cuvintele mele sunt haina uitărilor viitoare
în care îmi voi îmbrăca amintirea nimănui

acela care vrea să citească aceste rânduri
se va exprima pe sine şi se va rătăci uşor
în propria gândire

ard ulcioare alchimice în flăcările verbelor
sufletul lucrurilor împăienjeneşte degetele
tremurând lumina

târâi prin colb pielea ca o pelerină fierbinte
încolţesc seminţele ierburilor tămăduitoare
tălpilor descărnate

roşu-împărat şi verde-împărat au împărţit
dimineţile între ei ascunzând urma cailor
de zăpadă turcoaz

lângă podul de mărgăritar sunt poate cerşetor
poate strigoiul lui harap-alb aşteptând viclean
tatăl denaturat

pasul nimănui se apropie compun din cuvinte
troiţă rostirilor ostenite în pernele cărora ora
se va ruga îngenuncheată

ca un soldat rupt de la rostul său inepuizabil
scrijelesc pe lemnul afumat: a.m.t. 0 – 2004
de ani de întuneric

aşez versurile în ordinea înălţimii şi le botez
cu lacrimi de neputinţă numindu-le deopotrivă
taină şi sens

haina uitărilor viitoare este o uniformă de înger
sub care nu voi purta niciodată umbra nimănui