Ochii tăi


Mi s-au înfipt adânc în suflet
Ca un pumnal cu două lame:
Lungi, verzi-albastre şi strălucitoare.
Să-l sparg în zidul din dreapta
şi să-l arunc în mare?
Să-l bag adânc ’năuntru pân’ la prăsele oare?
Nu! Am să-l las aşa cum este.
Cu vremea n-o să doară tare,
Vor fi doar răsuciri de vise
Şi năluciri întâmplătoare.
..............................................
Mă-ntreb de-aş fi putut să mă feresc?
Pe naiba! As fi alergat să-l întâlnesc!
Of Doamne! Atunci... de ce vorbesc?