poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Publicitate Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Poezie Personale Proză Scenariu Eseu Presa Articol Comunități Concurs Special Tehnica Literara Multimedia

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de același autor




Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4959 .



Balada cetății fără icoane
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [RADU_GYR ]

2004-10-20  |     |  Înscris în bibliotecă de sunet1



Din Urali spre Soare-Apune,

cum veneau încinși cu piei,

parcã fumega din ei

duhnet de sãlbãticiune.



Blestemata Miazãnoapte

se zbârlea pe-obrajii sluți,

și pe cai mãrunți și iuți –

foamea stepelor rãscoapte.



Viclenii rãsãritene

ascuțeau ca un tãiș

gândul galben și pieziș

în ochi mici fãrã sprâncene.



Toatã arșița din puste

și tot crivãțul turbat.

Numai ciumã și bubat,

numai viscol de lãcuste.



Bãlți de moarte sub copite,

scãri de leșuri sub hanger,

ciurde-mpiedecate-n fier,

robii țãrii cotropite.



Geamătul cetãții slabe

sub prãpãd și sub mãcel.

Evul mormãi și el

Ca un urs supus pe labe.



In biserici și-n altare

caii ronțãiau ovãz –

câtã cruce-a stat în vãz

zãcea țãndãri sub picioare;



cât Arhanghel în icoanã

luminând pe-un zid bãtrân –

pradã ghearei de pãgân,

pentru flãcara dușmanã ;



câtã Precistã-n vopsele,

câtã candelã-n ungher,

se fãcea spãrturi de cer,

sfãrâmat argint de stele.



Chipul Domnului pe uliți,

dus în urlet și ocãri,

încã surâdea iertãri,

sfâșiat în vârf de suliți.



Și cum tot gonea prigoana

prin cetate, pe sub bolți,

crucea nu-și gãsea vreun colț,

vatra nu-și pãstra icoana.



Temãtori de buturugã

și de gâde fãrã greș

prunc, muiere sau unchieș

nu-ndrãzneau sã-nchine rugã.



Numai temnițele pline

din cetatea fãrã rugi,

fremãtau sub chei, sub drugi,

ca un zumzet de albine.



Jos, în beznele cu gratii,

ruga se fãcea suspin,

iar suspinul –frunți de crin,

cãtre poarta Prea Curatei.



In zadar puneau la ușe

lanț și lacãt robilor –

plânsul nu avea zãvor,

ruga nu știa cãtușe.



Dar afar’, cetatea –nfrântã,

fãrã clopote și sfinți,

nu știa cã-n nopți fierbinți

robii temnițelor cântã.



Și-au trecut peste cetate

-bivoli sforãind pe nãri-

ani cu sânge pe spinãri

și în coarne cu pãcate.



Pãrea ziua sãptãmânã,

luna an și anul veac…

molimile fãrã leac

duceau foametea de mânã.



Prin clopotnițe-n ruinã

bufnițe și lilieci.

Mocneau inimile-n teci,

sãbii roase de ruginã.





Tot mai copleșiți creștinii

și stãpânii tot mai crunți.

Tot mai silnice pe frunți

și osândele și spinii.



Se gãtea de drum lãstunul

pe-un cer dulce de gustar.

Târgoveți cu pas amar

nu-și zâmbeau din mers nici unul.



Uliți vechi, medievale,

îi vedeau urcând încet.

Un burete de oțet –

gândul îmbibat de jale.



Era ceas de dimineațã

de smarald și de mãrgean.

Și deodatã, într-un geam,

dimineața prinde fațã.



Nimeni nu bãgã de seama

cum, din aur și topaz,

raza se fãcea obraz,

limpezimile –maramã.



Cerul deveni privire

și lumina chip duios –

Maica Domnului Hristos

pe tulpina ei subțire.



In fereastra sclipitoare –

chipul Precistei bãlai,

rupt din fulgere de rai

și din viscole de soare.



Și cum strãlucea Fecioara,

nezãritã la-nceput,

ochii ei din geamul mut

luminarã ulicioara.



Douã tinere drumețe

îi vãzurã chipul sfânt ;

și-ntr-un țipãt lung s-au frânt

cu minunea ei pe fețe.



In metanie –amândouã-

pãreau creangã de cais,

legãnându-se ca-n vis

de prea multã floare nouã.



Se-nclinau în rugãciune

țânci, bãtrâni, bãrbați, femei.

Ulița sorbea scântei

din fereastra cu minune.



De mulți ani icoana spartã

nu lucise pe pereți.

Ca din somnul altei vieți

se scula cetatea moartã.



Deșteptați ca din morminte,

toți nevolnicii de ieri

înviau îngenuncheri

strãlucirii Maicii Sfinte.



Se-mbulzea cetatea toatã

ca sã-nchine fruntea-n praf.

Parcã foșnet de seraf

plutea moale peste gloatã.



Pândele de pe creneluri –

semn și tulnic de furtuni.

Alelei ! Creștini nebuni,

ștreang v-așteaptã și mãceluri.



Cnuturi de smintitã hoardã

peste rugile din drum.

Caste flãcãri fãrã fum

taina nu-nceta sã ardã.



Geamul spintecat de pietre –

pulbere și licurici.

Cetele-n genunchi sub bici

nu urnirã cãtre vetre.



Beți de slavã și mistere

ochii lor privirã-n sus.

Maica Domnului Iisus

sta pe-un zid de giuvaere.



Scânteia în zid granitul,

ardea piatra de bazalt.

Era fruntea-azur înalt,

era zâmbet infinitul.



Strigãt sfânt de adorare.

Urlet de pãgân blestem.

Steaua de la Betleem

ziua fâlfâia pe zare.



Gloata tot bãtea metanii

când în zid bãteau berbeci ;

sub divinul chip de veci

sângerarã bolovanii.



Murul se surpa cu vaier,

spart în chiotul barbar.

Ochi smeriți cãtarã iar :

Maica fulgera în aer.



Peste freamãtul mulțimii,

într-un cearcãn de safir,

Ea lucea ca un potir

și zâmbea ca heruvimii.



Peste haita ticăloasã,

spumegând uimită-n loc,

Ea-ndulcea cerescul foc

pe-un obraz de chiparoasã.



Aerul în vâlvãtaie

barda cum sã-l surpe-n glod ?

Taina, sus, peste norod,

Ce hanger putea s-o taie ?



Sfânta lin urca în spațiu

pe-un chilim de aurori.

Ca un vuiet de vâltori,

jos, vuiau îngenunchiații.



Din vecii de ne’nceputuri

aripi verzi dãdeau ocol..

Ingheța hangeru-n gol,

gheara degera pe cnuturi.



Limba împietrea nãucã

cu ocara-n vârful ei.

In lumina Precistei

cãdea ștreang, pica mãciucã.



Numai gloatele-n extaze,

sub un viscol de azur,

se-mbãtau de aur pur,

de mirezme și de raze.



Și dând sunete minunii,

clopote pornirã glas.

Ce Arhangheli le-or fi tras ?

Oameni nu trãgeau de funii.



De mulți ani nu mai urcase

glasul lor în vechiul burg,

fãrã clopote-n amurg,

fãrã vechi iconostase.



Și-acum sunetul strãluce

ca o ploaie de arginți,

în cetatea fãrã sfinți,

în cetatea fãrã cruce.



Robii temniței de piatrã

le-auzeau prin uși, prin zid.

Zidul tremura fluid,

robii-nchiși vedeau prin piatrã.



Vedeau taine de zãpadã,

de vãzduh și de vãpãi.

Lanțuri, paznici și cãlãi

nu-i puteau opri sã vadã.



Zidurile-n strãlucire

cum cutremurau nãluci,

burgu-ntreg ardea de cruci,

de icoane și potire.



Ulița era mireasmã

și cetatea toatã zvon ;

orice meterez –amvon,

orice turn –catapeteazmã.



Ce puteri prindeau sã miște,

ce aeriene mâini,

porțile cu vechi țâțâni

ruginite de rãstriște ?



Cã sãlbaticii de strajã

le vedeau cum se deschid.

Pe turtitul chip livid

Se holba mirarea-n groazã.



Din zbârlitele dihanii

spaima-ngãlbenea momâi ;

și din creștet în câlcâi

le sluțea în pocitanii



Din cetatea cu lumine,

haita da-napoi prin porți,

cu ochi mici, cu mâini de morți,

în piei strâmbe de jivine.



Dar cetatea sub minune

nu privea-napoi nimic.

Pe scãri dulci de borangic,

ea sta sus in rugãciune.



Și de sus privea-nainte

Cerul Domnului, rãmas

ca un vechi iconostas

în Cetatea Maicei Sfinte.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei și culturii. Scrie și savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică și concursuri. poezii
poezii
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare și confidențialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!