Eu trăiesc pe o cărare
Care leagă două lacuri.
Unu-i iaz și altu-i mare
Două ape, două leacuri.

Iazul sufletu-mi înmoaie,
Marea pielea-mi înăsprește
Iar, cînd plouă, fug spre ploaie,
Ca să prind cu dinții pește.

Casa mea-i o pînză albă
Și ograda -- o băltoacă,
În care, broasca pe-nserate
Cîntă trist batînd în toacă.

Noaptea, greierii veghează
Somnul, liniștea cărării...
Luna palidă-ndulcește
Visul, roua primăverii...

Soarele în dimineață
Sînge cald varsă pe dealuri,
Pe cîmpie, pe cărare și
Pe-a lacurilor maluri.