S o n e t 3 4

Ai să mă crezi, poate, din nou „îndrăcit”, Adrian, dar sonetul acesta mi-a amintit de „Viețile sfinților” și mă gândeam că, în definitiv, sfințenia e apanajul unei neîmpliniri. Mai toți marii sfinți au fost în tinerețe criminali, violatori, bețivi ș.a.m.d.
Vine sfințenia asta, oare, împreună cu diferite tipuri de drame interioare? Mai o pușcărie, mai o ciroză, mai o impotență, mai un faliment...
Până la urmă, eu cred că pe final ai dreptate: Sfânt este acela care a învins și ziua de azi...

Cu prețuire,

Intotdeauna pe faza.
Problema \"indracirilor \" din noi este una permanenta. Marele castig al fiecarui este atunci cand incepe sa se autoanalizeze si sa-si dea sama ce e cu el in aceasta lume. Atunci poate spera sa invinga ziua de azi, desi, dupa cum vad eu lucrurile, vom ramane mereu la nivelul unei continue intrebari.
Intr-o permanenta lupta cu timpul, voi reveni si maine.

desigur, suntem mereu sub vremuri, dar până și sfinții au avut slăbiciunile lor... nu ne rămâne decât să-ncercăm să facem abstracție de ziua de mâine, să fim mai buni, mai înțelegători, mai generoși... poate așa timpul se va supune într-un fel neștiut, neperceput de noi acum... frumoase sonetele tale \"zilnice\"...
numai bine!

Paul,

Am interceptat indicația tehnică și încerc chiar de acum să o pun în aplicare.
În rest - vorba nu știu cui - rămâne cum am vorbit. Și vom încheia subiectul neplăcut. Mergem înainte !

Despre mai toti \'sfintii\' nu se poate spune decit ca au fost oameni. In adevar, putini din ei au fost criminali - hai sa nu sarim calul! \"Sfintul\" Stefan cel Mare, sa avem iertare, este mai mult o jmekerie romaneasca...

Au avut, unii, neimpliniri. Poate asta le-a dat ragazul sa se analizeze mai temeinic. Astfel, au avut posibilitatea sa devina sfinti: cum bine zicea cineva, numai invingindu-te pe tine insuti poti fi numit de cei din jurul tau \'sfint\'.

Eu il inteleg pe Adrian in \'competitie\' cu sine insusi, cu timpul lui care se scurge vizibil dintr-o clepsidra vazuta doar de el. Si nici nu ma mai mira ca gaseste timp sa scrie un sonet pe zi. A scris o poveste pe zi - nimic nou la el! De unde, totusi, timp ca sa cistige aceasta \'competitie\'?

Zicea odata o persoana mai religioasa (o fi avind si ea oaresce neputinte...) ca porunca biblica este sa dai zeciuiala lui Dumnezeu. Bani nu avea, asa ca dadea din ceea ce avea: timpul. Zilnic, dadea 2.5 ore lui Dumnezeu: facind o fapta buna, citind din Biblie, gindindu-se la cei mai neputinciosi decit dinsa...
Trecind in planul lui Adrian (si a celor care vor sa fie, fara prea multe pretentii gaunoase, oameni de litere), este mult sa dai 2.5 ore pe zi activitatii care te pasioneaza? \"Dumnezeului\" tau - poezia?

De unde acest timp? Referindu-ma la un alt comentariu mai vechi: daca nu te mai lupti cu mlastinile nisipurilor miscatoare ale vietii pentru a \"reusi\" material, ne-mai-impregnind pielea cu celule cameleonice (in acelasi scop), neschimbind \'masti\' pentru ati \'adapta\' fatzada fiecarui moment... vei gasi sigur ragazul pentru a fi sincer in a scrie.

Asa ca nu ma mir de prietenul Adrian - ma mir de cei ce nu o fac ca el :-)

Nick,

As adauga la superba ta dizertatie ca ea mai atinge un punct sensibil si, cred, unanim valabil. Este nevoie de o combustie interna pentru a-ti fura timpul necesar unor ocupatii ceva mai profitabile ( numai in plan spiritual ).Cel putin eu simt aceasta nevoie. Ceva care sa te sustina, ceva care sa se adauge si sa nu duca la un continuu monolog interior, ceva care sa certifice sau sa infirme justetea drumului pe care ai apucat. Varianta celui care traieste in sine, suficient lui insusi, ar fi una de care, daca s-ar putea pune eficient in aplicare, as fi poate mult mai aproape decat altii. Traumele morale suferite din partea celor care mi-au fost , vremelnic, pe aproape mi-au saracit simturile ( le-au sensibilizat ? )si m-am trezit indepartandu-ma brutal de \"binefacerile existentei curente \".Dar, cum nimic nu se poate fara o confruntare, fara un dialog, fie el si interior, combustia interna o iau din constiinta nevoii de comunicare si confruntarii cu parerile celorlalti care sa-mi indice cam pe unde ma situez si ce mai am de facut, ca un barometru pentru vremuri tulburi. Iata pentru mine rostul unui asemenea dialog on-line de care ma bucur ca mi-a aparut in raza ocupatiilor cotidiene.
Multumesc celor care au bunavointa sa ma mai citeasca, celor care ma critica si celor care mai gasesc si cate ceva bun. Multumesc celor care nu s-au plictisit inca de aparitiile mele zilnice, celor care mai realizeaza in ce consta competitia si pot descoperi si printr-o zbatere din apropierea lor cat de greu e uneori sa treci prin aceasta viata si ce frumos ar putea fi...daca ar fi...