O furnică ce-i grăbită
Car-o fărâmă de nucă,
De zici că e surghiunită
Şi că toamna n-o apucă.

Nu priveşte în vreo parte,
Nu se hodină deloc,
Nici nu vrea să fie-aparte
De furnicile din bloc.

Cum să şadă mititica
De cu toate sunt pornite
În greier’ să bage frica,
Fi’ndcă… dânsul nu le-ngite?

Când e pus la toate-n faţă
Să vedem, mai face curte
Sau se-ascunde, că învaţă
Versuri lungi şi rime scurte?

Muşuroiul de cucoane
La palavre nu abdică,
Căci la muzici sunt afoane
Şi doar munca…le ridică.

Ş-apoi dacă la atâtea
Furnicuţe într-un bloc
Ar scădea moralitatea,
Toate-ar plânge la un loc.