Mergeam docil şi numărându-mi paşii,
Condus de-un cicerone reformist,
Pe care nu-l vedeam dar, ca hăitaşii,

Mă împingea din spate să rezist.
(Atunci am înţeles de ce şi Dante,
Cumva, fusese existenţialist.)

Dar, cum mă răsuceam pe alte pante,
- Zorind cu fuga, să mă pierd din focul
Lăuntricelor voci halucinante -

Un fel de "camarad" mi-a fost norocul,
Cum şi "misiunea" care-ndeplinită,
M-ar fi scutit în iad să-mi rândui locul.

"Mi-a fost să fie viaţa bălmăjită
Prin ordin dat de "Sus", de-"Un nu ştiu Cine".
Dar dacă, bună – rea, mi-a fost ursită,

Nu eu pe ea o duc, ci ea pe mine"...
Aşa mă perpeleam, în submisiune,
Trecând printre "cuţite" caudine.

Urcasem, deci, pe-un munte-n recluziune,
Fără vreo şansă de negociere,
Contând, ca-ntotdeauna, pe-o minune

Ce-ntârzia să iasă la vedere...
-"Maestre, unde crezi că e armura ?"...
Ecoul fu răspunsul, prin tăcere!...

Inevitabilă, zdruncinătura
Acestor întâmplări necontrolate
- Care-ntreceau, cum se vedea, măsura -

Mă-nvălui în nebulozitate.
(Nici chiar Maestrul nu părea să vadă
Că mă scufund în imbecilitate.)

-"Dacă ştiam...ai fi avut dovadă!...
- Zise, Poetul, pe neprevăzute,
Întâmpinând căderea mea-n tornadă -

În lumea voastră, legi preconcepute
Distant vă ţin de cea transcedentală,
- Capcană pentru visele pierdute -

În plus - mă înglodă în bănuială :
Te-ai avântat pe-o cale care sună
A propagandă insurec-ţională !"...

Nod după nod simţeam că-n gât se-adună,
Că inima devine sloi de ghiaţă,
Că tot ce simt e numai o minciună

Zvârlită cu intenţie în faţă,
De-un ins perfid, pornit pe răzbunare,
Cu mintea decisiv-pizmătăreaţă...

Pe când, descumpănit, stam pe picioare,
Ne-nţelegând cum să-mi aleg Pionul
Predestinat mişcării viitoare,

Uitat, c-un geamăt lung, radiofonul,
- Ascuns încă-n urechea cu pricină -
Străfulgeră, să-şi regăsească tonul:

-"De ce-ai înţepenit ca o bovină ?
Urmează-ţi cariera, plutoniere,
Că în "iepóca" mea "ieste" lumină !"...

Şi am pornit, aprins şi ros la fiere,
Să urc pe drumul meu, la datorie,
Spre un Sfârşit deschis de priveghere.

Dar zgomote, ca de menajerie,
Umplură aerul cu zvon de coase
Beatificate-n tinichigerie.

Sub lovituri decis-sentenţioase,
Se-mbrăţişa perete cu perete,
În ce-ar fi trebuit să fie case.

Cu forţe hămesite, de scumpete,
Punându-i pe mai toţi din jur pe fugă,
- Lăsând în urma ei numai regrete -

O Lume da pe Alta s-o distrugă.
Ca un Hefáistos în răzvrătire,
Ca focul ce cuprinde şi subjugă,

Întregul, tot, zăcea în năruire.
Era o vânzoleală prin Cetate
Cum nu s-a mai văzut de la Zidire.

Sărind din lac în puţ, cu-adversitate
Puteam s-accept, de-acum, că e posibil
Să le distrugi; pe rând, sau "combinate";

Şi-apoi să te declari incoruptibil,
Vânzându-ţi bunul, pe nimic, pe-afară,
Patriotard, strigând: e "productibil" !...

Trecut prin starea convulsionară,
Să mă exprim, nu mai găseam cuvinte!...
O, Zei !... Ce oameni, ce popor, ce ţară !

-"Nu te hlizi la lucrurile sfinte;
Nu le atinge, dacă sunt necoapte;
Ci mergi, cum ţi s-a spus, tot înainte !"

(Venea gândirea-i, drămuită-n şoapte,
Prin cel ce trebuia să mă îndrume.)
"Trei Cercuri ai urcat, din cele şapte,

Şi tot n-ai înţeles ce e pe lume ?
Cum pot să merg cu tine mai departe,
Când tot ce vezi accepţi să te consume ?!"...

În faţa mea, nescrisă, sta O Carte,
În adâncimi încorporând secretul
Convenţiei de viaţă şi de moarte:

"Prin ce hârtoape stă ascuns "Profetul" ?
Din vanităţi cum să-ncropesc "Anthena" ?
Pe unde-o fi acuma... "Comitetul" ?!"...

Atâtea întrebări trăgeau sirena,
De când mă avântasem peste Punte,
Încât în valuri mă-nghiţea migrena...

Cine m-a pus să mă aburc pe munte ?!



* Canturile VIII si IX pot fi gasite si in numarul din luna iulie al Revistei Transilvania















â