Vin momente in care-ti doresti un anumit lucru cu o vointa de fier...dar nu-ti dai seama ca tu poate vrei prea mult?

[Oare?]
Mi-am dorit intr-o zi un lucru ciudat...o idee nastrusnica s-a strecurat prin monotonia linistii plictisitoare din umila mea viata: am vrut sa ploua, am vrut sa vad cum plange cerul cu lacrimi de foc, cu taciuni de OM incinsi care se sting doar la caldura unui suflet...tot de OM.
Dar pamantul sa se umple cu lacrimi de mare, cu lacrimi sarate sau dulci-amaruie...pentru a putea zice ca 'viata are gust'...
USCAT as vrea sa se gaseasca mai rar...sa se tinda spre el ca spre un ideal dar OM-ul evolueaza si se dizolva in privirea ochilor inchisi ai copilului din el.
'As vrea sa vad cum moare Luna', cum se-neaca in marea sarata sau dulce-amaruie ce scalda acel punct din mana LUI-Pamantul.
Caci nu e loc destul pentru noi OAMENII nici pe el, nici in afara...ce pacat...
As vrea sa vad Soarele cum se ascunde in umbra lui rosie, rosie precum catifeaua din sicriul negru in care a fost ingropat 'sfantul' de azi-noapte gasit pe...pe o insula de uscat, inecat cu sarea din viata'Lui'.