In nova fert animus mutatas dicere formas …

Gândul mă duce să cânt formele noi schimbătoare …

Spune în limba latină, în vers cadențat hexametric

Din cartea Metamorfoze, urcat pe al său piedestal,

In Forumul dela Constanța, Ovidius Publius Naso.



Cui îi mai arde acum de hexametrii cei antici

De iambii cei suitori, trohei, săltărețe dactile

Cum ne scria parcă ieri, Mihai Eminescu,

Nemuritorul Luceafăr al poeziei române



Metamorfozele Firii s-au năpustit peste om

Fața și trupul și mintea cu suflet cu tot schilodindu-i.

Forțe satanice iată încearcă a-l pune acum

Ca să-și omoare și câinii, primii sălbatici din codru

Care-au venit lângă om, sinceri și fără simbrie,

Paznici de zi și de noapte să-i fie pe veci credincioși



Diavolul are un plan: dacă-i învăț să-și ucidă

Pe prietenii lor cei mai dragi, ușor îmi va fi să le torn

Otrava cea fratricidă, să se omoare-ntre ei



Satana ne dă și metoda, mi-i scârbă să o numesc,

Cuvântul mă înfioară, se sperie gândul de ea,

Care, civilizată, ucide fără să doară

Nu pe toți câinii deodată, ci numai pe câinii pribegi.

Umanitara metodă omoară sărmanul cățel

Cât ar clipi el din ochi, fără să-l doară defel

Administrându-i o doză numită, simplu, letală.



Găselnița asta modernă, în țări de mare cultură

E folosită s-omoare pe criminalii cei mari.

Dar care e crimă făcută de-un câine pribeag, vai de el,

Ca să-l condamne la moarte și fără drept de apel



Că nu mai are stăpân, eu nu îi găsesc nici o vină

Rămas fără casă pe drumuri, el cată la trecători

Din ochi,din lătrat sau din coadă

Să-i dea ceva de-ale gurii, sau barem o vorbă să-i spună….



După anunțuri din presă, anul două mii unu

Se-ntâmplă un lucru ciudat pe care nu-l pot explica:

Câinii pribegi au simțit, pe căi încă nedeslușite

Că vin peste ei vremuri grele, cum nu au mai fost niciodată





Îi simt cum trăiesc tragedia, în mod solidar asumată:

O zbenguială de câini, spectacol de mare plăcere,

Nu se mai vede deloc, cu lumânarea s-o cauți.



Când trece acuma potaia, își lasă capul în jos

Și coada cea veselă-n sus, purtată cu mare alai

Acum pe furiș o târăște și-o trage între picioare

Cuprins de o teamă cumplită, să nu te repezi să-l omori.



Metoda substanței letale s-a transformat în măcel

Cu bâte, cu arme, cu vorbe și pâine cu miez otrăvit.



Se-npleticește cotarla, cade, se scoală și cade din nou la pământ.

Otrava-i aleargă prin vine. De arșița ce îl cuprinde

Blana e leoarcă de udă, gura e plină de bale, se stinge încet, tremurând

Cu gâtul întins spre o zare văzută numai de el.



Unde-i acum cățelandrul care-mi spunea din priviri

O mie și unul de gânduri care de care mai tandru?



Ante mare et terras et, quod tegit omnia, coelum,

Unus era toto naturae vultus in orbe

Mai înainte de ape și de pământ și de cer, care-nvelește pe toate

Totul era, de fapt, UNUL.



Bine-ar fi fost să rămână UNUS acela în veci

Așa cum era la-nceput, fără metamorfoze.







București, 2001
Conf. univ. Gheorghe L. Turcu

Dr. în Biologie