Ploua cu picuri de ceara topita, fierbinti
Incleind oasele mainilor si aripile frante deingeri carunti
In bataia cu fotoni a amurgului.
Patrunzand prin mine si caldaram
prin fire electrice si instalatii de evacuare,
si panza freatica
Lasand in urma un lung tunel de vid absolut
Prin care sa sorb fierea pamantului

vreau sa invat sa merg a doua oara,
cand iti vad genunchiul altoindu-se la marginea rochiei,
genunchiul cu o cojita de zgiriitura de covor de iuta uscata pe el ...
doua oase albe de pe care vreau sa smulg tot muschiul intarit de mers,
doua oase intelegindu-se fara sa se atinga,
unite de gelatina cartilagiului proaspat

apoi te privesc in mijlocul soselei ca o imensa scena, ca un ring de disco,
Cum te-nvirti in nestire razand,
Lumina iese din tine prin toti porii orbitoare, arzand,
De sub cearcane subcutanate
Ochii mei crapa in cioburi de cristalin si pocnesc
Asurzitor pe-asfaltul din jur / pur

te mangai cu degete frematind nervoase in cautarea carnii
imi simt bratele crescind ca niste radacini infometate,
ingropate intre atomii de praf de oxigen si carbon,
facindu-si loc serpuitor,
ocolind fluturi, seminte, polen zburind,

degetele mele coboară spre umeri, sini, pântec, coapse, fese, pulpe, genunchi,
totul rece si calculat, un itinerariu precis mereu acelaşi,
nascind aceleaşi întrebări,
aceleaşi patimi,
aceiaşi fiori fluturind din stomac pina in stern,
in acelaşi ritm, egal, de 80 de batai pe minut,
te pătrund nebuneşte si te strâng intr-un ghem,
intr-un pumn de fiori folosiţi,
cu aceleaşi muşcaturi finale pe umărul tau stang si cu urma degetelor înfipte in carnea sanului tau drept
cu explozia violacee a toracelui meu din care curg
toate scamele, firimiturile, aşchiile de oase, cartilagiile topite, toate lichidele, toate principiile...

vertebre si coaste si stern ti le desfac
pun înăuntru tamiie si thymosul arde
iar tu începi sa urli a tăietura foii mele de scris
si literele cerneluite in singe iti patrund
naşti un pui de univers
pe care ti-l sorb din pantecul cald

musc din placenta ta amara
noroiul nasterii are gustul iubirii

buzele imi ard si se topesc,
ca doua bucati de plastic ars,
penisul se exfoliaza in foite ce zboara ca resturile poeziilor mele arzind
nodul ombilicului mi se desface
si firul de guta otelita dezrasucit violent ma plesneste peste piept
lumina din mine strapunge aerul farimitind marginile cordonului iesite in afara
rotulele imi pocnesc ca doua gloante explozive si se topesc fulgerator in gaoacele lor,
pe gambe mi se scurge fierbinte cartilagiul cu aschii inca netopite de os,
corpul imi este tras inainte de mijloc si picioarele imi sunt lipite de sol
sunt un arc de cerc de lumina alba la fel ca voi toti
fiinte ca si mine asezate circular in jurul poeziei

singuratatea unui arc de lumina pura cu doi globi oculari luciosi,
doi ochi care totusi nu pot vedea iubirea lumii, nu pot vedea lumina

apoi tu imi aduni cu grija corpul imprastiat in tot universul, ca un imens puzzle mărunt,
ca o plaja plina de cioburile unei statui, pe care le cimentezi cu grija in jurul trupului tau

si eu te adun bucata cu bucata, piesa cu piesa,
braţele, coapsele, mijlocul invinetit, umerii ascutiti, bărbia sângerând, ochii tai acum obosiţi,
gândurile tale sfirsite, inima flasca, parul din aschii de plastic dur...
iti lipesc cu saliva toate partile si iti ling îmbinările

Ploua cu picuri de ceara topita, fierbinti
Incleind oasele mainilor, aripile frante
In bataia cu fotoni a amurgului
imbratisati levităm printre flacarile iadului.
cu gandurile fluturandu-ne rupte din carne de sfinti
Aripile ingerilor carunti sfaraie din când in când
Dar si le sting reciproc cu scuipaturi răsunătoare.