S o n e t 3 5

1 min lectură·20 aprilie 2004

Mediu

Nu știu nici cine sunt, nici ce mă-ncearcă.

O nebuloasă-i în adânc de mine,

O întrebare despre rău și bine,

Un gând puhav de \" oare \" și de \" parcă \".

Neașteptat, m-aplec, străin, pe șine,

Să-mi sfârtece cuvântul într-o zarcă,

În strai curat, să fiu primit în Arcă,

Statornicind oceanele de sine.

Tot măsurând ce am și ce-mi lipsește,

Descopăr punctul, străveziu și cast,

Filtrând lumina care-n noi tânjește.

Mă zbat să-not cu valul în contrast,

Înghit venin, dar punctul izbăvește !

De n-ar fi el, aș fi numai balast.

014.159

Adrian Munteanu. “S o n e t 3 5.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-munteanu/poezie/70736/s-o-n-e-t-3-5

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

Paul,

Vezi ca mi-ai spus Adrian si dupa aceea m-ai luat cu \"vedeti \". Ia sa te hotarasti !