mi-am pliat omoplaţii cu grijă
eram singura pasăre origami
împăturită de bunăvoie
în pădurea de carton
a iubirii
la dreapta mea – un ghiocel cu aripi pârjolite
deasupra un cer violent din lână netoarsă
în stânga se pornise o ploaie de cerneală
nu mă feream, erai cu mine

hârtia poleită de pe cioc se cojise
un avion rătăcit se apropia în flăcări
copacii puţin strâmbi îmi cereau să-i miluiesc
cu roaba lui dumnezeu
în piele şi fără rădăcini

rama fotografiei mă arăta senină
răsucită de aripă uşor
copacii alergau pe limba lor
fără vină