îţi dau trei fraţi-copii
dar să-nţelegi prin asta
nouă, nouăzeci şi nouă

să ştii că dacă reuşeşti să le destrami prin somn
cămăşile de in
îi laşi să fie îngeri

Ni-pa-vu-ga-dire,
o deschidere a lumilor către mine
şi un întreg ceremonial de închidere
tot prin Ni-pa-vu-ga-dire
Însă nu vorbesc nimănui despre asta.

· Intru direct în întuneric, mă desfăşor pe suprafeţe mari, din ce în ce mai mari, şi-mi dau seama că e o nepotrivire aici doar atunci cînd rămîn blocat între sunete.
· Nimic nu rămîne oval pînă la capăt, nici nu se împuţinează precum o sferă perfectă, are un deget gros legat de restul palmei cu sfoară de împachetat
· Mai mult, de fiecare dată lasă urme prin restul cuvintelor.

Ea e arsă pe faţă, o arcă pentru cei mai puţin iubiţi.
El e deget fără inel şi barcă.
Printre aşchii de scrin păşesc fără să se înţepe,
Se ating uşor şi pleacă.

Ştanţez sticlele de plastic goale şi tabla care a rămas nefolosită la construcţia acoperişului, mă uit atent la mîna ce devine plasă de prins fluturi, are un
deget care nu se potriveşte cu restul palmei, ei da, nu e suficient de albă şi nu e din perdea, ci din vene subţiri, subţiri.

Te văd acoperită încă de foarte mult pămînt
Ni-pa-vu-ga-dire,
ieşirea mea din bezna fiecărui vers,
pretinsa formă a timpilor blocaţi în sunet.