumble libere
În preajma mea —
Sunt de nerecunoscut:
Eu care ieșeam în lume
Cu silabele înșirate la gât
Am ajuns peste noapte
Surdo-mut de-a binelea.

Nu-mi dau seama —
M-a atins netrebnicia lumii,
M-a mânjit?!
Eu atâta știu:
M-am culcat seara
Întreg la simțuri și la trup
Și m-am trezit când roua mijea
Surd și mut.

O, voi zeilor,
Veniți în fugă, vă spun,
De-mi descântați,
Tămăduiți-mi gura și timpanul,
Apoi scoateți din maternități
Cuvintele cu urmele placentelor
Încă pe ele
Și îndărăt mi le dați.



BUZUNÃREALA


De la o vreme
Nu știu cum se face,
Dar de fiecare dată când ies pe stradă
Îmi bagă toți mâna în suflet
Și mă buzunăresc!

— „Scoate tot, nu dosi nimic, tinere,
Pune la vedere tot ce ai,
Nu te face că nu vezi –
Trăim în era mercantilismului:
Se fac tranzacții în mod fluent
Mai acătării decât se respiră...
Nu-ți îngreuna situația,
Scoate tot de bunăvoie și gata
Þi-am dat drumul!”

— În lături, la o parte, afurisiților,
Nu vând nimic din mine
Și nu mă las expus pe tarabe,
Căutați-vă alt depozit uman!
Eu atâta vă spun:
Feriți-vă-n lături,
Căci mie niciodată nu mi-a căzut bine
Marea buzunăreală!...





OUTSIDER


Nu-mi stă în fire
Să adopt statutul de outsider —
E un semn distinctiv
De decădere, de slăbiciune profundă,
Iar mie situațiile astea
Nu-mi priesc deloc —
Mă compromit
În fața propriei persoane!

Și-apoi
Eu am avut mereu
Cultul învingătorului —
Sunt un olimpian autentic!
Așa că nu-mi mai puneți în față
Declarația de renunțare
La înfruntarea cu propriu-mi destin,
Căci n-o voi semna
Niciodată!











POLIGON


De ce nu mi-ai dat, mamă,
La naștere
O vestă antiglonț
Să pot intra cu zâmbetul pe buze
În lume?!
Știai prea bine
Că se trage aici din toate părțile —
E foc continuu,
Numai țintele se schimbă
Și calibrul gloanțelor!

Acum, iată,
Abia am scos capul pe ușă
Și aceasta fiind situația,
De-atâta stat în poligonul lumii,
Am ajuns înainte de vreme
O gaură unică, imensă,
Încât nu mai au cartușele
Unde să poposească!









CÂNTÃRIREA


Așa,
Cântăriți-mi prin târguri sufletul,
Evaluați-l, fiți mercantili
În ceea ce-l privește!
Puneți-i peceți și-l șicanați
Cu rigorile voastre,
Cu comunul vostru nenorocit,
Purtați-l în buzunare sparte
Cât vă mai dă mâna,
Descheiați-l să tremure-n frig!
Dar țineți minte că vine o vreme
Când fiecărui suflet
I se aruncă din cer o frânghie
Să se cațere pe ea
Spre a-și mărturisi păsurile!

Voi, cei ce nu vă-ngrijiți
Niciodată memoria,
Amintiți-vă că vine o eră
Când orice suflet
Își duce rănile lui Dumnezeu,
Iar Acesta, drept,
Pedepsește făptuitorii lor!

Chiar nu vreți să-mi urce la cer
Nici o porțiune din suflet nebiciuită ?!
Sau nu știți că biciuirea sufletelor
Față de cea a trupurilor
Se pedepsește înzecit ?!…
DOR


Prea dor mi-e, Doamne,
Azi de Tine,
Încât să mă pot abține
De la a-Þi spune:
— Aruncă din cer
În mare grabă
Doi îngeri falnici
Să mă ridice o vreme
La Rai
Arătându-mi:
Erosul viguros
Și mugurii necreați
Ai acestei lumi,
Chivotu-n care
Þii închis Sacrul
Și imensa-Þi pădure de nimburi
În care Te răcorești,
Dar mai ales
Marea-n care sângerezi
De netrebnicia noastră.








TÃIEREA LA SUFLET


M-am tăiat la suflet,
La aură
M-am rănit, m-am lezat!
Ce vă mirați așa:
C-un ciob rătăcit de concret
M-am tăiat!
(Blestemate să fie și cioburile astea
Că-mpânzesc universul de-o vreme.)
Și-acum pierd viguros Sacrul
Prin rană, prin fisură…
Mi-am deteriorat deja grav
Echilibrul emoțional,
Stabilitatea interioară;
Și când mă gândesc
Că am o grupă rară de Sacru
Cu RH negativ
Mă cuprinde groaza,
Căci nu știu pe nimeni
Să se potrivească la Sacru
Cu mine,
Iar cu zeii sunt în conflict
De când cu aspirația mea nelegitimă
La nemurire… la supraexistență.

Așadar,
Mă pândește feroce desacralizarea,
Mă acostează
Stopul sufletesc.
Îmi va rămâne
Doar trupul în lume
Să se chinuie singur,
Să se spetească cu tot Realul.
Hai, Doamne,
Suflă Tu puțin peste rană
Și suturează-mi sufletul,
Imunizează-mă la concret,
Resacralizează-mă!























MIE CÂND?!


Doamne,
Mie când o să-mi dai nimbul
Care mi se cuvine
Și-o să mă tragi de falange
Afară din haosul ăsta
Numit EXISTENÞÃ,
Numit nejustificabil – VIAÞÃ?!
Când mă recuperezi
De pe prăpăstiile astea
Scoțându-mă la lumină
În interiorul FIINÞEI TALE?!

Sunt tristețe palpabilă,
Tristețe pură —
Dospește durerea în mine,
Mi-am lărgit iarăși oasele
Să pot respira!
În juru-mi
Toți primesc invariabil câte-o aură
Mai târziu sau mai curând …
Mie când îmi acoperi
Sinele cu vreun nimb,
Doamne,
Mie când?!





ÞIP!...


Þip
Să-mi fie adus un înger,
Unul tânăr, proaspăt hirotonit,
Cu brațele vânjoase
Și-un nimb indestructibil
Să fiu legat de aripile-i calde
Și scos din univers,
Din materia asta putredă,
Băltind a decădere,
A angoasă, a urlet,
Să fiu iertat de nenorocul de-A FI,
De neșansa de-a mă îndeletnici
Cu EXISTENÞA!

Uite, Doamne,
Îmi sfâșii genunchii
Și-mi las pe țărână rotulele goale,
Doar, doar
Te-i îndura
Și-mi vei trimite
Ultimul înger
Pe care l-ai născut,
Să-mi sărute cu orbitele rănile,
Să-mi coaguleze
Sacrul
Pe care-l pierd șiroind
În frecarea mea densă
Cu lumea, cu omul!…

Hai, Doamne,
Te conjur!
Și-au aruncat mulți
Securile-n mine,
Am toate idealurile
Fisurate malign,
Iar lacrimile-mi
Stau clar în lumină
Să-mi fie batjocorite
De toți.
Mor trăind…
Nu mai sunt autentic,
Sunt un fals,
Un impostor în progresie geometrică;
M-au înstrăinat
De mine însumi,
M-au zdrobit în doze mărunte,
M-au carbonizat!…
Ah,
Trimite-mi odată îngerul,
Agață-mă de el,
Urcă-mi falangele
În carnea lui timpurie,
Salvează-mă,
Naște-mă din nou, Doamne,
Murindu-mă de lumea asta!…






ÎN LANÞ DE ÎNGERI


În lanț de îngeri
Să mă pui, o, Doamne!
Să nu cumva să uiți
Sau să ignori,
În lanț de îngeri
Să mă înfășori!
Neantul propriu
De-l vei ține minte
Încarcerează-l veșnic
În cuvinte,
Iar de se va-ntâmpla
Aievea să îl uiți
Să-mi sprijini veșnicia
Temeinic de virtuți.

Cu Eros abisal
Să mă blestemi,
Să nu cumva să uiți
Sau să te temi!
Și inima-mi de veghe
Tu să mi-o porți în Tine
Să nu îți fie frică
Sau rușine;
Concretul strict din mine
Refuză-l, nu-l cunoaște,
Zenitul mi-l agață
De umeri și de coaste,
Orbitele-mi terestre
Le-nvață să respire
O naștere de Sacru,
Un dor arzând de Tine;
C-un singur ADEVÃR
De-oi face compromis,
Golgota ce-ai trăit-o
Să nu-mi fie nimic,
Iar demnitatea sfântă
De-oi trece-o cu vederea
Să mă rănești agonic —
Ucide-mi învierea!
Și dă-mi să port în palme
Aievea de mai poți
Bucățile de Eros
Ființânde dureros.
Dar mai presus de toate
Ah,
Strig să Te-nfiori:
Să mă-nfășori în îngeri,
Să nu se-ntâmple, Doamne,
Aceasta s-o ignori!












MÃ VOR ACOPERI ÎNGERII


Mă vor acoperi
În curând îngerii:
Cu solzii imenși de pe aripi
Se vor așterne
Împrejurul celulelor mele,
Cu aurele fulgerătoare
Mă vor împresura,
Oasele jos de pe ei și le vor da
Galaxie să-mi construiască,
Univers infinit
În care să-mi arunc fără teamă septul.
Inimile strânse-n jăratic
Dintre coaste și le vor smulge
Pe buzele mele să le întindă,
În gingiile mele să și le-ascundă!
Haine împotriva ninsorii crude
Îmi vor deveni
Aceste organice expansiuni ale Raiului,
Ghete robuste
Cu care voi călca în concret,
Sânge integru
Șiroindu-mi prin vene încet.
Lumina nimburilor lor
În mană născătoare de existență înaltă
Se va preface,
La rădăcina foamei mele de sacru
Doar ei îmi vor fi
Veșnică apă!…

CUPRINS


DECRETATÃ STARE DE IUBIRE / 5

RUGUL

RUGUL / 9
EXIL / 10
VREI TU? / 11
PUNE-MI-AȘ / 13
LA ORDINEA ZILEI / 14
INDISCUTABIL / 15
TARGA / 16
ÎN URECHEA STÂNGÃ / 17
INIMÃ PE ROȘU / 18
HAI SÃ VORBIM / 20
ÎNSÃMÂNÞARE / 21
DOBÂNDÃ / 22
RANÃ PERPETUÃ / 23
ÎMPÃRÃÞIE / 24
MI-E DOR! / 25
JURÃMÂNT / 26
ASCUNDEREA SÃRUTULUI / 27
ARUNCAÞI-MÃ-N FOC! / 28
PARADOXAL / 29
FRECVENÞE / 31
PIROTEHNISTUL / 32
STARE DE IUBIRE / 33
GREVÃ JAPONEZÃ / 34
DINÞII EROSULUI / 35
DE CÂND?! / 36
ÎNCÃPRUIEREA / 37
POTRIVIRE / 38
PE TÂMPLELE TALE / 39
FRACTURÃ DE SÃRUT / 40
PE CINE?! / 41

BIOGRAFIE

BIOGRAFIE / 45
MÃSURILE SUFLETULUI / 47
STÂNGA / 48
PÃMÂNT DE ÎNHUMARE / 49
NU M-A RIDICAT NIMENI / 50
STRÂNGE-MÃ! / 51
PÃRÃSIRE / 52
VÂNÃTOARE / 53
PROMETEU / 54
NU VREI?! / 55
APÃ VIE / 56
RÃZBOI / 57
CURAJ / 58
GLONÞ / 59
TORÞA / 60
CORIDÃ / 61
LIBERTATE / 62
CAPCANE / 63
PROFET / 64
SUB NIVELUL MÃRII / 65
VIZITÃ / 66
DIN CULPÃ / 68
PRADÃ / 69
INSPIRARE / 70
SURDO-MUT / 71
BUZUNÃREALA / 72
OUTSIDER / 73
POLIGON / 74
CÂNTÃRIREA / 75
DOR / 76
TÃIEREA LA SUFLET / 77
MIE CÂND?! / 79
ÞIP!… / 80
ÎN LANÞ DE ÎNGERI / 82
MÃ VOR ACOPERI ÎNGERII / 84

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!